Fata se apropie cu pași mici de el căutând parcă ceva …
El se opri din scris pentru că bănuia cam ce avea să urmeze. Fata încercă să-i prindă privirea cu privirea ei, dar el hotărî ca, de data asta, să nu mai evite realitatea cruntă care nu îi dădea pace și să spună lucrurilor pe nume. Privea în gol, pe fereastră, cu un zâmbet abia schițat în colțul gurii, pe de o parte – amuzat de ineditul situației, pe de altă parte – conștient de riscurile la care se expune în ceea ce avea să urmeze, când o auzi pornind canonada:
Fata: Te mai gândești câteodată și la mine?
Băiatul: … Nu … (răspunsul veni greu, dar se izbise de tăcerea din cameră ca un tsunami de dig; până și el fu surprins de ușurarea pe care o resimțea …)
Fata: Îți mai place de mine?
Băiatul: … Nu …
Fata: Crezi că sunt drăguță?
Băiatul: … Nu …
Fata: Vrei să mai fim împreună?
Băiatul: … Nu …
Fata: Ai fi trist dacă te-aș părăsi?
Băiatul: … Nu …
Fata: Mai ții la mine?
Băiatul: … Nu …
Fata: Mai însemn ceva pentru tine?
Băiatul: … Nu …
Fata: Vrei să te las sa-ți vezi mai departe de viața ta?
Băiatul: Da …
Fata: (Lacrimi mari începură să i se prelingă pe obraji. Își înghiți suspinele și rămase tăcută ca o pasăre măiastră săgetată în zbor cu un țurțure de gheață…)
Băiatul: (O apucă de umeri și o întoarse spre el spunându-i): Nu mă gândesc câteodată și la tine deoarece mă gândesc tot timpul la tine. Nu îmi place de tine pentru că sunt înnebunit după tine! Nu cred că ești drăguță, ci cred că ești cea mai frumoasă ființă de pe lume. Nu vreau să mai fim împreună, ci vreau să fiu cu tine tot restul vieții mele. Nu aș fi trist dacă m-ai părăsi, ci aș muri de durere. Nu țin la tine, ci te ador. Nu însemni ceva pentru mine, ci însemni totul pentru mine. Și, da, vreau atât de mult să mă lași să-mi văd de viața mea pentru că VIAȚA MEA ești TU!
Cam așa e dragostea …
Dragostea e ca focul. Însă nu poți să știi niciodată dacă îți va încălzi inima sau îți va mistui casa. (Joan Crawford)
0 Comments