CINE NE SABOTEAZĂ SUCCESUL

Critica distructivă este unul dintre cele mai nocive comportamente umane. Ea scade stima faţă de sine, creează o imagine de sine deficitară şi subminează performanţa individuală în tot ceea ce încercăm să facem.

Critica distructivă afectează încrederea în sine, astfel încât persoana respectivă se simte inferioară, tensionată şi greşeşte ori de câte ori începe să facă un lucru pentru care a fost criticată în trecut. E posibil ca ea să renunţe să mai încerce şi va evita să mai conlucreze.

Un părinte obişnuit îşi critică copilul de opt ori, până să-l laude o dată.

În încercarea lor de a le îmbunătăţi comportamentul, părinţii îşi critică copiii fără să se gândească. Dar se întâmplă exact invers. Deoarece critica distructivă subminează stima de sine a copilului şi scade calitatea conceptului despre sine, eficienţa va descreşte, în loc să crească. Performanţele copilului scad, nu se îmbunătăţesc.

Critica distructivă face ca fiecare om să se simtă incompetent şi nedorit. El se simte furios şi defensiv – şi doreşte să contraatace, sau să fugă. Performanţa scade. Apar toate tipurile de consecinţe negative, în mod special se deteriorează relaţia dintre părinte şi copil.

Copiii care sunt criticaţi pentru activitatea şcolară vor face foarte repede o asociere negativă între rezultatele şcolare si felul în care simt despre ei înşişi.

Ei încep să urască şcoala şi să o evite, ori de câte ori este posibil. Ei văd activitatea şcolară ca pe o sursă de durere şi frustrare. Datorită Legii atracţiei şi concordanţei, ei vor începe să se asocieze cu alţi copii care au aceleaşi atitudini.

Oamenii fac adesea greşeala de a gândi că ei „critică constructiv”, atunci când, de fapt, îi critică pe alţii în mod aspru – si folosesc cuvântul „constructiv”, pentru a-si justifica comportamentul. Adevărata critică constructivă dă persoanei o senzaţie de bine şi o face să se creadă mai capabilă să facă lucruri mai bune în viitor. Dacă critica nu îmbunătăţeşte performanţa, ducând la creşterea respectului de sine şi a eficienţei individuale, ea devine, mai degrabă, un act distructiv de auto-exprimare, îndreptat împotriva cuiva care nu se poate apăra.

Critica distructivă stă la baza multor probleme de personalitate şi a multor neînţelegeri între persoane. Ea lasă în urmă spirite frânte, demoralizare, furie, resentimente, îndoială de sine si o mulţime de emoţii negative.

Când copiii sunt criticaţi la o vârstă fragedă, în curând ei învaţă să se autocritice. Ei se desconsideră, sunt supăraţi pe ei înşişi şi îşi interpretează experienţele într-o manieră negativă. Ei simt în continuu că „nu sunt buni de nimic” – indiferent cât de mult muncesc, sau cât de multe realizează.

Singurul scop al criticii, dacă trebuie să o faceţi, este „îmbunătăţirea performanţei”.

Se aduc critici pentru a ajuta o altă persoană să aibă rezultate mai bune. Critica constructivă nu se face din răzbunare. Nu este un mijloc de a vă exprima neplăcerea sau furia.

Scopul ei este să ajute, nu să rănească – altfel, reţineţi-vă în a o folosi.

Lasati un comentariu