În weekend, la curs, m-am întâlnit cu o amică pe care nu o văzusem de foarte mult timp. De câțiva ani buni. Știind că sunt pasionat de relațiile interpersonale, m-a rugat să o ajut cu câteva sfaturi.
Povestea ei, pe scurt, este asemănătoare multor asemenea povești pe care le-am auzit: s-a îndrăgostit la 17 ani de un băiat frumușel cu care a avut o relație de 3-4 ani până când l-a prins în pat cu cea mai bună prietenă a ei. A încercat să treacă peste acest incident neplăcut, dar nu a reușit, așa că a început să-l înșele și ea, fără ca el să știe, mai mult ca o răzbunare a sa pe el decât ca o plăcere ascunsă. Au continuat să locuiască împreună și după incident, deși ea bănuia că el o mai înșela. Însă el credea că ea o să-i ierte ieșirile în decor pentru că mereu revenea la ea.
Bine înțeles că relația nu a rezistat: imaginea lui în pat cu altă îi revenea ei în mod constant și, atunci când a găsit pe altcineva dispus să o respecte și să stea împreună cu ea, a plecat fără a se uita în urmă la prima iubire. A luat cu ea ceea ce a fost bun în relație, dar nu a putut să uite batjocura la adresa sa.
Cu al doilea băiat lucrurile au mers ca pe roate. Până când … l-a prins în pat cu o altă amică. Lucrurile au degenerat atât de mult încât băiatul ăsta îi și spunea că se duce să se culce cu amica asta, în timp ce ea rămânea acasă și se uita la televizor sau se ducea să se plimbe prin oraș sau să facă cumpărături. Ca și prima dată, drept răzbunare, a început să înșele.
Acum stau împreună de mai mulți ani, deși „iubirea nu mai este ca la început” (exact așa s-a exprimat amica mea). Ba, mai mult, nu crede că îl mai iubește pe băiat. Ea este atât de șocată de cele ce i s-au întâmplat în viață încât nu mai are încredere în nimeni. Consideră că e mai bine să stea în relația asta, așa cum e, decât să mai găsească pe altcineva. O relație în care amândoi înșeală, dar în care refuză să discute despre asta și despre motivele care îi fac să înșele.
Bine înțeles că este nemulțumită de relație, dar preferă status-quo-ul actual față de ipostaza singurătății. Nu se simte iubită sau, dacă se simte, îi revin în minte scenele înșelării care anulează orice tentativă de redresare a situației. Așa că nu-i spune persoanei de lângă ea că o iubește pentru că, de multe ori, nu știe ce simte față de ea.
În viață nu trebuie trebuie să-i spui persoanei de lângă tine, în fiecare clipă, că o iubești. Este suficient dacă nu-i dai nici un motiv să se îndoiască de tine.
“Am încredere în tine” sună mult mai bine decât „Te iubesc” pentru că s-ar putea să nu ai încredere întotdeauna în persoana care te iubește, dar poți întotdeauna iubi persoana în care ai încredere.
O relație autentică este cea în care fiecare îi poate spune celuilalt absolut totul referitor la orice.
Nu există secrete sau minciuni.
Nu există teamă sau reținere.
Nu există îndoială sau dubii.
Iar atunci când ai încredere deplină și nețărmurită într-o persoană, automat o să primești una din două: un prieten pe viață sau o lecție pe viață.
În cazul de față, se pare că amica mea a ratat lecția. Și atunci când ratezi lecția, ea se repetă. La fel de dureros sau, chiar, mai dureros. Până înveți ceva din ea. Ceva despre tine, ceva despre ceea ce faci ca aceste lucruri să se repete. Pentru că vina nu este numai la celălalt, ci și la tine.
Pentru că există ceea ce aș numi „legea lui Dorel” care spune:
“Dacă Dorel are o problemă cu toată lumea, atunci Dorel e … problema”.
Dacă ești înșelată la fiecare relație pe care o ai, poate că ar trebui să vezi ce faci (sau ce nu faci) de se întâmplă acest lucru cu tine.
Ce oferi sau ce nu oferi (dar este căutat pe piață).
Ce permiți și ce nu permiți să ți se întâmple.
Și peste toate acestea, de cele mai multe ori, există o lipsă de comunicare și o lipsă de încredere.
Ambele macină relația cu spor ….
0 Comments