„TE-AM PĂRĂSIT. ACUM CE FAC SĂ TE UIT?”

Nu este posibil să vrei „să uiţi” o iubire care te ţine încă în suspans, chiar dacă poţi lupta împotriva consecinţelor negative ale unor amintiri şi să le rupi din aripi. Dar ceea ce vreau eu să subliniez aici este faptul că nu există nici un fel de amnezie autoindusă care să te elibereze din suferinţă. Trebuie să lupți și să treci prin toate etapele pentru a te elibera de vechea relație.

Dacă te vei încăpăţâna „să vrei” să uiţi pe cineva, se va produce aproape întotdeauna efectul opus. Dacă ţi-aș spune să nu te gândeşti la un urs roz, nu ai putea să-ţi scoţi ursul roz din minte (dacă vrei să te convingi de asta, încearcă). Acest efect paradoxal se observă, de asemenea, în materie de dragoste.

Dacă îţi zici: „Nu vreau să mă gândesc la o anumită persoană! N-o voi face, n-o voi face!”, ei bine, amintirea se va activa automat şi se va impregna în memoria ta.

Odată, un client a dorit să-mi facă o demonstraţie live a voinței lui de a o uita pe cea care fusese „iubirea vieţii lui”. Am fost surpins atunci când s-a așezat pe jos, în postura lotus din yoga, și-a închis ochii şi a început să repete ca pe o mantra: „Ea nu există, ea nu există, ea nu există …” Încet-încet, tonul vocii sale creștea şi a terminat lovind puternic solul în timp ce continua să repete că ea nu există. Evident că, după un astfel de exerciţiu, omul era epuizat şi se gândea la ea mai mult ca oricând.

Scopul de „a-l uita pe partener”, ca şi cum n-ar fi existat niciodată, nu este doar un lucru iraţional, ci şi naiv (cu excepția faptului dacă nu cumva hotărăşti să-ţi dai cu un ciocan în cap şi să-ţi creezi leziuni cerebrale, ceea ce nu este deloc recomandat).

Realitatea este alta:

A accepta pierderea într-un mod salutar nu implică să ai amnezie în ceea ce-l priveşte pe fostul tău partener, ci să-ţi aduci aminte de el fără durere sau cu o durere suportabilă şi luminoasă.

Procesul care permite rezolvarea pierderii într-o manieră sănătoasă şi inteligentă este cunoscut sub numele de prelucrarea durerii.

Cele patru etape ale doliului

În situaţia unei pierderi emoţionale, cum ar fi decesul unui membru iubit din familie sau ruptura unei relaţii semnificative, natura ne imprimă o resemnare obligatorie pentru a evita risipirea energiei noastre vitale aşteptând un lucru imposibil. E ca şi cum ni s-ar spune: „Nu mai insista, nu mai e!” Durerea este calea naturală prin care ne îndepărtăm de orice fel de speranţă pentru a accepta situaţia de fapt şi a face în aşa fel încât principiul realităţii să domine principiul plăcerii. Durerea neprelucrată, prost procesată sau întreruptă apare atunci când subiecţii sunt reticenţi la a controla durerea și la a nu o lăsa să te ducă la disperare („Nu se mai poate face nimic”), şi fac apel la un soi de mumificare psihologică a persoanei absente. Celebrul film de Alfred Hitchcock, Psycho, este o demonstraţie dramatică şi terifiantă a unei pierderi nerezolvate de către un tânăr bolnav psihic (Norman Bates), în faţa morţii mamei sale.

Durerea este un răspuns nedobândit, normal şi util, care conţine, cel puţin, patru faze. Se estimează că poate dura de la şase luni până la un an, în funcţie de cultura şi istoria anterioară a subiectului.

