Dacă prietenul meu nu mai răspunde la mesajele drăguțe pe care i le trimit, asta înseamnă că nu mă mai iubește? Dacă spune că dorește mai multă libertate, asta înseamnă că vrea să se despartă de mine? Dacă nu îmi mai spune: “Te iubesc”, asta înseamnă că nu mai ține la mine? Să vedem care sunt semnele de zi cu zi care arată că nu mai este interesat de tine sau de relația dintre voi.
1) Vrea brusc mai multă libertate
Prietenul tău nu ar trebui să ceară mai mult libertate în relația dintre voi dacă nu s-au produs schimbări în felul în care se comportă vreunul din voi. Dorința lui de a fi lăsat în pace, de a avea mai mult timp pentru el, de a avea mai multă libertate s-ar putea putea datora faptului că nu îi mai place să fie cu tine la fel de mult pe cât îi plăcea înainte.
Întreabă-l pe prietenul tău de ce dorește mai multă libertate și mai mult timp pentru sine. Dacă el îți răspunde că e vorba de un proiect concret pentru care are nevoie de mai mult timp pentru sine, vezi despre ce este vorba și vezi cum poți să-l ajuți pentru a finaliza acel proiect. Dar dacă îți răspunde ceva vag și nu are motive clare de ce dorește dintr-o dată să faceți un pas înapoi, dragostea lui pentru tine poate că a scăzut în intensitate.
2) Începe să te compare cu alte fete/femei
Un tip nu ar trebui să spună ceva unei fete/femei care să o facă să se simtă mai puțin frumoasă, mai puțin talentată sau mai puțin femeie decât oricare alta. Cele mai mici tentative de comparație făcute între tine și orice altă fată/femeie ar trebui să fie un semnal de avertizare că lucrurile dintre voi nu mai sunt ceea ce au fost înainte.
Compararea comportamentul tău, modului în care arăți sau a oricărui alt aspect al personalității tale cu o altă fată/femeie sugerează un resentiment adânc înrădăcinat produs de o frustrare. Iată câteva exemple care ne arată duritatea pe care o poate avea o astfel de comparație total nepotrivită:
- De ce nu te poți îmbrăca ca ea?
- Ea manifestă atâta încredere atunci când vorbește; tu de ce nu poți face același lucru?
- Poate că ai putea să înveți un lucru sau două despre stil de la ea. Poate că ai putea să fii la fel de stilată ca și ea.
- Ești o prietena atât de geloasă; de ce nu poți să fii ca prietena celui mai bun prieten al meu? Ea este întotdeauna relaxată și calmă.
Dacă prietenul tău face acest lucru odată, spune-i că nu vei mai accepta să te compare cu o altă fată. Întreabă-l cum s-ar simți el dacă tu l-ai compara cu alt tip. Și dacă el continuă să facă acest lucru, ar putea fi un semn că el nu te mai iubește așa cum obișnuia să o facă.
3) Nu mai răspunde la mesajele tale sau îi ia foarte mult timp pentru a răspunde la mesajele pe care i le trimiți
Unul dintre primele semne că iubitul tău începe să-și piardă sentimentele pentru tine este atunci când nu mai răspunde la mesajele tale. E momentul acela în care el a ieșit cu băeții la o bere, tu îl suni sau îi trimiți un mesaj pe telefon, iar el se uită la telefon, face o grimasă atunci când vede că apelul sau mesajul este de la tine, și – evident – te ignoră.
Vei observa imediat această schimbare în comportamentul său pentru că îi va lua, brusc, mai mult timp ca de obicei pentru a răspunde la mesajele tale. La început, îți va oferi tot felul de motive pentru a se scuza. Dar, după ceva timp, va deveni pur și simplu iritat și nervos de fiecare dată când îl vei întreba de ce a durat atât de mult să-ți răspundă. Acesta este momentul în care trebuie să realizezi că dragostea din relația voastră a luat-o în jos.
