CE NU TREBUIE SĂ UIȚI NICIODATĂ

Unul dintre cele mai dureroase sentimente este cel în care te pierzi pe tine în timp ce te îndrăgostești prea mult de o persoană pe care o consideri specială, uitând că și tu ești o persoană cel puțin la fel de specială. Și mai rău este atunci când, făcând acest lucru, realizezi că persoana specială de care te îndrăgostești nu este deloc o persoană specială și nici nu te iubește …

Ioana este o fată obișnuită venită la studii în București dintr-un târg de la poalele munților. Șatenă, cu ochi căprui, cu părul lins și tăiat până la umeri, cu pielea albă ca laptele, Ioana nu este o frumusețe care să-ți taie respirația, dar nici nu ai da-o afară din casă dacă viscolul ar surprinde-o inopinat în căsuța ta.

Silitoare și ambițioasă de felul ei, ca mai toți oamenii de la munte, Ioana a reușit să absolve cu succes contabilitate și finanțe la ASE, iar după masterat și-a găsit ușor un loc de muncă. A schimbat vreo trei firme până să ajungă director financiar la o mare firmă din România unde câștiga suficient pentru a nu duce grija zilei de mâine.

Sau a lunii viitoare. Și, chiar, a anilor următori.

Așa se face că avea casă în București, avea mașină de firmă (deși își putea cumpăra una oricând, spiritul ei practic a decis că nu ar avea ce să facă cu două mașini în același timp) și, la momentul la care se întâmpla povestirea noastră, Ioana tocmai împlinise 34 de ani.

Ceea ce nu avea Ioana era un suflet care s-o iubească și pe care să-l iubească.

Ca mai toate femeile preocupate de carieră, Ioana a considerat că, mai întâi, trebuie să rezolve partea materială, lăsând partea sufletească pentru mai încolo. “Ce rost are să te îndrăgostești dacă nu ai o carieră, dacă nu ai pus un bănuț deoparte sau dacă nu ai o casă a ta?” gândea în sinea sa Ioana fără a se îngrijora prea mult de faptul că era singură.

Singurătatea nu a deranjat-o la început. Mai ieșea în cluburi cu unele foste colege de facultate sau cu fetele de la serviciu (mai mult cu alea de la Marketing, decât cu cele de la Conta), mai mergea la restaurant sau la un film în mall cu câte un băiat întâlnit prin cluburi sau pe la petrecerile firmei. Dar nimic prea serios. Și nimic nu se lega, deși ar fi dorit asta.

Să ne înțelegem: Ioana nu era miezul petrecerii din cluburi, dar nu era nici ușă de biserică. Avusese legături cu băieți, dar totul se termina a doua zi dimineața, atunci când băiatul pleca acasă. Începuse să-și facă probleme pentru că nici unul dintre acești băieți nu o mai sunau.

Timpul trecea și sentimentul singurătății începuse să se cuibărească în sinea ei. Cu timpul, acest sentiment devenise mai pregnant și mai împovărător. Nu știa să spună de ce, dar așa simțea în inima ei, în sufletul ei, în mintea ei.

De aici și până la obsesie nu a fost un pas prea mare. Toate fostele colege se măritau, toate fetele din jur își puneau pirostriile, numai ea rămânea nu numai nemăritată, dar și singură. Măcar de ar fi fost cineva lângă ea, un băiat, cu care să povestească și cu care să împartă bunele și relele. Însă, după cum știți,

nimic nu sperie mai mult bărbații decât o femeie obsedată de rezolvarea singurătății ei.

În acest moment al existenței sale, apare Daniel. Pe Daniel (Dani – cum îi spunea Ioana) îl cunoscuse în club: era prietenul prietenului unei foste colege de facultate. Dani a fascinat-o din prima: era extrem de comunicativ, sigur pe el, pus pe glume și pe “caterincă” tot timpul.

