DE CE NU GĂSESC FETELE DIN ZIUA DE AZI BĂIEȚI RESPONSABILI CU CARE SĂ SE MĂRITE? (1)

Taverna era pustie la orele amiezii, atunci când am ajuns la Yannis. Toți cei din sat se retrăseseră la umbra caselor de piatră spre a se feri de dogoarea soarelui. Doar câte un străin rătăcit prin munții Eladei mai îndrăznea să apară la orele astea la Yannis.

– Kyrie Renaldo, ti kanis? Kala, kala?

– Kala, Yannis! Kala! Ke sis?

– Și eu sunt bine, zise Yannis, slava Domnului! Da’ cam târziu anul ăsta, rânji Yannis la mine și mă strânse în brațe.

La cei aproape șaptezeci de ani ai grecului, strânsoarea era puternică. Încă se mai simțeau brațele tari de pescar ce a tras de năvoade și odgoane mai toată viața sa.

– Vin alb sau rece, mă iscodi pe sub sprâncenele groase Yannis.

– Da, răspunsei eu hlizindu-mă cu gura până la urechi de întrebarea muntelui de om din fața mea.

Yannis dipăru după tejghea și reveni cu o cană mare de vin aburindă. Turnă în paharele groase de sticlă, cu muchii ascuțite și fund gros de ziceai să sunt halbe de bere. Ciocnirăm paharele, urarăm cele necesare și trecurăm la povești. Se vede treaba că Yannis era nevorbit de vreme ce nu se mai obosi cu obișnuitele schimburi de amabilități de la începutul fiecărei discuții serioase.

– O știi pe Eleni? Fiica Larisei? Aia de era studentă la Thessaloniki …., începu Yannis.

Aici făcu o mică pauză și privi adânc în ochii mei. N-auzisem în viața mea de ea, dar ceva din privirea lui Yannis îmi spuse că nu avea rost să neg acest lucru pentru că oricum nu avea nici o importanță. Așa că dădui mecanic din cap într-un fel de aprobare a faptului că povestea poate continua.

– Ei, bine, – reluă Yannis – Eleni umbla cu un băiat. Umbla – e mult spus pentru că mai mult trăgea ea de el, decât el de ea. Ea a și vrut să se căsătorească cu el, numai că băiatul n-avea gânduri de însurătoare. Voia să-și trăiască viața, să se bucure de tinerețe fără nici un fel de reponsabilități. Și, uite așa, Eleni tot spera ca Yorgos (căci așa îl chema pe băiat – ce nume frumos! – de sfânt luptător) să se maturizeze și el, și să-și dorească o familie cu ea.

Numai că lui Yorgos numai de asta nu-i ardea lui. Deși stăteau împreună în apartamentul închiriat de Eleni în Atena, Yorgos mai lipsea nopțile de acasă. Și nu puține. Băiatul spunea că se distrează cu colegii, dar gurile rele spun că acești așa ziși “colegi” erau, de fapt, “colege” care cedau favorurilor lui Yorgos.

Bine înțeles că, cu atâtea nopți pierdute prin alte locuri, certurile nu încetau deloc în apartamentul Elenei, iar Yorgos ajunsese să-i spună că, dacă ea mai face scandal și îi cere socoteală, o va părăsi. Pusă în fața unei asemenea amenințări, Eleni se mai domoli din teama de a nu rămâne singură.

– Păi, dacă Yorgos nu ținea la ea, de ce mai stătea cu ea? De ce nu a părăsit-o? – întrebai eu intrigat de decizia tânărului de a continua să fie cu Eleni în ciuda a tot ceea ce se întâmpla.

– He, he  – rânji Yannis în barba scurtă de marinar,  înspicată și răzlețită în toate părțile. Am uitat să-ți spun că toate cheltuielile apartamentului erau suportate de Eleni. Yorgos mai cumpăra și el câte o pâine sau câte o sticlă de vin din când în când. În plus de asta, băiatul nu avea un serviciu stabil, lucra zilier pe unde apuca și, de multe ori, treceau luni până își găsea un alt serviciu. Bine înțeles că, de fiecare dată, spunea că era vina patronului că nu a știut să-l aprecieze și să-l motiveze. Ca urmare, atunci când nu muncea ajunsese să-i ceară bani Elenei, iar ea îi dădea cu mare drag. Chiar și atunci când se certau, ea tot îi dădea bani.

