CUM SE DISTRUG SINGURI OAMENII GELOȘI

Una dintre cele mai uimitoare caracteristici ale persoanelor geloase și posesive consta în faptul că, din punct de vedere psihologic, pot fi considerate oarbe, deși acești oameni sunt, adesea, inteligenți, culți, școliți și frumoși. Sunt capabili și remarcabili în multe domenii ale vieții lor. Dar când vine vorba de cei dragi lor, indivizii geloși acționează ca și cum ar fi niște înapoiați mintal.

Să presupunem, de exemplu, că nu aveți cu ce să vă plătiți chiria și sunteți pe punctul de a fi dat afară din casă, cu bagaje cu tot. Dar, deodată, dați peste un sac mare, plin cu bani. Ce ați începe să faceți cu ei? Dacă sunteți o persoană rezonabilă, inteligentă și care nu dorește bătăi de cap, ați da repede proprietarului ceea ce îi datorați și, apoi, ați depune restul sumei la bancă.

Dar dacă ați profita de acel chilipir pentru a oferi o petrecere grandioasă sau ați paria toată suma la cursele de cai, sau ați pleca într-o vacanță, fără să vă plătiți chiria, ați mai numi asta comportament inteligent?

Dacă da, atunci, dragul meu prieten, lucrurile nu stau prea bine.

Comportamentul de autodistrugere este caracteristic persoanei geloase și posesive. Ea nu are dușman mai rău decât pe sine însăși.

Și iată de ce spun asta. Asemenea persoane prigonesc și alungă din preajma lor, cu o energie nemaipomenită, chiar pe cei după a căror dragoste tânjesc. Nu e vorba doar de împrejurarea că, prin anumite fapte ale lor, își supără partenerul, ci devin o adevărată povară, precum un copil care scâncește întruna, plânge, dă din picioare și crede în mod sincer că trebuie să aibă tot ceea ce își dorește, cu orice preț.

Cu toate că își dau seama foarte bine cum ar trebui să se comporte pentru a fi iubite, persoanele geloase procedează exact invers.

Nu aș dori nici un moment să se creadă că blamez asemenea oameni atunci când folosesc asemenea cuvinte tari. Am cel mai profund respect pentru toți oamenii, fără deosebire de structura lor emoțională. Nici unul nu este perfect (cum nici eu nu sunt) și, deci, nu mă aștept la un comportament perfect. Dar asta nu schimbă faptul că oamenii geloși se comportă ncchibzuit atunci când ajung să se confrunte cu problemele lor.

Să luăm cazul lui Andrei pe care gelozia și posesivitatea îl împingeau la disperare. Ascultați ce i-a spus el soției sale atunci când a ajuns mai târziu acasă, după un curs de dezvoltare personală pe care îl avusese în ziua respectivă:

„M-am impacientat groaznic crezând că n-ai să mai vii acasă. De fapt, am crezut că te-ai dus cu un alt bărbat. Când ai venit, am fost furios pe mine însumi că n-am avut încredere în tine. Cât de prost poate fi un om! Tu ești unica persoană alături de care doresc să fiu. Aș vrea să fiu cel la care vii atunci când ai nevoie de ajutor. Te iubesc cu disperare și mă îngrozesc la gândul că te voi pierde. Esti cea mai minunată ființă care a pătruns vreodată în viața mea. Sunt nimic fără tine. Iartă-mă!“

Soția lui își reluase lucrul cu un an înainte ca eu să-i întâlnesc, după ce născuse o fetiță foarte frumoasă. Ea dorea să mai iasă din casă și să se afle printre oameni, să socializeze. La locul ei de muncă a dat peste un grup minunat de colegi și colege. Luau masa de prânz împreună, în după-amiezele de vineri, după orele de muncă, se mai opreau pe la o cafenea să mai stea de vorbă, iar de sărbători organizau petreceri împreună.

Toate acestea l-au înnebunit pe Andrei. El s-a simțit atât de speriat de faptul că soția lui a ajuns să se bucure de întâlnirea cu alte persoane (inclusiv femei), încât a insistat ca ea să-și părăsească slujba pe care o avea. O cicălea întruna, o acuza că s-a îndrăgostit de un coleg de la serviciu, încercând să o facă să se simtă cât mai vinovată posibil. A ajuns să o amenințe că o va înșela, că se va apuca de băut (și chiar s-a apucat), că o va părăsi, sau că va divorța de ea. Dar de vreme ce ea se simțea total nevinovată, n-a ajuns să cedeze în fața nici uneia din amenințările lui.

În discuțiile cu el, am încercat să-l fac să înțeleagă că, dacă va continua în felul acesta, s-ar putea ca bănuielile lui să devina realitate.

„Cu cât o acuzi mai mult, cu atât mai puțin te va iubi“, l-am avertizat. „Potolește-ți suspiciunile. V-ați facut cunoscute sentimentele unul față de celălalt. Nu mai spune nimic. Dacă ea nu-și părăsește locul de muncă și, în cele din urmă, realizezi ca îți este necredincioasă, atunci și numai atunci, divorțezi de ea, dacă vei dori asta. Până atunci ai încredere deplină în ea“.

Nu m-a ascultat. A fost incapabil să se domolească. Și casnicia lor se dezintegra sub ochii mei. Nu a trecut mult timp și ea a devenit indiferentă la pretențiile lui. Dragostea ei față de el a început să descrească rapid. Iar el, în loc să dea înapoi, așa cum ar fi procedat orice persoana cumpătată, a devenit și mai dur.

,,Ești pe cale să îți pierzi soția, dacă nu încetezi!”, l-am prevenit din nou. „Cu cât pui mai multă presiune pe ea și cu cât o acuzi mai mult, cu atât mai puțin te va iubi.“

„Dar nu se poate să nu mă iubească. Chiar și numai gândul că o pierd mă îngrozește. Ea este întreaga mea viață.”

„Atunci fii amabil, iubitor și tandru cu ea. Altfel o vei împinge direct în brațele altui bărbat, nu fiindcă ea ar dori asta cu orice preț, ci pentru că tu ai devenit atât de antipatic.”

Problema este foarte simplă>

A aștepta dragoste de la cineva, atunci când tu ești nesuferit, josnic, meschin sau violent, este de-a dreptul stupid.

Și tocmai asta a făcut Andrei. El singur a ajuns să-și provoace lucrul cel mai îngrozitor: pierderea iubirii soției sale.

Ce este aceasta, dacă nu orbire și autodistrugere?

Treci prin așa ceva? Ai nevoie de un sfat despre cum să faci față unui astfel de comportament? Vrei să-ți salvezi căsnicia? Sunt doar la un click distanță.