Ceea ce am să vă povestesc acum s-ar putea ca, unora, să li se pară un scenariu de film sau de telenovelă, dar vă garantez că faptele sunt cât se poate de reale.
Am schimbat numele pentru că nu personajele contează, dar și pentru a proteja identitatea lor. Am făcut și unele mici modificări la fluxul epic pentru a nu vă livra doar o relatare pur jurnalistică a unor evenimente care, până acum câțiva ani, nici nu ar fi fost posibile ca mod de gândire și reacție. Însă am să vreau să fiți atenți la evenimente și la modul în care au fost acestea abordate de cele două personaje principale (deși și reacția celui de-al treilea personaj mi se pare că frizează absurdul lui Ionesco).
Lucian și Adriana s-au cunoscut în studenție. Erau amândoi colegi în același an la A.S.E., însă abia în anul al III-lea au realizat că țin unul la altul, mai ales după ce au început să iasă împreună la diverse petreceri cu colegii sau cu prietenii.
El îi făcea toate fițele, favorurile, o trata ca pe o prințesă, iar ea aproape că nu-l baga în seamă, dar era cu el pentru că îi plăcea sentimentul că cineva are grijă de ea tot timpul. Stăteau în apartamentul pe care îl cumpăraseră părinții ei care erau foarte înstăriți. De fiecare dată atunci când mergeam la ei, ea – o fată foarte frumoasă și deșteaptă, dar cu fițe, pentru că știa cum arată, pentru că ai ei aveau bani și pentru că fusese crescută în puf, după principiul: „e fata lu’ tata și nu trebuie să facă nimic” – îl trata pe bietul Luci ca pe ultimul om: “Luci, fă aia; Luci, fă ailaltă; Luci, du-te până jos și cumpăra ceva; Luci, să nu uiți să cumperi aia etc.”
După vreo câțiva ani buni de dragoste mare și voiaje prin locuri exotice, cei doi au decis să se căsătorească și, bine înțeles, au început pregătirile de nuntă. Nași, rochie, smoking, pantofi, restaurant, biserică, domnișoare de onoare, tort, menu – nu neapărat în ordinea asta. dar neapărat de bifat pe lângă multe alte puncte de pe agenda unei nunți de amploare, la un palat, cu 300 de invitați unul și unul, cu caleașcă și automobile de epocă, purcei de lapte la rotisor, berbecuț la proțap, lumânări cu care s-a scris Te iubesc pe pajiște și, bine înțeles, nelipsitul foc de artificii.
Până aici, nimic neobișnuit – o să spuneți. Și pe bună dreptate! Pentru că partea neobișnuită d-abia acum începe.
Cu pregătirile de nuntă și cu rezervările făcute cu mai bine de un an înainte, cu o lună de zile înainte de nuntă, atunci când toți invitații își cumpărau ultimile modele de rochii și costume pentru „nunta anului”, atunci când părinții ambilor copii și nașii își făceau socoteala pe cine să mai invite, atunci când încă se mai purtau discuții asupra a câte etaje să aibă tortul și ce o să fie scris pe el, vine bomba. Într-una din seri, atunci când viitoarea mireasă iar era în crize de leadership de mi-l … sucea (și asta e un cuvâmt decent față de realitate) pe Luci pe toate părțile, acesta o anunță, calm și sec, că el … nu se mai însoară cu ea!!!
Și nu numai că nu se mai însoară cu ea, dar e îndrăgostit de Flori –o prietenă (nu foarte apropiată) din grupul lor de prieteni, nu la fel de frumoasă ca Adriana, ba chiar mai plinuță decât ea – și vrea să se mute la ea.
De aici, lucrurile devin mai puțin clare pentru că nu știu exact care au fost rațiunile pentru care s-au luat unele decizii. Însă … Adriana nu pare foarte șocată de decizia lui Luci. Bine înțeles că nu se aștepta – vestea a căzut ca un trăznet – dar nici nu pare a fi fost foarte marcată de acest lucru, de parcă ar fi sperat că acest lucru se va întâmpla într-un final.
(Whiskey Tango Foxtrot!!! – o să exclamați, dar mai aveți puțintică răbdare pentru că asta încă nu e tot.)
Între cei doi are loc un fel de ceartă de conveniență, o ceartă onestă, adultă, chiar intelectuală – aș putea spune – fără ridicări de voce mai sus decât de obicei, fără trimiteri la origine, fără spargeri de vase. Ea nu-l întreabă nici de când e cu Flori, nu-l întreabă nici de ce nu mai vrea să fie cu ea, nu întreabă nici ce are Flori în plus și ea nu. Reproșul principal al ei este: De ce nu mi-ai spus înainte de a începe pregătirile de nuntă și înainte de a trimite invitațiile?
Răspunsul lui: “N-am știut”. „Păi, și ce ne facem cu nunta?”, întreabă Adriana gândindu-se mai mult la mobilizările de trupe implicate și la banii deja cheltuiți si la ce-o să spună ai ei, decât la ce-o să zică prietenele ei sau lumea despre un astfel de “abandon du travail”. După mai multe ore de dezbateri în doi, în care Adriana aduce toate argumentele legate de investițiile inițiale făcute în eveniment și de gura slobodă a socrilor mici în eventualitatea aflării evoluțiilor recente din relața de cuplu a fiicei lor, fosta viitoare mireasă sau viitoarea fostă mireasă vine cu ideea:
„Facem nunta și ne despărțim după.”
(Ceee??!!! – o să spuneți; … păi, spuneți, că așa am zis și eu …)
Luci – care, orice ați crede, e totuși un om rezonabil – cade puțin pe gânduri, spre a analiza avantajele și dezavantajele acestei opțiuni, după care rostește simplu, ca în fața ofițerului stării civile: „Da”.
(Ceee??!!! – o să mai spuneți încă o dată).
Decid amândoi să facă nunta. Decid și cum să împartă darul de la nuntă (banii – partea care va rămâne după acoperirea cheltuielilor făcute, în cea mai mare parte de părinții Adrianei – jumi-juma, iar cadourile și le ia fiecare după cum sunt date de rudele și prietenii uneia sau alteia dintre familii). Decid să nu spună nimic nimănui despre nunta trucată, despre înțelegerea dintre ei, despre Flori. Și mai decid să se despartă civilizat, la notar, la o lună de zile după nuntă, fără tam-tam, și să-i anunțe pe părinți abia după semnarea actului de divorț.
Nu a fost ușor pentru Luci să o convingă pe Flori de cele căzute de acord cu viitoarea fostă soție, dar – înțelegând contextul și beneficiile materiale – în cele din urmă a acceptat să mai aștepte încă două luni până să-l aibă pe deplin pe Luci al ei. Mai ales că, adevărul fiind spus Adrianei, Luci putea acum să stea la Flori (fără să se afișeze prea mult prin oraș, ce-i drept), ducându-se la Adriana numai atunci când mai veneau părinții ei în vizită.
Nunta a fost una din cele mai mari piese de teatru puse în scenă vreodată. Mirii au fost extraordinar de frumoși și de eleganți. Toată lumea spunea ce bine le șade împreună și că se vede de la o poștă cât de mult se iubesc. Au făcut poze cu toată lumea, inclusiv ședința foto pentru album și clipurile video, cu drone, de anunț și de rezumat de nuntă (că doar fusese totul achitat din timp). Au avut cel mai minunat tort și cele mai frumoase artificii. Au fost cele mai minunate gazde, chiar dacă nu s-au pupat de atât de multe ori pe cât ar fi vrut nuntașii. Pe scurt, nunta a fost un succes imens și nimeni nu s-a prins că e de conveniență. Ce mai? – adevărați actori! Adevărate star-uri demne de Hollywood!
Dar să nu credeți că le-au lipsit surprizele, dintre care cea mai mare a fost un voiaj de lună de miere, de 10 zile, într-o insulă exotică, dat de socrii mici. Bine înțeles că cei doi s-au dus și acolo. S-au plimbat, s-au relaxat, s-au bronzat, însă – deși au avut pat matrimonial king-size, cu oglindă pe tavan – nici unul nu a traversat linia demarcatoare a jumătății patului în jumătatea celuilalt.
La întoarcerea din “luna de miere”, au mai așteptat două săptămâni la capătul cărora au depus actele și au divorțat. Liniștit, civilizat, decent.
Acum Luci e fericit cu Flori – deși toată lumea s-a mirat ce-o fi văzut la ea. Încă nu s-au căsătorit, dar – cu banii de la nunta lui Luci (ăia jumi, pentru că juma au rămas la Adriana – așa cum a fost înțelegerea) – au plecat în voiaj la Paris.
Adriana e încă singură și, bănuiesc că e … fericită. Sau așa cred. În orice caz, nu e tristă, așa cum ați crede. E încă singură, dar nu-mi fac probleme pentru ea deoarece, la cum arată și la ce bani au ai ei, sigur o să găsească pe cineva cât de curând. Numai să poată să-l țină. Sau, mai bine zis, numai să-l țină nervii pe respectivul.
Iar eu am rămas cu experiența unică – cred eu – a celei mai inedite nunți la care am participat. O piesă perfectă. Un spectacol extrem de reușit. O capodoperă.
O, tempora! O, mores!
(Dacă aveți vreun exemplu mai tare decât cel pe care vi l-am descris, poate îmi spuneți și mie. Deși nu cred că se poate … Dar, mai știi …)
0 Comments