În prima etapă, există o tocire a simţurilor, subiectul se simte ameţit şi în imposibilitatea de a înţelege ceea ce s-a întâmplat (poate dura ore sau săptămâni). Cu toate acestea, unele însuşiri sunt îngheţate în acest moment; zăpăceala se transformă în insensibilitate, iar subiectul începe să reacţioneze ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, când, de fapt, este distrus pe dinăuntru. În ochii oricărui observator, totul pare normal şi cineva chiar ar putea să laude puterea celui care a suferit pierderea. Însă această aparentă stagnare nu face decât să acumuleze sentimente şi tot felul de gânduri, până când, într-o zi, această energie reprimată explodează sub forma unei crize întârziate. Luciditatea aparentă fusese doar un mecanism de apărare. Această suspendare a procesării emoţionale se numeşte absenţa durerii conştiente şi, atunci când are loc, este nevoie de asistenţă de specialitate.

A doua etapă se caracterizează prin dor şi căutare: persoana nu poate să accepte că pierderea este permanentă. Aici pot apărea manifestări precum plâns, angoasă, insomnie, gânduri obsesive, sentimentul prezenţei persoanei absente (şi, desigur, vizite pe la psihologi şi – în unele cazuri – chiar și pe la vrăjitoare), mânie şi furie. Pe scurt, în acest stadiu există încercări nereuşite de a restabili legătura care s-a rupt. Aceasta este o etapă de anxietate si disperare, în care subiectul nu vrea să se dea bătut (poate dura două-trei luni).

Într-o a treia etapă, în ciuda durerii, subiectul acceptă pierderea. începe să vadă lucrurile aşa cum sunt şi, bineînţeles, își sporeşte tristeţea (poate dura două-trei luni). În cazul în care persoana se blochează în acest stadiu, se instalează depresia şi, odată cu ea, o stare cunoscută sub numele de durere cronică sau tulburare de adaptare care necesită asistenţă de specialitate.

În etapa a patra, începe faza de reorganizare, în care subiectul începe să renunţe definitiv la orice speranţă şi îşi recapătă iniţiativa şi voinţa de a trăi. Acum încep să se structureze noile roluri. Acum sunt îndepărtate definitiv vechile cadouri, scrisorile de dragoste şi tot ceea ce îi amintește de persoana plecată.

Terapeuţii care însoţesc acest proces la pacienţii lor sunt foarte atenţi ca aceştia să nu se blocheze în niciuna dintre faze, nici să sară vreuna dintre ele.

Dacă vei aplica paşii descrişi mai sus în cazul pierderii afective care te torturează, te poţi aştepta să: (a) fii şocat, (b) încerci să recuperezi persoana iubită, (c) ajungi în prag de depresie, şi (d) în cele din urmă să-ţi reorganizezi viaţa. Iubirea înrădăcinată va fi absorbită de către organism în mod natural, nu forţat.

Cea mai frecventă întrebare care mi se adresează cu privire la această problemă este: „Ce se întâmplă dacă apare cineva când încă nu am depăşit durerea?” Răspunsul:

„Nu trebuie să te grăbeşti. Dacă întâlneşti pe cineva care să merite, mişcă-te încet; nu trebuie să te implici emoţional de la o zi la alta. O companie bună, un sprijin emoţional, te pot ajuta ca lucrurile să decurgă mai uşor şi să suferi mai puţin, dar dacă vei grăbi lucrurile, fie pentru că ai nevoie să fii iubit, pentru că nu poţi suporta durerea pierderii sau pur şi simplu pentru că vrei să te răzbuni, vei avea parte de două cuie în loc de unul sau acelaşi cui, dar înfipt şi mai adânc. La un moment dat, îţi vei aduce aminte de fostul tău partener fără atâta durere şi atunci vei fi gata să iubeşti din nou, mult mai sănătos şi în pace.”

CUM SĂ TRECI CU BINE PESTE O DESPĂRȚIRE

1. Nu te grăbi; acordă-ţi timp

Nu alerga după prima persoană care îţi iese în cale, nimeni nu va face treaba în locul tău. Mişcă-te încet, fii cu câte o singură persoană la un moment dat şi fă în aşa fel încât toate să fie la locul lor. Cel mai important lucru este să depăşeşti vechea iubire, care este o povară şi te imobilizează. Mai târziu, te vei putea deschide către o nouă relaţie în linişte.