4) Începe să-și petreacă cea mai mare parte a timpului cu prietenii săi
Adeseori problemele zilnice cu care se confruntă, certurile și ciondănelile, pot provoca o ruptură în cuplu care poate duce la separarea celor doi. De obicei, astfel de separări sunt temporare și durează până când cei doi își dau seama că iubirea lor e mai puternică decât niște certuri infantile.
Dacă prietenul tău a redus timpul pe care-l petrecea cu tine și a crescut timpul dedicat distracțiilor cu prietenii săi, întreabă-l dacă e deranjat de ceva sau dacă ai făcut ceva care să-l supere. Dacă face acest lucru fără să conștientizeze, atunci el va face tot ceea ce este posibil pentru a-ți arata că totul este în regulă.
Pe de altă parte, dacă el te evită în mod deliberat (pentru că nu mai simte aceeași iubire pentru tine), va căuta o scuză neverosimilă sau va încerca să amâne și să tergiverseze răspunsul. Ia asta ca un semn că dragostea lui pentru tine este în declin.
5) Începe să devină extrem de egoist în relație
Atunci când un tip începe să-și piardă interesul în relația pe care o are, este foarte probabil ca să se comporte foarte egoist. El va deveni mai nepăsător, indolent și egoist față de tine. Începe să devină extrem de egoist în pat (termină primul și nu-l mai interesează dacă ai avut orgasm sau nu). Nu-i pasă decât de studiile sale, de munca sa și prietenii lui. Nu te mai întreabă dacă vrei să ieși și nici dacă ai chef să mergi undeva. Nu-și recunoaște egoismul nici după ce îi aduci argumente și îi dai exemple.
6) Devine iritat atunci când începi să-l alinți
Conversațiile în care îl alinți, îi spui că îl iubești și te arăți drăgăstoasă față de el sunt partea jucăușă a vieții de cuplu. Aceste alintări și gesturi de tandrețe, completate cu tot felul de gesturi de afecțiune și de “iubi” în sus și “iubi” în jos se diminuează pe măsură ce relația se consolidează, însă ele rămân adânc înrădăcinate în comportamentul de zi cu zi, nedispărând complet decât în cazul în care iubirea dispare.
Iritarea prietenului tău poate fi justificată dacă exagerezi cu un astfel de comportament sau dacă îl apelezi cu denumiri care nu-i plac (“pisoiașul meu”, “motănelul meu”, “bombonel” etc.). Dar o aversiune generală față de orice dovadă de afecțiune poate fi un semn că el nu mai are de gând să investească în relație.
7) Nu-ți mai spune “Te iubesc”
De obicei un băiat și o fată încep să-și spună “Te iubesc!” odată ce au trecut de primele întâlniri și relația începe să se închege. Dacă relația voastră a ajuns la starea de “Te iubesc!” cu mult timp în urmă, nu există nici un motiv pentru care prietenul tău să înceteze brusc să spună aceste două cuvinte foarte frumoase. Dacă înainte își declara deschis dragostea pentru tine, dar de ceva timp a încetat să o mai facă, este un semn puternic că el nu mai este așa de îndrăgostit de tine ca înainte.
8) Nu se mai obosește să te consoleze nici măcar atunci când ești tristă
Un bărbat îndrăgostit își dă seama întotdeauna atunci când persoana iubită este tristă sau supărată, și va face tot ce este necesar pentru a-i reda zâmbetul înapoi. Acest lucru este valabil indiferent de cât de mult se ceartă sau se ciondănesc cei doi. Nu poți să spui că cel de lângă tine te iubește dacă nu face nimic atunci când știe că ceva te deranjează/supără. Care dintre bărbații îndrăgostiți nu va îmbrățișa pe fata de lângă el atunci când o vede supărată de ceva sau nu o va mângăia pe creștet sau pe umeri atunci când o vede tristă? Dacă bărbatul de lângă tine nu face astfel de lucruri și se face că nu observă starea de tristețe/supărare în care te afli, atunci acesta poate fi un semn că nu te iubește cu aceeași intensitate ca înainte.
