DE CE NU VREI SĂ AI LÂNGĂ TINE UN NARCISIST?

Să zicem că te afli la volan, mergi pe banda ta, într-un trafic foarte aglomerat. De pe banda din stânga, un BMW (sau un Audi) – cel mai mare model – te depășește și încearcă să intre puțin câte puțin pe banda ta pentru a intra în fața ta. Nu semnalizează (pentru că mașinile astea nu au semnalizare, nu-i așa?) și nici măcar nu se uită la tine pentru ca să zici că îți face vreun semn. Doar forțează intrarea în fața ta (la fel ca la cozile de la semafor unde cei care depășesc coada pe linia de tramvai fac același lucru în apropierea scuarului), gândind că n-o să ai încotro și o să-l lași în fața ta.

Se întâmplă să nu-l lași pentru că te grăbești să-ți iei copilul de la “after”. Și-apoi de ce ai face-o pentru că nici măcar nu ți-a cerut permisiunea în vreun fel. La intersecția următoare, te ajunge din urmă, te claxonează, te șicanează în trafic, îți face tot felul de semne obscene și agresive, și se răstește la tine. E în stare să iasă din mașină și să vină la tine pentru ca să te bată. Ți-am dat o listă cu “25 DE SEMNE CĂ BĂRBATUL DE LÂNGĂ TINE ESTE NARCISIST“. În articolul de azi îți arăt ce este un narcisist și de ce nu vrei să ai lângă tine un asemenea personaj.

Omul este frustrat de nepăsarea ta. Crede că totul i se cuvine, că strada este, oarecum, a lui și că nu trebuie ca EL, o persoană atât de importantă, un șofer atât de experimentat și cu o mașina de asemenea clasă, să dea prioritate unui oarecare care mai și are un rahat de mașină?

În afara lipsei elementare de politețe, un astfel de comportament are în spate o tulburare de personalitate narcisică. Și ceea ce ați văzut este doar o mică parte din ceea ce poate. Un astfel de personaj are, probabil, o familie, un serviciu, poate chiar și un cerc de prieteni care trebuie sa suporte zilnic mult mai multe manifestări decât ceea ce ați văzut dvs.

PUȚINĂ MITOLOGIE

În mitologia vechilor greci, Narcis era fiul nimfei Liriope și al râului Cephios. Ajungând la tinerețe, Narcis devine un tânăr deosebit de frumos și de atrăgător care îi făceau pe cei care îl vedeau (atât femei, cât și bărbați) să se îndrăgostească brusc și iremediabil de el. Cu toate acestea, Narcis rămânea insensibil la orice manifestări de afecțiune indiferent din partea cui ar fi venit astfel de sentimente.

Chiar și prietenul său cel mai bun, Aminias, se sinucide disperat de faptul că Narcis nu-i împărtășește iubirea. Ce credeți că face Narcis atunci când Aminias îi anunță intenția sa de a se sinucide dacă Narcis continuă să rămână insensibil la manifestările sale de afecțiune? Ați crede că ar fi încercat să-l liniștească, să empatizeze cu el în vreun fel, să îi explice că ceva e în neregulă sau ceva similar. Nici vorbă! În loc de orice fel de ajutor, Narcis îi oferă propria sabie pentru a-l “ajuta” să pună în practică dorința exprimată (așa cum ar face orice bun prieten, nu-i așa?).

Nici măcar sinuciderea prietenului său cel mai bun nu îl mișcă pe Narcis, acesta rămânând insensibil la orice fel de avansuri. Noroc că el nu prea umbla prin lume (fiind mai mult preocupat de vânătoare și de, evident, propria persoană) pentru că altfel ar fi fost consemnate mult mai multe sinucideri decât cele care au ajuns până la noi.

Multe nimfe s-au îndrăgostit de Narcis și au încercat să-l facă pe tânăr să se îndrăgostească de ele, mai ales că, în concepția lor, credeau că au două mari atuuri:

1. de obicei nimfele sălășluiau prin păduri – locul (sau “clubul” – dacă vreți) în care petrecea cea mai mare parte a timpului și Narcis, așa că șansele de a-l întâlni și a socializa cu el erau foarte mari, și
2. nimfele astea umblau cam pe jumătate îmbrăcate (sau pe jumătate dezbrăcate – depinde dacă sunteți pesimist sau optimist) – cam ca multe dintre fetele din ziua de azi.

