Lipsa de încredere în sine și lipsa de stimă de sine sunt manifestările fricii. Teama de schimbare, teama de a nu fi judecat(ă) de ceilalți, teama de eșec, teama de necunoscut, teama de a fi rănit(ă) emoțional și teama de disconfort – toate acestea contribuie din plin la erodarea încrederii în sine. De foarte multe ori, în ședințele de coaching avute cu clienții mei m-am lovit de astfel de temeri mai mult sau mai puțin exacerbate.
Frica este o emoție umană naturală și poate fi utilă în anumite împrejurări. Cu toate acestea, există momente în care frica ne poate bloca reacțiile, ne face să ne simțim paralizați și incapabili de a ne schimba și de a schimba ceva în viața noastră, ceea ce duce la nefericire și nemulțumire.
Pentru a scăpa de lanțurile fricii, pentru a deveni mai puternici și a recâștiga încrederea de sine, trebuie să ne facem nouă înșine o favoare – și aceasta este să privim frica în față. E adevărat că, de cele mai multe ori, acest lucru este mai ușor spus decât făcut. Și asta deoarece confruntarea cu temerile noastre poate fi descurajantă. Bine, și atunci ce putem face? Hai să vă povestesc șapte tehnici pe care le utilizez în ședințele de coaching cu clienții mei atunci când lucrez pe acest subiect.
1. Enumeră ceea ce îți place la tine (ceea ce apreciezi la tine)
Alocă-ți câteva minute pentru ca să te gândești la tot ceea ce îți place la tine și la tot ceea ce apreciezi la tine. Care sunt lucrurile pe care le apreciezi la tine? Care sunt calitățile pe care le ai și pe care le apreciezi? Care sunt lucrurile bune pe care le știi despre tine? Este foarte important ca, atunci când faci acest exercițiu, să lași critica deoparte și să identifici tot ceea este cu adevărat minunat la tine. Poți menționa calități precum faptul că ești un prieten/o prietenă fidel(ă), că ai răbdare, curaj, persistență sau chiar calificări pe care le-ați obținut sau calități fizice pe care știi că le ai (ochi frumoși, un păr frumos, un corp armonios etc.).
Nu fii critic cu tine însuți/însăți. Caută să nu fii exagerat de critic atunci când întocmești această listă. Nu te speria, aici nu este vorba despre a te supra-aprecia și nici despre a dezvolta un ego exacerbat, ci despre a plonja în universul tău interior, dincolo de pojghița fricii, și a-ți da seama de propria ta valoare. Atunci când ești conștient de propria ta valoare, este mai ușor să îți depășești temerile. Atunci când conștientizezi valoarea pe care ai, este mult mai ușor să reclădești încrederea în sine.
2. Adu-ți aminte de momentele tale forte
Gândește-te la toate momentele din viața ta când ai demonstrat că ești puternic(ă) mental și emoțional. Atunci când îi rog pe clienții mei să facă acest lucru, unii dintre ei îmi spun că nu au fost niciodată puternici. Cu toate acestea, după ce discutăm mai în detaliu despre asta și examinăm diverse evenimente din viață lor, se dovedește întotdeauna că au arătat curaj și forță de multe ori de-a lungul vieții.
Deci, rugămintea mea este să sapi adânc și să găsești puterea interioară pe care o ai și pe care ai folosit-o în diverse momente în viață. Pentru a te ajuta cu asta îți sugerez să te întrebi următoarele:
- Când și cum și am dat dovadă de tărie de caracter în viață?
- Când și cum și am dat dovadă de încredere în mine în viață?
- Ce lecții de viață am învățat?
- Cum aș putea să folosesc aceste exemple pentru a-mi construi puterea interioară, încrederea și respectul de sine?
3. Decide ceea ce vrei
Claritatea este vitală atunci când lupți pentru eliminarea unei temeri. Trebuie să te întrebi următoarele:
- Ce vreau eu cel mai mult?
- Dacă aș fi avut acel lucru, cum mi-ar schimba viața?
