Cum multe dintre persoanele cu care lucrez pe coaching sunt de sex feminin, am discutat și cu ele despre ceea ce ar trebui să știe bărbații despre femei atunci când încearcă să intre în relație cu ele. Evident că și răspunsurile lor au fost extrem de interesante. După succesul articolului referitor la opiniile bărbaților (pe care îl găsiți aici), persoanele de sex feminin pe care le cunosc au fost încântate să-mi împărtășească sfaturile lor referitoare la acest subiect.

Și în acest caz mi-a plăcut foarte mult ceea ce mi-a spus una dintre ele:

“Aș vrea ca bărbații să ne trateze ca pe niște ființe umane, nu ca pe o marfă. Este adevărat că destule femei din ziua de azi se vând pentru tot felul de avantaje, dar asta nu înseamnă că toate suntem așa, că toate putem fi cumpărate sau că toate suntem numai pe interese. Și aș mai vrea să văd bărbați care sunt cu adevărat bărbați, care își asumă responsabilități, care încearcă să ne cucerească, care nu așteaptă să facem noi primul pas de parcă ar fi nu știu ce prinți, bărbați care sunt maturi în gândire, care nu dau bir cu fugiții la primul obstacol întâlnit, care nu fug la maica-sa atunci când ceva nu le convine și care nu stau pe spinarea părinților până la 30-40 de ani. Aș vrea să văd bărbați adevărați, nu niște puști sclifosiți, plin de orgolii, care se rup în figuri, dar care nu s-au desprins de fusta mamei pe care o sună de cinci ori pe zi.”

Nu pot să nu fiu de acord cu așa ceva mai ales că, din păcate, văd multe exemple precum cele relatate mai sus. Este evident că nu toți bărbații sunt așa, dar există o mare doză de adevăr în spusele femeii.

Sper ca bărbații care vor citi acest articol să nu ia personal răspunsurile de mai jos, ci să le ia ca pe niște sfaturi la care să mediteze și de care să se folosească în relațiile lor cu femeile. Bine înțeles că nu voi dezvălui identitățile persoanelor care au fost extrem de amabile și mi-au dat voie să public răspunsurile lor tocmai pentru a nu începe o “vânătoare de vrăjitoare”. Scopul articolului nu este de a intra în polemică, ci de a deschide noi porți spre cunoașterea și comunicarea mai bună dintre sexe.

Înainte de a reproduce sfaturile primite, trebuie să vă mărturisesc că nu sunt de acord cu toate dintre ele. Însă n-am vrut să le cenzurez pe cele cu care nu sunt de acord (sau la care rezonez mai puțin) pentru că mă interesază să descoperim mentalitatea existentă în rândul femeilor de azi. Deci …

Ce și-ar dori femeile să știe bărbații pe care îi întâlnesc

1.Atunci când încercați să ne cuceriți, tratați-ne manierat, cu amabilitate și gentilețe. Nu vă transformați în ticăloși după ce ne-ați cucerit-o sau dacă v-am respins. Înțelegem că s-ar putea să nu ne potrivim, dar asta nu înseamnă că din acest motiv trebuie să vă bateți joc de noi, de timpul nostru și de sentimentele noastre.

2. Dacă vă cerem să vă întâlniți cu părinții noștri, asta înseamnă că chiar vă plăcem foarte mult. Dacă sunteți inteligenți o să înțelegeți că aveți mai multe avantaje. Prin întâlnirea cu mamele noastre, ați putea să vă dați seama cum vor arăta posibilele viitoare soții peste ceva ani. Aceasta ar putea să fie în avantajul nostru sau în dezavantajul nostru, dar suntem dispuse să ne asumăm acest risc. De ce n-ați face-o și voi, mai ales că este și în interesul vostru?

3. Dacă frecventați foarte des barurile/cluburile și beți în exces, sunt mari șanse ca să nu dorim să fim cu voi. Dar dacă știți să beți cu măsura și să nu vă îmbătați, aveți mai multe șanse pentru a fi selectați.