Și tot cam ca multe dintre fetele din ziua de azi (care cred că-și vor găsi sufletul pereche aruncându-se în calea bărbaților frumoși prin cluburile unde se afișează aceștia și arătându-le “a lot of skin”), n-au avut nici un succes.

Însă merită povestit aici episodul cu nimfa Echo pentru că acesta a fost picătura care a umplut paharul răbdării îndurate de personajele de sex feminin îndrăgostite de Narcis.

Echo fusese blestemată de Hera, soția lui Zeus, deoarece nimfa avusese – mai de demult – o aventură cu mai marele Olimpului. În clipa în care Hera află acest lucru, ea o pedepsește pe nimfă ca atunci când aude pe cineva, să nu poată vorbi, iar la întrebări, să răspundă doar îngânând ultimele cuvinte rostite de cel care i se adresa.

Cu blestemul acesta în spate și cu iubirea pentru Narcis în inimă, Echo pornește în urmărirea tânărului prin pădurea unde acesta vâna. Simțindu-i prezența, Narcis întreabă cu glas tare cine este în pădure, însă nimfa nu poate decât să scoată ecoul spuselor lui Narcis (astfel se spune ca s-a nascut ecoul). Disperată ca nu poate să comunice cu Narcis, Echo se aruncă în brațele sale. Surprins, tânărul fuge, iar nimfa, rănita de acestă neașteptată respingere moare de inimă rea. 

(Acum, pe bune, gândiți-vă și voi: cum ar fi să mergeți prin pădure și, deodată, așaaa, pe nepusă masă, să vă treziți cu una frumoasă, tânără și mută, pe jumătate dezbrăcată, atârnând de gâtul vostru? Și la tot ceea ce îi spuneți ea să vă replice doar cu ultimile voastre cuvinte? Nu-i așa că ați fugi mâncând pământul? Vă spun eu: n-ați vrea să vi se întâmple așa ceva, mai ales dacă e și soția/prietena prin preajmă! Acum îl înțelegeți pe bietul băiat? Ce surpriză! Ce dilemă o fi fost pe capul lui! … Ei, vedeți, d-aia-mi plac mie Legendele Olimpului pentru că sunt îngrozitor de veridice! … Și Zeus ăla, la cât de boss era, tot îi era frică de nevastă-sa.)

Oricum, revenind la firul poveștii, trebuie să știți că moartea lui Echo a fost picătura care a umplut paharul răbdării zeiței Nemesis, zeița răzbunării, sătulă de mulțimea de fete și nimfe care o tot chemau în ajutor pentru a le răzbuna nepăsarea arătată de Narcis față de sentimentele lor profunde. Astfel că tânărul fu blestemat de Nemesis să nu poată iubi niciodată pe nimeni (de parcă până atunci iubise pe cineva?!) și să se îndrăgostească de el însuși.

Ca urmare, Narcis se îndrăgostește de propria sa reflecție în apa. Dorind să își îmbrățișeze propria imagine din apă, Narcis cade în apă și se îneacă. La locul tragediei sosesc mai multe echipaje de nimfe pentru a-l plange pe bietul băiat (aici chiar nu mai înțeleg nimic: păi ori doreau răzbunare, ori nu?!) și la cererea lor Narcis este transformat într-o floare galbenă, care să le amintească mereu de iubitul lor. Așa spun grecii că au apărut narcisele, flori galbene, care își țin capul în jos, asemenea lui Narcis care se oglindea în apă.

Moartea lui Narcis din povestea de mai sus, nu este numai o moarte fizică, ci și una spirituală pentru că, în fond, Narcis era mort sufletește pentru că nu putea împărtăși sentimente cu ceilalți, pentru că nu putea empatiza cu ceilalți, pentru că nu putea să dăruiască iubirea sa celorlalți.

De la acest mit a intrat in psihologie termenul de “narcisism” care reprezintă o admirație/dragoste excesivă, exagerată față de propria persoană, constituind adesea o stare patologică în care pacientul are un simț crescut al propriei importanțe și o nevoie profundă de a fi admirat. El se crede superior celorlalți și are puțină considerație față de sentimentele lor. Însă în spatele măștii de încredere foarte mare pe care o afișează, stă o imagine de sine fragilă, vulnerabilă la cea mai mica critică.