- Dar dacă l-aș avea acum, cum mi-ar schimba viața?
Notează undeva răspunsurile la aceste întrebări.
4. Demontează credințele limitative
Frica se hrănește din convingerilor noastre negative sau limitative. Atunci când nu mai lași convingerile limitative să-ți conducă viața, nu faci decât să oprești alimentarea temerilor. Poți demonta astfel de credințe și convingeri limitative răspunzând la întrebări precum cele de mai jos
- Este adevărat că nu voi putea să reușesc?
- Pe ce mă bazez când spun asta? Există dovezi/argumente în acest sens? Sau pur-și-simplu fac niște simple presupuneri fără nici un fel de bază? (Nu uita că presupunerile se bazează pe ficțiune, nu pe realitate.)
- Ce anume mă face să gândesc în acest mod?
5. Introdu și posibilitatea în ecuație
Începe să te concentrezi asupra a ceea ce vrei să se întâmple în viața ta. Cum anume consideri că s-ar putea asta întâmpla? Este important ca să vizualizezi posibilitatea ca acel lucru pe care îl ai în minte să se întâmple. Una din tehnicile de a-ți birui temerile că un lucru nu se va întâmpla constă tocmai în faptul de a vizualiza modul în care acel lucru se va întâmpla. Este esențial să crezi că este posibil pentru că numai așa poți îndepărta temerile pe care le ai. Dă o șansă visului tău să se împlinească. Gândește pozitiv.
- Cum crezi că se poate ajunge acolo unde ți-ai propus?
- Ce vei simți când vei fi acolo?
- Ce anume se va fi schimbat?
- Îți place ce anume întrevezi?
- Ce ar trebui să faci pentru ca să ajungi acolo?
6. Fă un plan
Creează un plan de acțiune suficient de ușor de urmat și ține-te de el. Începe cu schimbări mici la început și, pe măsură de înaintezi, poți aborda schimbări din ce în ce mai îndrăznețe. Dacă ai nevoie de sprijin în această etapă, atunci ezita să apelezi la un sprijin profesionist! Un coach bun va fi în stare să te ajute în a găsi cele mai bune modalități prin care să atingi ceea ce ți-ai propus.
7. Începe cu primul pas
Știu că e un clișeu, dar singura modalitate de a-ți depăși frica este să o înfrunți. Începe cu cel mai puțin înfricoșător lucru și, pe măsură ce îți aduni curajul, abordează și temerile mai mari. Ceea ce este important aici este că faci primul pas și ieși din zona ta de confort. Dacă ai făcut parcurs pașii pe care ți i-am spus până acum (ai consștientizat care sunt punctele tale forte, ai început să-ți anulezi convingerilor limitative etc.), atunci acest prim într-un teritoriu necunoscut va fi o experiență mai degrabă interesantă, decât înfricoșătoare.
Dacă nu reușești să parcurgi singur acest traseu sau te poticnești pe undeva, un coach te poate ajuta în această întreprindere. Nu-i nici o rușine să recunoști că ai nevoie de ajutor. Cu toții, în anumite momente ale vieții noastre am avut nevoie de ajutor. Câteodată l-am primit, câteodată nu, însă e important să strigi după ajutor atunci când ai nevoie. În marea vieții, atunci când valurile sunt învolburate, este bine să strigi după ajutor. Dacă ai fi la mare, și ai realiza că ești în pericol să te îneci, nu ai striga după salvamar? Sau te-ai teme de ce ar zice ceilalți?
Poate ai crezut că trebuie să fii încrezător înainte de a putea face schimbări în viața ta. De fapt, este exact invers: devii mai încrezător pe măsură îți schimbi viața sau, mai bine spus, pe măsură ce îți schimbi modul în care gândești și modul în care acționezi
Vei descoperi că, pe măsură ce faci schimbări în viața ta, încrederea în sine va crește.
Dacă ai nevoie de ajutor, nu uita că sunt doar la un clic distanță. Succes!
0 Comments