– Aha, deci fata îl întreținea, iar el profita de fobia ei de a nu rămâne singură pentru a-și vedea de viața lui cu alte fete și pentru a se finanța, concluzionai eu. Am văzut destule astfel de cazuri și în România, Yannis! Să nu crezi că numai în Grecia se întâmplă asta!, pufnii eu oarecum plictisit ca de un film pe care îl mai vedeam încă o dată.

– Stai, kyrie Renaldo, că n-am terminat povestea, replică Yannis oarecum supărat. Deci, fata era din ce în ce mai deznădăjduită și tot spera că va apărea soarele și pe ulița ei. Nici cu servicul pe care îl avea nu era mulțumită deoarece știa să poate mai mult. Și, într-una din zile ce crezi că face Eleni? Joacă la Loteria vizelor pentru America și câștigă o viză gratuită.

– Hmmm, devine interesant!, mă animai dintr-o dată. Să nu spui că a scăpat de profitor?

– Ți-am spus că povestea nu e terminată!, se lumină Yannis. Ei, din momentul în care a aflat că Eleni a câștigat la Loteria vizelor, Yorgos a devenit un cu totul alt om. Era extrem de drăgăstos cu Eleni, o ajuta în casă, escapadele sale nocturne încetaseră. Ce să mai zic, era pâinea și sarea lui Dumnezeu! Eleni nu mai putea de bucurie. În sfârșit rugăciunile ei fuseseră ascultate, iar Yorgos devenise ceea ce dorise ea dintotdeauna: omul responsabil pe care se putea baza și cu care putea întemeia o familie. Era în culmea fericirii!

S-au sfătuit cum să facă cu plecarea și au decis ca, imediat ce Eleni se pune pe picioare, să-l cheme și pe Yorgos. Toate mergeau ca unse!

Eleni și-a făcut bagajele și peste trei luni a plecat în America. Acolo într-o lună de zile și-a găsit de lucru. Mai modest la început, dar suficient pentru a-și plăti chiria și a pune și ceva bani deoparte. Cu salariul modest pe care îl avea la supermarket-ul  la care lucra se chinuia să economisească bani pentru a-și aduce după ea iubirea vieții ei. Programul de lucru era chinuitor și nu-i lăsa prea mult timp liber la dispoziție, serviciul era la ceva distanță de locuință și avea zile întregi în care abia mânca ceva. Însă toate astea contau mai puțin deoarece ceea ce o anima era dorul după Yorgos.

Seriozitatea, politețea și rigurozitatea Elenei câștigaseră inimile patronilor supermarket-ului – un cuplu de bătrânei al căror unic fiu murise într-o misiune în Afganistan – care, peste patru luni de zile, îi dădură pe mâini supermarketul cu toate operaținuile necesare de la aprovizionare la contabilitate și promovare. Bine înțeles că și salariul crescuse pe măsura noilor responsabilități astfel încât Eleni reuși să strângă banii necesari pentru a-i trimite lui Yorgos.

Ea se folosi de relația sa bună cu patronii pentru a obține și o invitație din partea lor pentru Yorgos astfel încât, la șase luni de zile de la plecarea fetei din Atena, cei doi erau din nou împreună. Câtă bucurie fu atunci în sufletul Elenei. Timpul parcă se oprise în loc. Ar fi vrut să strige precum Faust: „Clipă, stai, pentru că ești atâta de frumoasă!”

– Să nu spui că a rămas cu profitorul ăsta, izbucnii eu indignat.

– Măi, da’ tare nerăbdător mai ești, kyrie Renaldo!, mă certă Yannis. Abia ai venit! Ce te tot grăbești atât? – se încruntă bătrânul.

– Mă grăbesc pentru că mi-e sete, iar cana asta a secat, rostii eu insinuarea mea evidentă pe sub mustață.

– Ooooooffff, kyrie Renaldo – suspină grecul din toți rărunchii. Dacă mă lași să termin aduc alta imediat. Dacă mă tot întrerupi, aduc alta acum. Dar asta o plătești matale!, accentuă el cu subînțeles.