Este foarte greu ca cineva să poată fi cu tine dacă nu ţi-ai rezolvat situaţia anterioară: nu vei putea fi în formă, şi, fără reciprocitate, dragostea în cuplu nu poate rezista.

A oferi şi a primi unul de la celălalt – acestea sunt începuturi optime, dar cum să faci acest lucru dacă trei sferturi sau mai mult din inima ta se află în altă parte? Eliberează-te de sentimentul sâcâitor de a dori să iubeşti pe cineva şi să nu poţi.

Una dintre clientele melemi-a spus următorul lucru: „Faptul că l-am cunoscut pe Liviu, după ce m-am despărțit de Daniel a complicat totul. Îmi dau seama că eu nu-l pot iubi pentru că încă sunt legată de Daniel. E o învălmățeală la mine în cap: iubesc pe cine nu merită şi nu sunt capabilă să iubesc pe cine merită. Ştiu că pierd o mare ocazie, dar nu pot continua relaţia cu Liviu până nu scap de Daniel.” Femeia era prinsă între Liviu (ceea ce ar fi putut fi, dar nu a fost) şi fostul partener (ceea ce n-ar trebui să mai fie şi încă persistă) – o povară dublă.

2. Nu arde etapele: trebuie parcurgi toate etapele durerii

Atunci când vei conștientiza că nu poți să începi o nouă relaţie decât în momentul în care vei fi pregătit pentru ea (adică decât în momentul în care vei fi scăpat de obsesia fostului/fostei), vei elimina un obstacol major din calea procesului natural de vindecare. Dacă ţi se pare foarte dificil, poţi apela la asistenţa de specialitate, dar reţine că, dincolo de suferinţă, durerea este calea spre vindecare pe care ţi-o oferă natura. Este o curăţare temeinică, care-ţi va permite să iubeşti fără povara traumei; din acest motiv, este important s-o trăieşti şi să-i permiţi să-şi urmeze cursul.

Evident, acest lucru nu înseamnă că trebuie să te închizi în tine, să porţi doliu şi să-ţi amărăşti existenţa. Poţi să ieşi, să întâlneşti oameni, să fii cu prietenii şi să te distrezi cum ai chef. A procesa pierderea şi a trăi o viaţă normală nu sunt lucruri incompatibile.

Repet: ceea ce sugerez este, dacă se poate, să nu te implici emoţional cu cineva înainte de a-ţi rezolva trecutul.

Sprijinul emoţional din partea celor dragi şi din partea familiei sunt foarte importante. Şi nu uita: dacă ai început procesul de acceptare, nu mai eşti o victimă. Poate că ai fost, dar astăzi, când energiile tale se reunesc pentru a te elibera, nu mai eşti.

3. Păstrează curăţenia interioară

Un client, după patru luni de la despărţire, îmi spunea: „Este uimitor! Cu câteva luni în urmă, aş fi făcut orice pentru a fi din nou cu ea, însă acum nu mă mai interesează nici cât negru sub unghie. Există momente în care nostalgia vine în valuri, dar trece repede; acum nu mai doare. Mă simt bine să fiu singur.”

Iniţial, clientul meu, încercând să-şi uite fosta parteneră, a început o relaţie cu o prietenă din tinereţe pe care o plăcuse dintotdeauna (nu ştiu din ce motiv, dar în primele luni de la despărţire, vechii prieteni şi prietene – care constituiseră, la un moment dat, o perspectivă afectivă – revin ca nişte zombi). Experienţa a fost un dezastru, deoarece nu a reuşit să ţină pasul cu femeia care pretindea atenţie, sex şi implicare în cantităţi excesive. Cu cât ea cerea mai mult, cu atât mai mult se inhiba el. In cele din urmă, nu a mai suportat şi a decis să rămână singur, să-şi plângă durerile şi să înfrunte pierderea cu ajutorul unui profesionist. A ieşi dintr-o iubire adânc înrădăcinată este ca şi cum ai scăpa de un blestem şi te-ai regăsi pe tine însuţi: „Bună ziua! Nu mă recunoşti? Eu sunt.” Ce a mai rămas din tine, pentru a începe să te reconstruieşti.