9) Dezgroapă incidente regretabile din trecutul tău
Toată lumea știe cât este de dureros atunci când cineva îți aduce aminte de fapte și lucruri din trecutul tău care te-au afectat emoțional și psihic. Este nevoie de mulți ani pentru ca o persoană să uite pe cineva care a abuzat-o sau care a părăsit-o. Ia destul timp ca anumite răni emoționale și psihice să se vindece. Este greu să pui deoparte amintiri neplăcute sau fapte stupide și copilărești pe care le regreți.
Prietenul tău nu are nici un drept să-ți aducă aminte de astfel de fapte și evenimente dureroase din trecutul tău și să ți le arunce pe neașteptate, ca argumente, într-o ceartă. Aceasta este o limită pe care partenerii nu ar trebui să o depășească deoarece poate avea consecințe dezastruoase în plan psihic și emoțional.
Dacă bărbatul de lângă tine a început recent să-ți răscolească trecutul cu intenția de a te răni emoțional și psihic, sentimentele sale pentru tine nu mai există.
10) Nu mai flirtează cu tine
Flirtul spune foarte mult despre “chimia” dintre voi doi. Indiferent de cât timp sunteți împreună, prietenul tău ar trebui să flirteze cu tine. Fie că te complimentează atunci când porți ceva nou, fie că alege momente aleatorii pentru a-ți spune cât de frumoasă ești, fie se uită îndelung la tine și cu subînțeles indiferent dacă sunteți singuri sau nu, fie că te face să te simți sexy spunându-ți cât de atrăgătoare ești – sunt doar câteva dintre modurile prin care bărbații flirtează cu iubitele lor.
Bineînțeles, nimeni nu se așteaptă ca prietenul tău să o facă pe Făt Frumos tot timpul și să flirteze cu tine non-stop, însă ar trebui să aibă inițiativa de a începe astfel de conversații romantice din când în când.
11) Se atinge mai rar de tine sau nu se atinge deloc
Atunci când un bărbat nu te mai iubește, contacul fizic se reduce. Îmbrățișările, mângăierile și atingerile sunt normale într-o relație. Dacă vezi că te ține la distanța și nu se mai atinge de tine este un semn că ceva nu este în regulă în relația dintre voi. Prietenul tău te mai îmbrățișează la fel de mult și la fel de îndelungat așa cum obișnuia să facă la începuturile relației voastre? Prietenul tău te mai ia în brațe atunci când sunteți singuri? Ar trebui să meditezi puțin la răspunsurile de la aceste întrebări pentru a vedea dacă încă mai ține la tine sau e plictist de relație. Pentru cupurile căsătorite, un semn al lipsei de conectare emoțională este atunci când viața sexuală este fie inexistentă, fie a ajuns o rutină.
12) Se enervează fără nici un motiv și nu se poate controla
Oamenii se enervează din diferite motive. Fie ca iau o nota mică la școală, ori au probleme la serviciu, fie că sunt hărțuiți sau au probleme familiale – oricare dintre motivele de mai sus îi pot face pe unii oameni să se mânie pentru traversarea unor astfel de situații.
Dacă prietenul tău pare să fie nervos mai tot timpul și își pierde cumpătul la probleme minore, încearcă să afli motivul furiei sale. Dacă nu poți identifica anumite cauze specifice, ieșirile sale aleatoare din pepeni pot însemna pur și simplu că el este iritat de prezența ta și de relația cu tine.
13) Începe brusc să-l enerveze anumite obiceiuri ale tale
Prietenul tău a început recent să-ți reproșeze lucruri mărunte pe care le faci, dar care îl enervează teribil? Atunci ar fi bine să te întrebi dacă ai avut aceste obiceiuri înainte să-l cunoști. Vreunul dintre aceste obiceiuri a mai creat probleme în relația voastră de până acum?
Fă o trecere în revistă și amintește-ți dacă ai avut aceste obiceiuri la începutul relației. Dacă le-ai avut, atunci de ce prietenul tău devine brusc enervat de ei? Adresează-i această întrebare și lui. Dacă nu are un răspuns concret pentru tine, probabil că adevăratul răspunsul este în inima lui (care nu mai bate pentru tine).
0 Comments