Argumentul bătrânului fu suficient de elocvent pentru a mai da loc vreunei întreruperi. Asta însemna că din toate cănile pe care le vom consuma în seara asta, una o dădea el (ceea ce, între noi fie vorba, e mare lucru la un grec; la noi ar fi fost poate exact invers). Nimic pe lumea asta nu m-ar mai fi făcut să-l întrerup pe omul din fața mea. Și el știa asta …

– Yorgos se comportă admirabil în primele trei luni de zile, reluă Yannis. O aștepta pe Eleni cu masa aranjată acasă, o ajuta cu cumpărăturile, începuse să-și caute și de lucru (dar fără prea mare succes sau râvnă).

Apoi, începu să ajungă mai târziu decât Eleni acasă. La început o zi pe lună, apoi o zi la două săptămâni, apoi o zi pe săptămână. De obicei venea băut, însă Eleni ignora mirosurile de parfum ieftin pe care le degajau hainele sale. Bine înțeles că, în tot acest timp, Yorgos trăia pe banii Elenei.

Surpriza cea mare veni la jumătate de an de la sosirea lui Yorgos în America, atunci când acesta o anunța calm și din senin pe Eleni că el nu mai stă cu ea și că se mută la o americancă pe care Eleni o suspecta mai de demult că ar fi cea cu care îl împărțea pe Yorgos. Îți dai seama, Renaldo, că Eleni a fost distrusă și nu a mai fost bună de nimic vreo câteva zile. Ziua se ducea la serviciu, iar seara plângea în hohote. Ce ți-e și cu dragostea asta!

– Mai bine că s-a întâmplat așa, oftai eu. Deși ea ar fi putut să taie coada la pisica încă de la început, atunci când a văzut că Yorgos nu era interesat de ea și a amenințat-o că pleacă. Trebuia să-l fi lăsat să plece atunci … Oricum, ce s-a ales de biata Eleni?

– O să fii surprins, dar la mai puțin de jumătate de an de la plecarea lui Yorgos, Eleni a cunoscut un băiat bun, pe Kostas, un tânăr din Grecia care lucra de mai bine de cinci ani în America la o firmă de calculatoare. S-au văzut, s-au plăcut și la toamnă vor să facă nunta. Mai știi că ți-am spus că de cei doi bătrânei, patronii magazinului la care lucrează? Ei îi fac nunta, iar drept cadou de nuntă îi vor da … ghici ce? 51% din acțiunile magazinului pe care îl conduce ea acum. Îți dai seama de asta?!, exclamă Yannis.

– Și, Yorgos?, întrebai eu doar din dorința de a afla finalul poveștii fiecărui personaj din acest “film”. 

– Da’ cine mai știe de el? Eleni nu l-a mai văzut de atunci. Și sper să nu-l mai vadă deloc! … Însă ți-am spus toată povestea asta pentru că nu mai înțeleg ce se întâmplă cu lumea asta.

– Ce vrei să spui cu asta, Yannis?

– Păi, pe vremea mea rar se întâmplau astfel de lucruri ca cele pe care ți le-am prezentat. Adică, era mai mare rușinea ca un bărbat să trăiască pe banii femeii. Nici nu se putea întâmpla așa ceva pentru că la noi, la greci, femeia rareori muncea. Adică, rareori avea un serviciu. Femeia era văzută ca “stăpâna casei”. Ea se ocupa cu treburile gospodăriei, cu curățenia, cu creșterea și educarea copiilor, cu toate activitățile de pe lângă casă. Chiar și acum, în Grecia, sunt multe familii în care femeia stă acasă și are grijă de copii și de gospodărie.

Dar cu generația asta mai tânără lucrurile s-au schimbat fundamental. Eu nu zic că nu e bine să lucreze femeia dacă vrea (deși eu cred că are atât de multe lucruri de făcut în familiei încât dacă o mai încarci și cu un serviciu de minim opt ore s-ar putea să explodeze). Ceea ce nu înțeleg eu este:

1. De ce nu găsesc fetele băieți responsabili cu care să se mărite în ziua de azi?

și

2. Cum de pot exista astfel de băieți care să trăiască pe spinarea unor fete pe care nici măcar nu le iubesc?

Voi ce credeți? Ce ați răspunde la cele două întrebări ale lui Yannis?