Dacă într-un articol anterior făceam referire la CE SPUNE DESPRE TINE POZIȚIA ÎN CARE DORMI, azi facem o analiză a personalității din perspectiva poziției în care stai așezat(ă).


POZIȚIA 1

Persoanele care iau această poziție de ședere sunt, de obicei, conduse de ideea că problemele pe care le au se rezolvă de la sine. Acest principiu câteodată funcționează, câteodată nu, iar atunci când nu funcționează, transferă vina (sau problema în sine) spre o altă persoană. În general, sunt persoane cu care se comunica ușor, care au tendința de a trece cu ușurință de la un subiect la altul (sau de la o persoană la alta). Sunt genul de persoane cu care nu te plictisești niciodată. Ele par a fi copilăroase și nu-și bat capul mai mult de o săptămână cu problema pe care o au. Sunt persoane captivante și creative. Caracteristica lor principală este franchețea: mai întâi spun ceva și, abia după aceea, se gândesc la ceea ce au spus.

POZIȚIA 2
Persoanele care stau în această poziție sunt visătoare. Sunt persoane creative, care visează să înfăptuiască lucruri mărețe. De cele mai multe ori ele sunt „sufletul echipei sau al companiei“. Atunci când te afli în compania lor nu ai cum să te plictisești pentru că astfel de persoane creează instantaneu idei noi și interesante. Abilităţile lor sociale sunt la cel mai înalt nivel ceea ce înseamnă că își fac cu ușurință noi prieteni și le place foarte mult să călătorească. Au abilitatea de a lua lucrurile de la capăt sau de a începe o nouă viață, fără a sta prea mult pe gțnduri, indiferent dacă vorbim de lunea viitoare sau la începutul Noului An. Pe cât de ușor pot începe ceva din nou, pe atât de ușor își pot schimba aspectul, partenerul, afacerea, orașul și chiar țara.

POZIȚIA 3
Aceste persoane știu perfect ce este confortul. Nu sunt genul de persoane care caută să aibă un stil perfect, dar vor petrece o gramadă de timp în alegerea celei mai bune creme sau a celui mai bun parfum. Atitudinea lor față de îmbrăcăminte este complexă, deoarece sunt extrem de dificile și capricioase. Unii ar putea să le vadă ca fiind haotice deoarece în jurul lor pare a fi mereu dezordine, însă această dezordine este una organizată deoarece ele pot găsi orice lucru chiar și cu ochii închiși. Dezavantajul lor major constă în incapacitatea de a se concentra pe perioade mai lungi și în neputința de a se concentra pe un anumit lucru. Astfel de persoane deraiază, cu ușurință și pe nepusă masă, de la orice subiect de discuție.

POZIȚIA 4
Persoanele care adoptă acest tip de poziție șezând sunt persoane cărora le place să fie punctuale, și care, la rândul lor, pretind și de la ceilalți să respecte punctualitatea. Sunt persoane inteligente, sensibile, care în situații de conflict preferă să încheie o pace defavorabilă lor decât să aibă o ceartă majoră. De cele mai multe ori sunt persoane introverte. Nu le place să își exprime/manifeste sentimentele în public, indiferent dacă este vorba de un sărut entuziast sau o cearta între soți.

În cazul în care o persoană se află în această poziție cu picioarele lipite și cu ambele tălpi ale picioarelor așezate în întregime pe sol, atunci avem de-a face cu o persoană directă, deschisă, ba chiar un pic insolentă. Prin natura lor sunt persoane foarte îngrijite.

Dacă, aflată în această poziție, persoana se sprijină pe călcâie, cu vârfurile picioarelor ridicate, atunci de fapt – deși pare a fi reținută – ea este întotdeauna gata de luptă sau de a se opune tuturor. Pentru astfel de persoane, întreaga lume este un loc neprietenos, iar casa lor este, de obicei, un fel de adăpost sau o cetate cu ziduri, unde se pot ascunde de toate necazurile sau problemele. Dacă, din întâmplare, ai făcut greșeala de a-i contrazice, atunci vei primi o replică înverșunată din partea lor deoarece vor avea impresia că tu crezi că ceva nu este în regulă cu ei.

POZIȚIA 5
Ceea ce caracterizează aceste persoane este ideea că nu trebuie să grăbească lucrurile pentru că toate se vor întâmpla la timpul lor. De exemplu, dacă sunt într-o relație conjugală, ele nu se vor grăbi să aducă pe lume copii, ci vor căuta să-și finalizeze mai întâi și să-și facă o carieră. Abia după aceea se vor gândi să conceapă copii. Sunt persoane hotărâte,  persistente, care atunci când exagerează pot deveni încăpățânate. În orice caz, își cunosc foarte bine interesul și care le este scopul și vor face orice pentru a-l atinge. Astfel de persoane sunt foarte ambițioase. Nimic nu le poate sta împotrivă atunci când își pun în cap să realizeze ceva. Sunt foarte preocupate de aspectul lor fizic și vor face tot ceea ce le stă în putere pentru a arăta perfect în fața celorlalți. Cu toate acestea, în adâncul sufletului lor, sunt măcinate de o undă de nesiguranță care le face să se opună violent la orice critică, fie aceasta constructivă sau prietenoasă.

(Sursa: healthytipsworld.net)


0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *