Un tânăr prinț plecase în lume în căutarea înțelepciunii. Auzise că undeva, departe, pe un munte înalt, ar exista un bătrân înțelept care ar fi putut să-l învețe tainele vieții și ale morții.
Pe drum, tânărul prinț a fost prins de o ceata de tâlhari. Aceștia l-au dus la șeful lor care era îndrăgostit de fiica unui șeic pe care o răpise atacând caravana acestuia. Cu toate favorurile și declarațiile mai-marelui tâlharilor, fata șeicului nu se îndupleca a-și arata dragostea pentru cel mai temut tâlhar al deșertului. Aflând motivul pentru care prințul călătorea prin pustietățile acelea, și fiind în toane bune, mai-marele tâlharilor îi promise că-l va elibera dacă va găsi răspunsul la întrebarea:
Ce vor, de fapt, femeile?
Tânărul prinț a început a-i da tot felul de răspunsuri pe cât se pricepu și el de bine – de la iubire, protecție si copii până la bani și bijuterii – însă custodele tâlharilor se arata nemulțumit de fiecare dată. Toate acestea le încercase și el spre a înmuia inima celei pe care o iubea, însă fără nici un rezultat. Ea continua să stea tăcută și să nu-i arate nici un interes.
Zilele treceau, tânărul prinț își storcea creierii pentru ca să găsească răspunsul potrivit, însă totul părea în zadar.
Într-una din nopți, atunci când prințul își luase gândul de a se mai întoarce în lume și gândea că în acea peșteră o să-i putrezească ciolanele, apăru lângă el o vrăjitoare ce bântuia prin acea pustietate. Vrăjitoarea auzise că în peștera tâlharilor ar fi închis un prinț frumos și de neam bun care plecase în căutarea înțelepciunii. Văzând-o, prințul se cam sperie pentru că pe cât de frumos și de tânăr era el, pe atât de urâtă și de bătrână era hoașca.
“Vrei să scapi de aici?“, îl întrebă vrăjitoarea pe prinț.
“Tu cum socotești?“, răspunse acesta în doi peri.
“Îți voi spune răspunsul la întrebarea mai-marelui tâlharilor, însă va trebui să-ți dai cuvântul că, după ce scapi de aici, te căsătorești cu mine“, spuse mieros hoașca cu fața brăzdată adânc de riduri, cu nas mare și nelipsitul neg.
Tânărul prinț se înfioră, dar decât să-și petreacă zilele în văgăuna aceea lipsită de soare, mai bine să cutreiere pământul chiar cu rușinea asta de vrăjitoare. Își luă inima în dinți și, cu juma’ de gură spuse:
“Îți dau cuvântul meu de prinț că, dacă scap de aici, o să mă căsătoresc cu tine … Spune-mi, acum, care e răspunsul la întrebare“.
“Hi, hi, hi“, se bucură vrăjitoarea rotind mătura prin aer. “Ascultă, dar, bine-acum, mărite prinț:
Femeia dorește, de fapt, să fie stăpâna propriei sale vieți!
“Mâine, când o veni custodele tâlharilor, așa să-i spui. Iar după ce o să te elibereze, să pornești spre miazăzi. La trei zile de mers de aici o să găsești o cetate, cu un palat cu cupole aurii. Să intri în palat și mă vei găsi. Nu uita că ți-ai dat cuvântul că o să-ți împarți viața cu mine până la moarte“.
Acestea spunându-i vrăjitoarea dispăru în noapte la fel de repede pe cât apăruse.
A doua zi, dis-de-dimneață, în urma răspunsului dat, prințul fu eliberat. Fiica șeicului se însenină atunci când mai marele tâlharilor veni la ea și-i spuse să aleagă ce vrea să facă, că el va face întocmai.
Prințul porni spre cetatea palatului cu cupole de aur. După trei zile ajunse, făcu o nuntă mare și bogată cu bătrâna cotoroanță. Însă, în nopatea nunții, nu mică îi fu mirarea când, în iatacul nupțial, găsi o tânără frumoasă și elegantă în locul vrăjitoarei bătrâne și hidoase care îi spuse:
“Și eu sunt fiică de împărat ca și tine, însă un blestem greu apasă asupra mea care mă facea să fiu bătrână tot timpul până se va gasi un prinț să se mărite cu mine. Din păcate, blestemul nu e rupt de tot pentru că acum, după nuntă, pot ca jumătate de zi să fiu tânără tânără și jumătate de zi să fiu tânără. Urmează ca tu să alegi în care jumătate de zi să fiu tânără și în care să fiu bătrână.”
Tânărul căzu pe gânduri: să râdă toți de el în miezul zilei văzându-l cu o bătrână și urâtă, iar noaptea să petreacă cele mai plăcute clipe alături de o tânără fermecătoare sau ziua să se mândrească cu frumusețe de fată, iar noaptea să-și odihnească trupul lângă o cotoroanță? Tu, cetitoriule, ce-ai fi făcut?
Prințului îi venea foarte greu să aleagă cum va să fie fata de împărat cea grea blestemată. După multe gânduri și chinuri, prințul îi spuse suspinând:
“Alege tu, prințesă, cum crezi că e mai bine …”
Răspunsul prințesei veni pe-ndată, rupând pe veci blestemul:
Voi fi tot timpul tânără și frumoasă pentru că am găsit bărbatul care mi-a dat libertatea de a fi stăpână pe propria viață.
0 Comments