Ioanei i-a surâs ideea de a fi cu Dani, chiar dacă acesta avea cu 7 ani mai puțin ca ea. Au început să iasă împreună: filme, restaurante, cluburi. Apoi a venit și cafeaua de seară care s-a transformat în mic dejun.

Lucrurile mergeau de minune, mai ales că simțea – pentru prima dată în viața ei – că și cel de lângă ea dorea ca relația să meargă. De aici și până a se muta Dani la ea nu a fost decât un pas. Se simțeau uimitor de bine împreună și Ioanei nu-i venea să creadă că, în sfârșit, apăruse soarele și pe ulița ei. Deja se gândea la nuntă.

În fiecare dimineață, pe la 7.00, Ioana pleca la serviciu, lăsându-l pe Dani să doarmă, dar nu înainte de a-l săruta ca pe cel mai prețios odor. De fiecare dată, Dani se întorcea pe partea cealaltă mormăind ușor: „Iubi, să nu uiți să-mi lași niște bănuți!”.

Daniel se trezea pe la 9.00, își bea cafeluța, lua suta de lei lăsată de Ioana și pleca și el. La sală. Ioana știa de la el că, înainte de a se cunoaște, Dani lucrase la o firmă de echipamente sportive, ca reprezentant de vânzări, dar că plecase de acolo pentru că îl plăteau “mizerabil față de cât de mult era de muncă”.

De trei luni de zile (adică de când se cunoscuseră) Dani era „între joburi” și, pentru ca să se mențină în formă, se ducea aproape zilnic la sală. Ioana îi lăsa bani în fiecare zi pentru că oricum câștiga mai mult decât suficient pentru amândoi.

Și, pe de altă parte, “ce rost avea să se streseze iubi?” își spunea Ioana.

„Atunci când o fi timpul, o găsi el ceva potrivit cu multiplele sale calități. Important este că suntem împreună și ne simțim bine”.

Vreo șase luni de zile lucrurile au stat minunat pentru Ioana. Aproape în fiecare weekend mergeau într-o excursie în țară sau într-un “city break” prin Europa. Concediul și l-au făcut în Seychelles, Anul Nou i-a prins în Bali, iar în Februarie au fost în Rio să vadă carnavalul.

Totul pe banii Ioanei, bine înțeles.

Ba chiar și mai mult, Ioana i-a cumpărat lui Daniel și o mașină – un Audi (la mâna a doua, ce e drept) pentru că „doar nu avea să bată iubi tot Bucureștiul în transportul în comun”.

Însă iubi începuse să mai iasă și el seara. Cu băieții.

Singur.

Adică fără Ioana.

Ioana nu vedea nimic rău în asta pentru că nu se considera genul de femeie care să stea cu biciul pe bărbatul de lângă ea.

„Pentru mine iubirea nu înseamnă constrângere sau control, invidie sau gelozie, limitare sau îngrădire. O bucată de hârtie semnată la primărie între doi oameni care se iubesc nu poate să aducă mai multă iubire decât ceea ce simt oamenii aceia. Ieșim împreună să ne vedem prietenii, dar ieșim și separat. Nu înțeleg de ce alte cupluri fac atâta tam-tam pe tema căsătoriei sau a ieșitului separat. Este o chestie de încredere și de a-l face pe celălalt să se simtă iubit. Eu mă simt minunat. Iubesc și sunt iubită. Îți mulțumesc, Dani, că ai apărut în viața mea! Iubirea noastră este o flacără care nu se va stinge niciodată.”

– scria Ioana într-o postare pe Facebook de St. Valentine.

Totul mergea atât de bine pentru Ioana.

Dar și pentru Dani care, de ceva timp, nu mai cerea bani de la Ioana. Ea îi dădea direct cardul ei pentru ca Dani să scoată câți bani dorește.

