Săptămâna trecută am avut o experiență care m-a marcat trecând razant pe lângă spectrul doamnei cu coasa. Nimic grav, nimic laudativ, nimic inedit. Mi se întâmplă de ceva timp. Periodic.
Știu și de ce mi se întâmplă. Și lucrez la asta. Mai lent, dar lucrez. Mai interesant este faptul că o prietenă mi-a spus cu o săptămână înainte că a visat că am trecut cu bine printr-un pericol. N-o spun pentru ca să mă laud sau să vă înspăimânt, ci pentru că această experiență mi-a adus aminte de Bronnie Ware și revelațiile sale.
Bronnie Ware este o australiancă care a lucrat mulți ani cu bolnavi de cancer în stadiu terminal. Ca urmare a experiențelor sale în acest domeniu, ea a scos o carte foarte interesantă intitulată „The Top Five Regrets of the Dying – A Life Transformed by the Dearly Departing” (“Topul primelor cinci regrete ale muribunzilor – O viață transformată de cei dragi care ne-au părăsit”).
Iată care sunt cele mai mari cinci regrete ale celor aflați pe patul morții așa cum sunt descrise în carte:
-
Îmi pare rău că nu am avut curajul să trăiesc viață care mi-o doream, și nu viața pe care o așteptau alții de la mine.
-
Îmi pare rău că m-am spetit muncind atât de mult (în loc să-mi fi petrecut mai mult timp cu cei dragi).
-
Îmi pare rău că nu am avut curajul să-mi exprim sentimentele.
-
Îmi pare rău că nu am reușit să țin legătura cu cei mai buni prieteni ai mei (și că am renunțat foarte ușor la ei)
-
Îmi pare rău că nu mi-am permis să fiu mai fericit(ă).
Foarte interesant este faptul că acest clasament al regretelor nu este influențat de vârstă, ci se referă atât la cei în vârstă aflați în stadiul terminal, cât și la cei tineri din același stadiu. De asemenea, nu există nici diferențiere între sexe, adică aceleași regrete sunt resimțite atât de femei, cât și de bărbați.
Sunt foarte multe de comentat la aceste regrete și foarte multe lecții de învățat. Dacă primele patru regrete sunt explicite, aș vrea să mă opresc puțin la cel de-al cincilea.
Acest din urmă regret este surprinzător de comun majorității persoanelor aflate în stadiile terminale ale bolii. Multe persoane nu-și dau seama decât la sfârșitul vieții că fericirea este o alegere. De obicei aceste persoane sunt cele care sunt blocate în vechile modele și obiceiuri pentru că e mult mai confortabil așa. Așa-numitul “confort de familiaritate“– obișnuința de a face lucrurile doar într-un singur mod, indiferent dacă e bun sau nu, indiferent dacă ești fericit(ă) sau nu – afectează atât emoțiile lor, cât și viața lor fizică.
Teama de schimbare, de a face lucrurile altfel, de a încerca și altceva le face pe aceste persoane să pretindă altora (și lor) că sunt mulțumite. Însă, cu cât se afundă mai mult în acest confort propriu, cu atât mai mult regretă mai târziu că n-au știut să se bucure, să se distreze, să râdă și să facă lucruri inedite, neașteptate, nebunești cu cei dragi, cu prietenii, cu persoane absolut necunoscute.
Foarte târziu ne dăm seama că:
Fericirea este, mai înainte de toate, o alegere proprie, o opțiune personală, o decizie. Nimic nu te poate face fericit(ă) până nu te decizi tu că vrei să fii fericit(ă). Nimeni tu te va face fericit(ă) până când nu alegi tu că vrei să fii fericit(a). Fericirea nu vine la tine, ci vine din tine.
Nu căutați fericirea în lucrurile materiale pentru că nu o veți găsi. Ispita clasica este să cauți fericirea în bunăstarea materială. E o utopie, o fată morgana. Fericirea vine din dăruire, iubire, jertfă. Dar vine, mai întâi, din dorința mea de a fi fericit. Atunci când aleg să fiu fericit(ă), voi fi. Până atunci umblu în deșert …
Vedem că atunci când se confruntă cu apropierea morții, detaliile fizice ale vieții pălesc, se estompează. Oamenii doresc să-și pună în ordine toate lucrurile importante. Dar nu banii sau statutul personal sunt cele mai importante lucruri în astfel de momente. Oamenii aflați în ultimile zile de viață doresc să pună lucrurile la punct în beneficiul celor pe care îi iubesc. Din păcate ei sunt prea bolnavi și obosiți să gestioneze această sarcină.
În cele din urmă, totul se reduce la iubire și relații. Cu aceste lucruri rămânem. La acest lucruri ne raportăm în ultimele săptămâni de viață: dragoste și relații.
Acum știți ce veți regreta. Ați fost avertizați. Nu mai puteți spune că nu ați știut sau că ce lucruri diferite ați fi făcut dacă ați fi știut. Întrebarea este: ce veți face de acum încolo? De azi. Din acest moment.
Alegeți să luați pilula albastră și să uitați tot ceea ce v-am spus?
Sau alegeți pilula roșie și începeți să schimbați.
Ceva.
Orice.
Totul.
Pentru că nu uitați: fericirea este o alegere. O alegere pe care o faci în viață. În viața TA.
Alege conștient! Alege cu înțelepciune! Alege sincer!
Alege fericirea!
Alege să trăiești (și nu doar să exiști)!
0 Comments