4. Nu ne place atunci când dispăreți în ceață și când nu mai dați nici un semn de viață. Asta ne îngrijorează pentru că ținem la voi și pentru că nu înțelegem cu ce v-am greșit de vă comportați așa. Înțelegem că preferați să dispăreți decât să ne explicați de ce nu mai sunteți interesați de noi, însă ne place să știm foarte clar cum stau lucrurile (nu doar să ghicim). Chiar dacă încercați să nu ne răniți sentimentele noastre pentru voi, credeți-ne: sentimentele noastre rănite se vor vindeca după plecarea voastră. Va dura ceva timp, dar o considerăm drept o altă lecție învățată.

5. Ne place să comunicăm. Nu ne place atunci când vă ia ore întregi să răspundeți la un mesaj. Ca femei, avem tendința de a ne gândi la tot ceea ce e mai rău, de a pune răul în față, ceea ce ne face să ne îngrijorăm pentru voi. Certurile și ciondănenile ar putea fi prevenite prin simpla comunicare.

6. Indiferent de ce ați auzit până acum, onestitatea este esențială într-o relație. Preferăm să fim rănite de adevăr decât să fim menajate cu o minciună. Durerea este parte din modul în care se construiește un caracter. Durerea ne face mai puternice. Minciunile sunt o risipă de energie constructivă și un semn de slăbiciune, nesiguranță și imaturitate.

7. Nu mai suntem copii și timpul este prețios. Spuneți-ne de la început, cu adevărat, ce așteptări aveți de la noi. Hai să fim serioși: voi vă dați seama imediat dacă vă vedeți în viață alături de noi sau nu. Nu ne duceți cu vorba, nu ne faceți să ne pierdem timpul doar pentru că nu vreți să fiți singuri sau până când găsiți o persoană care vă place mai mult. Nu este corect pentru nici unul dintre noi.

8. Nu mai încercați să ne calmați și să ne liniștiți atunci când lucrurile sunt grave. Nu uitați că avem o intuiție mai bună decât voi. Suntem un partener bun de comunicare, așa că spuneți-ne în față cât de gravă e situația. O să vedeți că lucrurile vor merge mult mai bine dacă veți comunica cu noi.

9. Nu ne plac scenele. De nici un fel. Dacă aveți de gând să faceți vreuna, o să vă pară rău. S-ar putea să nu mai dorim să fim cu voi..

Comunicarea este extrem de importantă

10. Mărimea nu contează. Asta n-o spunem numai pentru ca să credeți că suntem drăguțe sau ca să vă simțiți bine, ci pentru că vă vedem a fi mai mult decât organul vostru creator. Ne place ceea ce sunteți cu totul, cu inteligența voastră, cu modul în care știți să socializați, cu modul în care vă comportați cu noi, cu gentilețea și amabilitatea voastră. (Asta spre deosebire de mulți dintre voi care nu văd în noi decât un singur lucru … știți voi care anume. A, și dacă tot am vorbit de asta, mi-am adus aminte și de faptul că …)

11. Nu ne place să ne vedeți numai ca pe o partidă de sex. Suntem și noi ființe inteligente, cu sentimente și emoții, și ne place să comunicăm și să ne împărtășim bucuriile, tristețile și emoțiile cu ceilalți. Așa că dacă vreți să ne cuceriți sau dacă vreți să nu mimăm orgasmul, vorbiți cu noi. Și înainte, și după.

12. Facem orice pentru voi atunci când ne simțim apreciate. Mergem până în pânzele albe pentru voi dacă simțim că ne iubiți din tot sufletul și din toată inima. Resentimentele încep doar dacă simțim că ne folosiți. Atunci ne-ați pierdut (pe noi și orice șansă de a ne mai avea înapoi).