SIMPTOME

Deși unele caracteristici ale personalității narcisice pot da impresia că persoana în cauză are multă încredere în sine și o imagine de sine bună, acest lucru este doar o aparență. Această tulburare de personalitate este caracterizata de un comportament dramatic, emoțional, intrând în aceeași categorie cu tulburările de personalitate histrionică, antisocială și de tip borderline.

Personalitatea narcisică se pune pe un piedestal crezând că este cu mult deasupra celorlalți. O persoană cu tulburare de personalitate narcisică este orgolioasă, pretențioasă și deseori are tendința de a monopoliza conversația. Ii poate disprețui sau îi poate privi de sus pe oamenii pe care îi crede inferiori lui.

Poate avea un sentiment al îndreptățirii în tot ceea ce face: toate i se cuvin. Iar atunci când nu primește tratamentul special la care consideră că are dreptul, devine nerăbdător și nervos.

Poate căuta să se împrietenească cu persoane pe care le consideră ca au aceleași talente, calități și puteri – persoane pe care le vede egalele sale. Poate insista să aibă “cel mai bun” din orice (cea mai bună mașină, merge să facă exerciții la cea mai bună sală, cea mai bună îngrijire medicală sau cele mai bune relații sociale).

Dedesubtul acestei grandiozități, însă, deseori se află o stimă de sine fragilă. Poate avea probleme să accepte orice idee sau sugestie care ar putea fi perceput(ă) drept critică. Poate avea un sentiment interior de rușine și umilință și, pentru a se simți mai bine, poate reacționa cu mânie sau dispreț și eforturi de a umili alte persoane pentru a se pune pe sine într-o imagine cât mai bună.

O persoană cu tulburări de personalitate narcisică:

• crede că este mai bună decât ceilalți;
• are fantezii despre puterea, succesul și atractivitatea personale;
• exagerează propriile realizări și talente;
• se așteptă să fie lăudată și admirată mereu;
• crede că este specială;
• crede că ceilalți o invidiază;
• nu identifică și nu reacționează la emoțiile și sentimentele celorlalți;
• are aparența unei persoane cerebrale și detașate;
• își stabilește obiective nerealiste;
• crede că ceilalți trebuie să fie de acord cu ideile și planurile sale;
• profită de bunăvoința celorlalți;
• disprețuiește persoanele pe care le consideră inferioare;
• este geloasă;
• are probleme în menținerea unor relații sociale sănătoase (de cuplu, cu prietenii, cu colegii etc.);
• se simte rapid respinsă și rănită dacă i se face vreo sugestie/observație;
• are o încredere în sine fragilă.

CAUZE

Nu se cunosc cauzele acestei tulburări de personalitate narcisică. Ca și în cazul altor tulburări psihice, cauza este complexă. Unii cercetători leagă cauzele de o copilărie disfuncțională (o protecția exagerată din partea părinților, așteptări extreme de mari, abuz sau neglijare din partea părinților). Alte cercetări indica factori genetici si psihobiologici.

Este important de știut că toate tulburările de personalitate își au debutul în adolescență târzie sau la începutul vieți de adult.

Pentru a întruni diagnosticul unei tulburări de personalitate, comportamentul problematic al individului trebuie să se manifeste în două sau mai multe dintre următoarele domenii:

• percepția si interpretarea sa față de alte persoane;
• intensitatea și durata simptomelor, și cât de adecvate sunt acestea față de situația reală;
• relațiile cu alte persoane;
• capacitatea de a-și controla impulsurile.

Vulnerabilitatea respectului de sine face ca indivizii cu această tulburare să fie foarte sensibili la critici sau eșec. Deși poate manifesta sentimente de putere, critica îi bântuie și iî lasă cu sentimente de umilință, degradare și simplitate. Pot reacționa prin furie sau răzbunare. Viața lor socială este afectată frecvent datorita problemelor derivate din necesitatea de admirație și de lipsa sensibilității față de viața celorlalți. Deși ambiția și încrederea lor pot conduce la realizări frumoase, performanța poate fi întreruptă de intoleranța la critici sau greșeli.

FACTORI DE RISC

Tulburarea de personalitate narcisică se consideră a fi rară, afectând mai puțin de 1% din populație. Afectează mai frecvent bărbații (în special cei tineri) decât femeile. Dacă nu este tratată, poate duce la complicații precum:

• probleme de relaționare;
• probleme profesionale și școlare;
• tulburări de alimentație, în special anorexice;
• depresie;
• abuz de alcool;
• consum de droguri;
• gânduri și comportament suicidar.