Cei patru termeni: “invidie”, “gelozie”, “posesivitate” și “suspiciune” sunt, în general, vag înțeleși de către cei mai mulți dintre oameni. Faptul nici nu are prea mare importanță până în momentul în care noi, personal, nu devenim robii acestor termeni. Așa că e bine să clarificăm în ce constau aceste stari emoționale și care sunt deosebirile dintre ele.
1. Invidia
Această stare emoțională poate fi și pozitivă, deoarece ne poate stimula să atingem ținte pe langă care, altfel, am putea trece fără să le observăm.
La începuturile uceniciei mele în ale alpinismului îi vedeam pe prietenii mei mai experimentați cum coborau în rapel de pe o stâncă până la baza ei într-un timp foarte scurt. Nu stăpâneam tehnica respectivă de coborâre pe coardă și îmi doream foarte mult să pot face ceea ce făceau ei. Am devenit invidios pe rezistența, iuțeala și buna condiție fizică a prietenilor mei.
Atunci m-am hotărât să mă antrenez mai mult, până când voi reuși să fac o astfel de coborâre mult mai rapid decât ei. După vreun an de zile de antrenamente, ne-am reîntâlnit în Munții Apuseni, unde prietenii mei au fost plăcut surpinși să constate că tehnica mea de coborâre în rapel se îmbunătățise considerabil. Am fost extrem de încântat atunci când mi-au propus să cobor cu ei într-unul dintre cele mai adânci avene din zonă. A fost o experiență fantastică și am fost tare mândru de performanța mea. În cazul acesta, invidia a funcționat ca un stimul pentru îmbunătățirea performanței.
Însă, de cele mai multe ori, invidia nu ajută la nimic.
Una dintre amicele mele îmi povestea că, la firma de IT la care lucra, avea o șefă care de fiecare dată când amica mea povestea (la o cafea sau la masa de prânz din cantina firmei) că și-a luat ceva prin casă (un frigider nou, un aspirator nou, o mochetă nouă etc.), șefa venea peste două-trei zile și se lăuda că a achiziționat un lucru și mai scump (un fridiger mai scump și mai mare, un aspirator de marcă și cu mai multe utilități, o mochetă și mai mare și mai scumpă etc.). Invidia n-o lăsa să fie mai prejos decât angajata sa.
La început, amica mea nu prea știa cum să reacționeze, dar apoi a început să inventeze cumpărături din ce în ce mai scumpe pe care le făcea, vezi Doamne, în gospodăria sa. Deși era bine plătită, șefa ajunsese să se împrumute numai ca să facă față valului de cumpărături fictive pe care le făcea amica mea.
În cele din urmă, plictisită de divertismentul gratuit oferit de șefa sa, s-a decis să o ierte și să nu mai pomenească nimic despre nici o achiziție. Lucrurile au revenit la normal, însă invidia s-a mutat spre o altă colegă.
2. Gelozia
Dacă performanțele prietenilor mei m-ar fi iritat, dacă aș fi dorit ca eu să fiu singurul alpinist bun, aceasta ar fi însemnat gelozie. Persoana geloasă vrea întotdeauna să-l împiedice pe celălalt să obțină ceea ce dorește, indiferent despre ce este vorba. Ea tinde spre exclusivism, pentru că numai astfel se simte în siguranță: să dispună ea singură de acel ceva, sa reușească doar ea și, în orice situație sau relație, să domine. Până nu-și realizează aceste dorințe, o asemenea persoană se simte foarte prost.
Cel care se irită atunci când soția lui dansează cu un alt bărbat, are înclinații spre gelozie. Crede că ei ar trebui să-i placă să danseze numai cu el. Ea nu ar trebui să râdă niciodata de glumele unui alt bărbat și nici să se bucure de vreo altă companie în afară de cea a soțului. Aceasta este deja gelozie. Dacă ar fi vorba de invidie, el ar trebui să-și spună: “Oh, tipul acela de pe ringul de dans arată grozav. El și soția mea par o pereche de dansatori profesioniști. Aș vrea să pot dansa la fel de bine ca și el”.
