În weekend am ieșit la masă cu o bună amică a mea care a vrut neapărat să mă convingă de un lucru …
Nici nu sosiseră bine anti-pastele, că și începuse să-mi demonstreze că nu există dragoste adevărată, că toate relațiile nu sunt decât niște tranzacții, iar toate căsătoriile nu sunt decât niște lucruri de conveniență pentru că sentimentele se sting în timp, pentru că – din acest motiv – toți înșeală, toți se uită după sexul opus pe stradă deși sunt la brațul altcuiva etc.
Nu spun că nu ar fi lucruri adevărate, dar de aici și până la a generaliza astfel de exemple la întreaga societate este o mare diferență.
Hai să vedem de unde vine asta!
În primul rând, ne confruntăm cu o incapacitate majoră de a iubi și o teamă de a iubi. Știu că ceea ce spun acum o să vă contrarieze, dar …
Dragostea este ceea ce îi lipsește cel mai mult fiecăruia dintre noi. Nu banii, nu faima, nu funcțiile. Fiecare om tânjește cel mai mult după dragoste. Fiecare dintre noi dorește cel mai mult să fie iubit și să iubească.
Și cu toate astea, dragostea este lucrul care lipsește cel mai mult în lumea de azi. Ăsta este și unul dintre motivele pentru care suferă oamenii în ziua de astăzi.
Prima afectată de lipsa dragostei este familia deoarece oamenii din ziua de azi pun accent pe frumusețe fizică și atracție sexuală, pe bani, funcții și interese. Restul nu contează: iubire, valori spirituale, comunicare reală (nu whatsapp-istă sau facebook-istă), responsabilitate.
O familie bolnavă de lipsa dragostei va da naștere unui copil bolnav de … lipsă de dragoste.
Acest copilul insuficient iubit (sau, în cazuri extreme, neiubit deloc) al unei astfel de familii va pleca în lume încercând să compenseze deficitul său de dragoste prin tot felul de mijloace. Va căuta iubirea în aventuri, în senzații tari, în plăceri, în alcool sau droguri, în tot felul de relații, însă neștiind ce caută (pentru că nu a avut un model în familie) se va pierde în tot felul de relații-surogat din care iese șifonat, înșelat, dezamăgit, mai puțin încrezător în forțele proprii și refractar la tot ceea ce ar putea fi iubire autentică.
După două-trei încercări eșuate de a găsi dragostea, renunță la a o mai căuta. Iar atunci când se lovește întâmplător de ea, o refuză, o repudiază, fuge de ea pentru că i-ar distruge tot eșafodajul (care, în cele mai multe cazuri, este identic cu propriul eșafod) pe care îi este clădită propria-i viața.
Pentru un astfel de copil (băiat sau fată) ajuns adult, dragostea adevărată nu există. Și nu există pentru că nu a văzut-o acasă, nu a văzut-o la cei din jur, nu a văzut-o la cei ce s-au folosit de el.
De aici există doar două drumuri: fie va întemeia o familie „trasă de păr”, de conveniență și/sau din interes, la fel de lipsită de dragoste, pentru că așa “se cade”, fie se va pierde în relații diverse (și se va trezi, în final singur(ă)), pentru că, dacă nu există dragoste adevărată, ce rost mai are căsătoria. Și ciclul se repetă …
La fel se întâmplă și cu persoanele care poate că au iubit, dar au fost înșelate de prea multe ori, încât au devenit refractare la ideea de dragoste adevărată.
Numai că acolo de unde pleacă dragostea, rămâne iadul – adică răutatea, chinuirea, egoismul, singurătatea. Iar acolo unde nu există dragoste, co-responsabilitate, dorința de a-ți dedica viața persoanei iubite, nu există fericire sau împlinire.
De aceea, întodeauna când voi fi pus să aleg, voi alege Dragostea. Voi alege Dragostea pentru că atunci când am ales-o mi-a mers bine. Voi alege Dragostea pentru că atunci când am ales-o m-am simțit extraordinar (chiar și în clipele cele mai dificile). Voi alege Dragostea pentru că atunci când am ales-o am simțit că trăiesc cu adevărat.
Așa că voi alege Dragostea în locul la orice altceva.
Pentru că Dragostea înseamnă fericire.
Pentru că Dragostea înseamnă împlinire.
Pentru că Dragostea înseamnă, de fapt, … totul.
0 Comments