Semnul de care ţin cont cel mai mult pentru a vedea dacă merge bine „curăţarea internă” este privirea. Sub greutatea unei iubiri sinuoase care refuză să dispară, lumina ochilor este opacă şi tristă, ca şi cum ai suferi de o boală virală. Dar atunci când antivirusul începe să lucreze şi-ţi recuperezi starea de spirit, privirea devine mult mai plină de viaţă şi veselă, ochii par mai mari, mai luminoşi şi liniştiţi. Acum trăieşti.

4. Nu compara

Obiceiul nesănătos de a compara opţiunile afective actuale cu vechea relaţie este mereu prezent în cei care nu au reuşit să depăşească pierderea. Ce compară aceştia? Totul. Problema este că nu câştigă întotdeauna lucrurile noi. Deşi majoritatea critică vechea lor relaţie, atunci când încep să iasă cu alte persoane, sunt şocaţi atunci când descoperă o realitate teribilă şi fără speranţă: nu există partide bune (sau, cel puţin, aşa percep ei lucrurile). Acesta este paradoxul celor care compară mai mult decât este necesar; încercând să caute şi să se bucure de atributele noii achiziţii pentru a justifica schimbarea, ei sfârşesc prin a glorifica persoana pe care doresc s-o uite. Este adevărat că unele comparaţii sunt uneori productive şi ajută să depăşeşti durerea, dar este mai bine să nu-ţi asumi deloc acest risc.

Fără să-ţi dai seama, ai putea să denaturezi informaţiile privitoare la fostul partener şi să ridici în slăvi pe cineva pe care ai dori să-l uiţi.

5. Nu căuta să te răzbuni. Revanşa te va ancora în trecut

Răzbunarea se va întoarce întotdeauna împotriva ta, iar ura generează ură, indiferent de modul în care vrei s-o maschezi. Ai orgoliul rănit? O durere bine gestionată presupune să-ţi păstrezi mândria în buzunar. Dacă nu te mai iubeşte, pentru ce ai de gând să te răzbuni? Pentru că i s-a răcit iubirea? Răzbunarea te va ţine legat de celălalt. Într-o relaţie care s-a terminat, indiferent de motiv, în care celălalt nu mai avea iubire, nu ar trebui să spui: „bine că s-a terminat”? Sau ai prefera să rămâi o victimă a unei iubiri goale, false, de fațadă?

Adevărata răzbunare este să încetezi să mai iubeşti pe cineva care nu te iubeşte sau care te-a rănit în mod intenţionat.

Cineva mi-a spus odată: „Cea mai bună răzbunare este să fii fericit indiferent de celălalt şi dincolo de orice îndoială”. A dori să-i fluturi fostului partener noua ta „iubire” pe sub nas  îi demonstrează acestuia că noua ta relaţie nu este tocmai fericită, pentru că atunci când eşti fericită alături de cineva, nu mai cauţi să fluturi noua ta relație în ochii tuturor, ci te bucuri în linişte de ceea ce ai. Încă o dată: încercarea de a genera furia sau gelozia fostului/fostei va sfârşi prin a face vechea iubire şi mai puternică.

6.Nu-ți fragmenta dragostea

În încercarea de a scăpa de dragostea anterioară, putem avea marea surpriză că vechea iubire şi cel/cea care o înlocuieşte nu sunt incompatibili. În acest caz ajungem să fim de două ori dependenţi. Nu accepta jumătățile de măsură: refuză o dragoste fragmentată. Dă-ţi posibilitatea de a construi o relaţie fără lipsuri, rotundă, întreagă, fără să recurgi la surogate externe sau la mici iubiri de conveniență. Dacă vei avea o iubire împărţită între mai multe persoane, vei trăi o nemulţumire permanentă: atund când eşti cu una dintre ele, îţi va lipsi ce are cealaltă. Și vei continua aşa, din lipsă în lipsă, din carenţă în carenţă, încercând să iubeşti un puzzle în care piesele nu se potrivesc.