Dani ieșea din ce în ce mai mult singur. Ba mai mult: de ceva timp începuse să plece la munte sau la mare, în weekend, cu băieții. Fără Ioana. Bine înțeles că Ioana îi sponsoriza toate aceste ieșiri. Adică ieșirile lui Dani erau plătite din banii Ioanei. Dar asta conta mai puțin pentru Ioana care era îndrăgostită de Dani și care ar fi făcut orice pentru a-i arăta iubirea ei pentru el, chiar și pecuniar.

Toate bune și frumoase până într-o zi frumoasă de sâmbătă când, Dani fiind plecat la munte cu băieții, Ioana iese la cumpărături în mall și dă cu ochii de un cuplu aflat la o cafea care se săruta de mama focului. La început a crezut că are vedenii. Refuza să creadă că așa ceva e posibil:

Dani al ei o săruta cu pasiune pe blonda spălăcită de lângă el.

Parcă întreg universul se prăbușea, simțea că nu mai putea să respire. O greutate o apăsa în coșul pieptului, lacrimile stăteau să-i țâșnească din ochi, dar se abținu.

Se opri fix în fața celor doi fără a spune nimic. Fiecare secundă a sărutului lor era ca un fier încins înfipt în inima ei, dar Ioana continua să se uite la cei doi. După câteva secunde, Dani sesiză că cineva îi privea intens și dori să vadă cine era intrusul care îi deranja. Când dădu cu ochii de Ioana nu schiță nici un gest. Se uită la ea și ea la el.

Ioana așteptă ca Dani să spună ceva: să se scuze, să-și ceară iertare, s-o întrebe ce caută acolo … ceva, orice. Dani, însă, o privi impasibil, cu o privire acuzatoare de parcă ar fi spus: „Ce cauți tu aici?” sau “Lasă-mă în pace! Nu vezi că sunt ocupat”. Ioana stătu suficient timp pentru a fi observată și de fata cu care era Dani, după care, fără a spune ceva, se întoarse și porni spre casă.

Mii de întrebări o învăluiră: “Cine e femeia cu care era Dani?”, “Ce caută Dani cu ea?”, “Cu ce e mai bună ca mine?”, “De când sunt împreună?” … Dani apăru acasă, târziu, după 10 seara. Intră în casă de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat,  lucru care o enervă și mai tare pe Ioana.

La nenumăratele întrebări ale Ioanei, Dani răspunse simplu: “Ca de fiecare dată, exagerezi, Ioana. Persoana cu care eram era o fostă colegă de la locul unde lucram înainte care tocmai fusese părăsită de prietenul ei și încercam s-o scot din depresie. S-o liniștesc.”

Ioanei nu-i venea să creadă: s-o liniștească?!? Așa?!? Sărutând-o pe buze?!? Discuția a durat câteva ore, Dani insistând că Ioana exagerează, iar Ioana neștiind ce să mai creadă.

Zilele următoare și-au vorbit foarte puțin, Dani comportându-se de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, iar Ioana neîndrăznind să ia vreo decizie de teama de a nu rămâne singură. În următoarele zile încercă să se convingă că ea era cea care exagerase.

Însă începu să întrebe și ea, în stânga și în dreapta, prietenii și prietenele apropiate. Unii nu știau nimic, dar vreo 2-3 dintre ei îi povestiră lucruri neobișnuite smulse cu multe insistențe în urma disperării arătate de Ioana.

Așa află Ioana că Dani, de mai bine de jumătate de an, pleca în city-break-uri cu o blonda cam spălăcită. Tot cu ea fusese zărit la mare, în ipostaze mai mult decât tandre. Și tot cu aceeași blondă, Dani plecase la munte. Peste tot – în destinații și hoteluri de cinci stele.

Totul, bine înțeles, pe banii Ioanei …

Confruntat cu noutățile aflate de Ioana, Dani îi spuse că totul nu este nimic decât o criză de gelozie a Ioanei și că toate cele aflate de Ioana sunt pure invenții de la oameni invidioși pe fericirea lor.

Cea mai mare problema a Ioanei era că, în ciuda tuturor celor întâmplate și aflate, ea continua să-l iubească pe Dani.

De aceea îi veni extrem de greu să-i ceară înapoi cardul de la Dani.

Cererea stârni o reacție violentă și o ceartă agresivă din partea lui Dani care o făcu nebună și excesiv de geloasă, și-i spuse că în condițiile astea el nu mai suportă să stea cu ea. În zadar încercă Ioana să îndulcească tonul discuției, dar Dani rămase cât se poate de vehement și hotărât și, după două săptămâni, își făcu bagajele și o părăsi pe Ioana.

Ioana încercă să-l facă pe Dani să rămână: îi promise și că îi dă cardul ei înapoi, numai să rămână cu ea. Însă toate rugamințile și implorările cu lacrimi ale Ioanei rămaseră fără răspunsul așteptat.

Peste câteva săptămâni, Ioana îl văzu pe Dani prin oraș cu blonda spălăcită. Se țineau de mână și se priveau galeș. Ioana fu răvășită și intră în depresie. Peste ceva timp află că blonda spălăcită este mare directoare la o multinațională din România, că Dani tot nu era angajat și că, probabil, trăia pe spinarea blondei spălăcite.

Atunci când Ioana a ajuns la mine pentru prima data, Ioana era o umbră a ceea ce fusese odinioară. Își pierduse încrederea în ea, nu mai avea chef de viață, se considera blestemată și nu avea nici o vlagă.

M-a întrebat: „Cum știi că o relație este potrivită pentru tine?” I-am spus:

“O relație este potrivită pentru tine atunci când îți îmbogățește viața și nu atunci când ți-o complică. Orice persoană merită să fie cu cineva care o face fericită, care nu-i complică viața și care n-o rănește. Ferește-te de oamenii care te fac să te simți că ești o persoană dificil de iubit.”

Ioana mi-a răspuns: “Cel pe care l-am dorit, nu era cel care mă merita.” Mai stătu puțin și spuse: “Și, totuși, îl iubesc …”

Mi-a luat ceva timp până să realizeze că numai ea se îndrăgostise. Și se îndrăgostise de o persoană care nu ținea la ea, care profitase la maxim de toate slăbiciunile ei și care o aruncase ca pe o zdreanță atunci când la orizont apăruse un portofel mai mare.

(Am uitat să vă spun că blonda spălăcită era cu 7 ani mai mare ca Ioana).

Nu încetez să mă mir de cât de multe fete se cred nevrednice de a avea pe cineva responsabil lângă ele. La fel de mult cum nu încetez să mă mir la cât de multe fete se cred miss Univers și buricul pământului, de nu le poți ajunge la nas decât cu Ferrari și vilă în Monaco. Și unele și altele sfârșesc nefericite din cauza percepției asupra propriei imagini. Primele sunt nefericite de credule ce sunt, iar cele din urmă devin nefericite pentru că așteaptă un Făt-Frumos cu mulți bani care nu mai vine sau care, dacă vine, le tratează ca pe o marfă.

În orice caz, nu ține de o relație numai pentru că tu crezi că n-o să mai fie altcineva ca el (sau ca ea).

Întotdeauna poți găsi pe cineva mai bun, mai frumos, mai responsabil, mai potrivit. Trebuie numai să crezi că meriți mai mult decât să fii rănită constant de cineva căruia nu-i pasă. Trebuie să crezi că cineva te va aprecia la adevărata valoare, va realiza cine ești cu adevărat, va realiza că merită să se lupte pentru tine. Acel cineva te va trata așa cum meriți.

Ferește-te de persoana care nu știe cu cine vrea să fie! Sau, mai bine zis, ferește-te de persoana care nu vrea să se căsătorească cu tine! Indiferent de motiv și de scuză, astfel de persoane nu sunt deloc responsabile și, mai devreme sau mai tîrziu, o să regreți …

Și o să regreți pentru că, dacă te-ar fi iubit cu adevărat, acea persoană ar fi trebuit să fie mai puternică decât cea mai puternică scuză a sa …