IUBIREA – ECUAȚIE CU (PREA) MULTE NECUNOSCUTE?

Cum putem numi acea stare în care un om inteligent, bine făcut, prezentabil, devine dintr-o dată deprimat, trist şi nebun de gelozie, ajungând să se gândească chiar la sinucidere? Poate am trecut şi noi prin asemenea stări de tulburare temporală sau am cunoscut oameni care au suferit de pe urma lor. Iubirea continuă să rămână, şi astăzi, unul din fenomenele cu cele mai multe necunoscute.

Fiecare dintre noi am întâlnit bărbaţi care, întorşi pe dos de dragoste, erau gata să-şi ia viaţa de dragul femeii visurilor lor, sau femei ajunse în prag de sinucidere pentru bărbatul care le-a aprins fantezia.

Atunci când un licean vine la tratament pentru că prietena sa l-a părăsit, avem de-a face cu un simplu caz de depresie? Sau cu o trecătoare tulburare adolescentină? Sau poate ne găsim în faţa unei dereglări de lungă durată a personalităţii? Consider că nu. În astfel de situaţii avem de-a face cu “perturbări în dragoste”.

Similar cu psihoza maniaco-depresivă, perturbările în dragoste prezintă alternări de stări intens dureroase, cu altele de maximă înviorare. Omul are când senzaţia că zboară pe aripile unei melodii, când senzaţia de prăbuşire în abis.

E o stare care îi poate chinui deopotrivă pe tineri şi pe vârstnici. O percepem ca pe un sfârşit al sfârşitului, mai ales prima oară. Dar şi mai târziu ne duce în pragul nebuniei şi ne face să uităm tot ceea ce înainte a însemnat ceva important în viaţa noastră; uităm şi de mâncare, de somn, de muncă. Ce este această stare dacă nu o reacţie nevrotică?

A deveni robul unei iubiri şi a te debarasa apoi de ea, este similar cu a te îngloda în datorii şi a scăpa de ele. Începutul e uşor, greul abia urmează.

Să ne gândim cât de greu ne este să luăm o decizie în cele mai importante două probleme ale vieţii fiecăruia dintre noi: “La ce vârstă să mă căsătoresc?” şi “Cu cine să mă căsătoresc?” Nici o cercetare n-a reuşit, până în prezent, să dea răspunsuri limpezi. Hotărârea în aceste chestiuni continuă să fie luată mai degrabă de inimă, decât de raţiune. În pofida numeroaselor investigaţii întreprinse în domeniul ştiinţelor umane şi sociale, oamenii nu au aflat aproape nimic precis despre când anume şi cu cine să-şi unească destinul pentru restul vieţii.

Se afirmă adesea că putem trimite oameni pe Lună, dar ne este mai greu găsim un leac unui simplu guturai. Această afirmaţie este valabilă şi în cazul nostru: vom ajunge să cucerim chiar şi cosmosul, înainte de a le putea spune copiilor noştri cu cine şi când să se căsătorească pentru a putea fi cei mai fericiţi.

Este timpul, cred, ca oamenii să-şi dea seama ce loc revine dragostei printre motivaţiile umane majore.