Dar, nu, un asemenea om e lipsit de încredere în sine însuși, se simte atât de nesigur, încât e convins că nu o să poată dansa mai bine niciodată. Și atunci devine dictator și îi interzice soției fel și fel de lucruri, numai pentru a-și atrage întreaga ei atenție și pentru a se asigura că el este singurul și unicul bărbat din viața ei. Gelozia este întotdeauna o stare emoțională nevrotică.
3. Posesivitatea
Aceasta stare emoțională se aseamănă geloziei, numai că, în acest caz, nu există o terță persoană. O persoană posesivă pretinde o atenție și o companie permanentă din partea celuilalt, dar nu pentru că i-ar fi teamă să nu-l/n-o piardă sau să nu fie înlocuită cu o altă persoană, ci pentru că este convinsă că dacă nu este iubită, ea nu valorează nimic.
Persoanele posesive nu știu ce să facă cu ele însele. Dacă rămân singure, se simt la fel de abandonate ca un copil părăsit de părinți. Această senzație este, desigur, dureroasă, dar ea provine din aceeași sursă ca și gelozia, adica din nevoia excesivă de dragoste. Persoanele posesive cred că au valoare numai atunci când cineva le iubește și le dovedește aceasta, acordându-le toată atenția.
Gclozia și posesivitatea sunt stări emoționale prin care oamenii își taie singuri craca de sub picioare. În timp ce invidia poate fi un stimulent în realizarea unui scop, gelozia și posesivitatea contribuie la ratarea scopului. Cu cât devine mai imperioasă nevoia de a fi iubit(ă), cu atât e mai puțin probabilă satisfacerea ei. Mânia, comportamentul dictatorial și, mai presus de toate, sentimentul profund de inferioritate care stă la baza lor, nu fac din nimeni un partener ideal.
Una dintre clientele mele, o femei tipic posesivă, îmi spunea:
“Îl vreau numai cu mine tot timpul. Simt că înnebunesc atunci când el nu este acasă Vreau să facem totul împreună. Când el pleacă, devin încordată, nervoasă șI furioasă, și știu foarte bine că aceste sentimente se acumulează întruna în mine, ca apoi, la fiecare două săptămâni să izbucnească într-o ceartă. Așa mi s-a întâmplat și în prima căsătorie. Eu trebuie să explodez la fiecare două săptămâni … Și nu știu de ce … Poate nu am parte de suficientă atenție. Eu trebuie să simt că el mă iubește. Dacă țipă la mine, măcar știu că mă iubește. Îl supun unor teste. Dacă el nu le-ar accepta, asta ar dovedi că nu mă iubește. Dar dacă intră în discuție cu mine și acceptă criticile mele, asta dovedește ca, totuși, mă iubește”.
4. Suspiciunea
Dacă o femeie crede că iubitul ei se da în vânt după cea mai bună prietenă a ei, aceasta încă nu înseamnă că este geloasă. Se prea poate să aibă dreptate.
Își petrece cea mai mare parte a timpului departe de casă? Pare să aibă tot mai puțini bani? E mai puțin activ sexual în ultimele luni? Îi sună telefonul mai des și el iese din cameră pentru ca să vorbească? Primește mai multe mesaje? Stă mai mult timp pe rețelele de socializare și atunci când treci tu își închide aplicația? Toate acestea ar putea fi semne îndreptățite că relația respectivă s-a deteriorat.
Dar toate acestea nu trebuie să conducă neapărat la gelozie. În masura în care nu se transformă în gelozie, suspiciunea poate fi considerată și ca o manifestare a capacității de observare, de presupoziții inteligente și de investigații profunde.
Ca atare, suspiciunea este un sentiment pozitiv, care ne avertizează de eventuale pericole. Ea nu trebuie alungată. Dar nici convertită în gelozie.
0 Comments