13. Nu fiți nepoliticoși și nu vă uitați după alte femei atunci când sunteți cu noi. Este o totală lipsă de respect să faceți așa ceva. Înțelegem că uneori ar putea fi dificil să nu vă uitați, dar măcar făceți-o discret. Dacă vă uitați după alte femei atunci când sunteți cu noi, atunci ne întrebăm de ce mai stați cu noi? Este un semn că nu ne apreciați și că nu țineți la noi. E un semn că la prima ocazie ați putea ceda unei astfel de ispite și nimic nu poate fi mai înjositor ca asta.

14. Cei mai mulți dintre bărbați consideră că este normal să pună capăt brusc, din senin, unei discuții în contradictoriu sau unei certe, sau că este normal să meargă la culcare supărați pe parteneră. Celor mai multe dintre femei nu le plac aceste lucruri! Este o totală desconsiderare din partea voastră de parcă nu am fi capabile să înțelegem ceea ce intenționați să ne spuneți. Un simplu “”Hai să luăm o pauză acum și să continuâm discuția mâine, când avem mințile mai limpezi” ar putea face o diferență majoră în modul în care ați putea finaliza situația dată. Și am simți că vă pasă de noi.

15. Nu ne place atunci când bărbații fac comentarii de genul: “snnteți nebune” sau “se vede că sunteți pe ciclu și nu vă controlați” sau “sunteți netoate și tropăie hormonii în voi”. Doar pentru că vă exprimați emoțiile în mod diferit, asta nu vă dă dreptul să nu ne respectați sentimentele și să le considerați drept schimbări frivole de dispoziție.

16. Iar atunci când vorbim cu voi am prefera să vă opriți din ceea ce faceți și să ne ascultați fără a fi distrași de televizor, calculator sau telefon.

17. Nu vă simțiți ofensați dacă vrem doar o relație trecătoare, după care vă părăsim. Și voi faceți la fel. Ba chiar mai mult decât noi.

Încet și riguros

18. Dacă nu puteți face un plan solid și riguros, să nu vă așteptați ca să vă luăm în serios. Bine înțeles că ar trebui să ne și împărtășiți acel plan. Femeile nu au cum să ghicească ceea ce intenționați să faceți cu ele.

19. Nu toate femeile sunt ahtiate după bani. Dacă nu am fost niciodată căsătorite până acum, asta nu înseamnă că e ceva în neregulă cu noi. Suntem singure pentru că încă nu am întâlnit persoana potrivită, și nu pentru că așteptăm să vină cineva cu mai mulți bani.

20. Ne place să fim mame pentru copii voștri, dar nu și pentru voi. Vrem să avem lângă noi bărbați puternici și încrezători. și nu vrem să intrăm într-o relație cu bărbați imaturi, care încă nu s-au deprins de fustele mamelor lor nici la 35-40 de ani..

21. Nu dorim să mirosiți ca și cum v-ați fi scăldat într-o oază de parfum și nici să vă simțim loțiunea după ras de la o poștă. Nu trebuie nici măcar să lasați o dâră de parfum în urmă atunci când umblați. Însă, înainte de orice, preferăm mai mult mirosul de săpun de corp decât cel de … corp.

22. Ne place atunci când ne faceți complimente, însă preferăm să auzim și alte complimete decât cele legate de fizicul nostru. Altfel am putea crede că vreți doar un singur lucru de la noi și, credeți-ne, nu-l veți obține dacă apucați pe această cale.

23. Ne plac gesturile tandre, ne plac florile, ne plac cadourile. Și ne plac și gesturile de politețe. Așa că veți marca multe puncte dacă ne țineți ușa atunci când intrăm/ieșim, dacă ne deschideți portiera atunci când intrăm în mașină sau dacă ne ajutați să ne îmbrăcăm la ieșirea de la teatru. Respectați-ne și veți avea respectul nostru. Nu ne respectați și ne veți pierde.

24. Dacă ne plăcem unul pe celălalt, să o luăm încet. Nu este nevoie să grăbiți lucrurile. Cu cât grăbiți mai mult lucrurile, cu atât există șansa ca relația să se finalizeze rapid. Preferăm încet și riguros.


0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *