O MINUNE COVÂRȘITOARE A MAICII DOMNULUI ÎNTÂMPLATĂ ÎN SIRIA

Cea mai veche mănăstire ortodoxă din Siria, Saydnaya, este „inima care pulsează sângele creştinismului sirian”. De fapt, este un oraş de biserici, cu 40 de Sfinte Altare. Rugăciune, frumuseţe, arhitectură, istorie şi ruine. Un loc în care creştinii se roagă de 1.500 de ani, un loc unde femeile musulmane vin să se roage pentru a rămâne însărcinate. O mărturie că pe acest pământ a existat o profundă trăire creştină, încă din timpul împăratului Iustinian cel Mare.

În limba aramaică, pe care a vorbit-o Însuşi Hristos Mântuitorul, saydnaya însemnă „vânătoare de gazele”. Căci, legenda întemeierii aceste mănăstiri este legată chiar de o gazelă. Împăratul Iustinian, într-una dintre expediţiile sale orientale, a ajuns în acest deşert, în care armata sa şi-a aşezat tabăra. Împăratul a văzut o gazelă frumoasă în depărtare. A pornit la vânătoare, urmărind-o până când acesta s-a oprit pe un pisc stâncos şi s-a apropiat de un izvor de apă proaspătă. Deodată, gazela s-a transformat într-o icoană a Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Din ea se întindea o mână albă şi un glas i-a spus:

„Tu vei construi o biserică pentru mine, aici, pe acest deal”.

Apoi, lumina cerească şi figura maiestuoasă neobişnuită au dispărut.

Mozaic din Mănăstirea Saydnaya înfățișând pe Maica Domnului dându-i ascultare Împăratului Iustinian să construiască o mănăstire la Saydnaya.

Legenda s-a păstrat doar în varianta arabă, neexistând în izvoarele bizantine. Însă, un lucru este cert. În oraşul bisericilor se păstrează o icoană a Maicii Domnului, datată de către specialişti ca fiind contemporană cu domnia împăratului bizantin Iustinian. O icoană la care au evlavie atât creştinii, cât şi musulmanii. Dacă întrebi orice musulman din Damasc şi împrejurimi ce este Saydnaya, el va răspunde că este „Doamna noastră”. O mănăstirea ce adăposteşte icoana de la care curg valuri de minuni atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani.

Bărbatul care a fost tranșat în bucăți și a înviat

În luna decembrie a anului 2004 un musulman din Arabia Saudită s-a prezentat în faţa mai multor agenţii de presă pentru a relata un fapt incredibil pe care l-a trăit şi care i-a schimbat viaţa (mărturia sa a apărut la TV, pe Internet, la radio şi a circulat în ziare, reviste şi pliante peste tot în Arabia Saudită, Siria, Palestina şi evident în ţările vecine – după cum menționează Frăţia Sfântului Mormânt a Patriarhiei Ierusalimului). Dar care este povestea acestui musulman?

Cu câţiva ani în urmă acest bărbat s-a căsătorit cu o femeie musulmană foarte bogată, dar stearpă. Anii treceau şi în pofida tuturor eforturilor şi cheltuielilor considerabile făcute cu doctori faimoși și cu tot felul de tratamente, cei doi soți tot nu puteau avea copii. Părinţii bărbatului i-au sugerat să-şi ia o altă nevastă, păstrându-o şi pe prima (întrucât legile locale permit până la patru soții în acelaşi timp).

Obosit, supărat si deprimat, bărbatul nu a acceptat sfatul părinţilor, ci a ales să plece în vacanţă cu soţia lui în Siria. Acolo au închiriat o limuzină cu şofer, care le servea şi drept ghid pentru toate excursiile lor în Siria. Vacanţa se derula în condiţii bune însa şoferul a observat că cuplul din Arabia Saudită era plin de amărăciune, durere şi supărare. Fiind de acum familiarizat cu acest cuplu, şoferul i-a întrebat cu precauţie de ce par a fi atât de nefericiţi. Se gândea ca nu cumva cuplul să fie supărat pentru neîndemânarea lui de a le fi ghid.

Cuplul a mărturisit şoferului că motivul nefericirii lor este neputința de avea copii.

Şoferul, la rândul său fiind tot musulman, le-a spus că în Siria creştinii – şi anume creştinii ortodocşi – au o mănăstire numită Maica Domnului Saydnaya (în arabă însemnând “Doamna Noastră”) şi că mulţi oameni care nu pot avea copii se duc să se roage în faţa icoanei făcătoare de minuni de acolo. Oamenii merg la această mănăstire şi li se dă să înghită o bucățică din mucul de lumânare de la candela care arde în faţa icoanei făcătoare de minuni. Şi atunci Maria creştinilor le dăruieşte, în funcţie de credinţă, ceea ce îşi doresc.

Emoţionaţi, cei doi i-au cerut şoferului sa-i ducă la Mănăstirea Saydnaya a Doamnei creştinilor şi au spus că:

dacă vor avea copii, îi vor da şoferului suma de 20.000 de dolari americani, iar mănăstirii îi vor face o donaţie de 80.000 de dolari americani.

Acestea fiind zise au plecat spre mănăstire si au făcut ceea ce li se spusese. Mai târziu s-au întors în ţara lor şi, la scurt timp, femeia a aflat că este însărcinată și după nouă luni a născut o frumusețe de bebeluș. A fost cu adevărat o minune a Maicii Domnului.

Imediat ce femeia a născut, bărbatul a vrut să se întoarcă în Siria să-şi respecte promisiunea făcută. La sosire l-a sunat pe acelaşi şofer şi i-a cerut sa-l ia de la aeroportul din Damasc. Şoferul însă era viclean şi ticălos, şi a convins doi dintre prietenii săi să meargă împreună cu el la aeroport pentru a-l aştepta pe bogătaş, cu gândul sa-i ia toţi banii şi să-l omoare. Astfel șoferul și cei doi acoliți ai săi au mers la aeroport de unde l-au luat pe bărbatul din Arabia Saudită spunându-i că merg și ei la mănăstire. Pe drum, fără să realizeze că cei trei din mașină au plănuit să-l omoare, bărbatul din Arabia Saudită Ie-a spus prietenilor şoferului că le va da şi lor câte 10.000 de dolari americani de bucurie că i s-a născut fiul mult cerut și așteptat.

Cu toate aceste, aceşti oameni au deviat de la drumul spre mănăstire şi s-au dus într-un loc pustiu unde l-au omorât pe saudit, i-au tăiat capul şi alte parţi ale corpului (mâini şi picioare) în bucăţi. Orbiţi de patimă şi covârşiţi de fapta îngrozitoare pe care tocmai o comiseseră, în loc să lase rămăşiţele omului în acel loc, le-au pus în portbagajul maşinii. După ce i-au luat banii, ceasul şi tot ceea ce mai avea, au început să caute un alt loc unde să arunce rămăşiţele.

Apoi în mijlocul autostrăzii naţionale, maşina s-a oprit brusc. Cei trei bărbaţi au ieşit sa vadă de ce se oprise motorul. Apoi un trecător s-a oprit sa-i ajute, dar ei, temându-se că actul lor teribil ar putea fi descoperit, au pretins că nu au nevoie de ajutor. În timp ce trecătorul pleca, el a observat că curgea sânge din spatele maşinii şi a anunţat poliţia pentru a investiga cazul deoarece întreaga scena şi cei trei bărbaţi i-au părut a fi suspicioşi. Poliţia a venit rapid şi, văzând sânge sub maşină şi pe pavaj, au cerut sa fie deschis portbagajul.

Atunci când au deschis portbagajul pentru ca să vadă ce este înăuntru, au avut imensa surpriză de a-l vedea pe bărbatul din Arabia Saudită care s-a ridicat, uluitor de viu şi de nevătămat, spunându-le:

“Tocmai acum această Preasfântă femeie (PANAGHIA) a terminat de cusut gâtul meu – chiar aici (arătându-le zona mărului lui Adam), după ce mai întâi mi-a cusut toate părţile trupului”.

Văzând asta, cei trei criminali imediat şi-au pierdut minţile înnebunind. Poliţia i-a arestat şi în timp ce erau duşi spre spitalul de nebuni, criminalii au început să aiureze că nu este posibil să trăiască bărbatul din Arabia Saudită, pe care ei l-au decapitat şi l-au tăiat în bucăţi.

Bărbatul din Arabia Saudită a fost supus unui examen medical şi doctorii au confirmat că cusătura (în textul original s-a folosit expresia de “copcă chirurgicală”) a fost făcuta de curând, prin aceasta validând miracolul petrecut. Cusăturile au fost şi încă sunt evidente. Când omul din Arabia Saudită a ieşit din portbagaj arăta ca un om care tocmai fusese reconstruit (pus bucată peste bucată) şi mărturisea continuu că această Preasfântă femeie (PANAGHIA) l-a readus în trup şi l-a înviat cu ajutorul Fiului Ei.

Imediat după aceasta, omul din Arabia Saudită şi-a chemat rudele să vină în Siria şi au mers cu toţii la Mănăstirea Maicii Domnului Saydnaya şi s-au rugat, au adus slavă lui Dumnezeu şi, în locul darului iniţial de 80.000 de dolari americani (pe care îl promisese), el a oferit Maicii Domnului Theothokos suma de 600.000 de dolari americani.

Astăzi când sauditul relatează detaliile acestei minuni covârşitoare, el începe prin a spune: “atunci când eram eu musulman, mi s-a întâmplat aceasta …” indicând astfel faptul că nu mai este musulman, nici el și nici familia lui.

Această minune a uimit întreaga naţiune arabă/musulmană şi întreg Orientul Mijlociu. (Minunea a fost relatată de Ieromonahul Ignatie, starețul Sfintei Mănăstirii a Păstorilor, Frăţia Sfântului Mormânt, Patriarhia Ierusalimului).

Mănăstirea Maicii Domnului din Saydnaya – un loc al minunilor vremurilor noastre

Orașul sirian Saydnaya se află în districtul Damasc la o altitudine de 1.350 metri, la aproximativ douăzeci și cinci de kilometri nord de Damasc, pe versanții Muntelui Qalamoun. Saydnaya are mai mult de patruzeci de biserici, capele și mănăstiri. Cea mai impunătoare dintre ele este Mănăstirea Fecioarei Maria, una dintre cele mai importante instituții din Patriarhia Antiohiei.

Încă din Evul Mediu, cei mai mulți dintre pelerinii și călătorii care se îndreptau spre Țara Sfântă se opreau la Saydnaya pentru a se ruga în fața icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și pentru a primi binecuvântarea ei.

Potrivit tradiției, această icoană a fost pictată de însuși Sfântul Apostol Luca și a făcut multe minuni de-a lungul timpului.

Denumirea orașului Saydnaya a fost interpretată diferit și poate avea mai multe semnificații. Tradiția locală susține că Saydnaya înseamnă „loc de oprire a gazelei”. S-a crezut că toponimul înseamnă și Maica Domnului cea Nouă, din greaca nea, „nouă”, și araba sayyida, „doamnă”. Cu toate acestea, cuvântul sayd este în general legat de vânătoare, iar naya este un loc-sufix tipic în siriacă; prin urmare, Saydnaya probabil înseamnă pur și simplu “un loc de vânătoare”. Într-adevăr, în timpurile vechi, în această regiune odinioară dens împădurită fusese ridicat un templu al lui Saydoun, zeul fenician al vânătorii. Sub influența creștină și arabă ulterioară, s-ar fi putut crede că numele ar însemna „locul Doamnei”.

Manastirea Saydnaya în amurg

În cele mai vechi atestări, locul este numit Sad Manaia, dar manuscrisele mai târzii dau mai multe variante. În perioada cruciaților, a fost cunoscută sub numele de Mănăstirea Maicii Domnului din Sardenay sau Maica Domnului din Stâncă. În secolul al XV-lea apare numele Sardenayra; în al șaptesprezecelea, Sidenaia; în cele din urmă, a devenit Saydnaya.

Mănăstirea Saydnaya se deosebește în special pentru ospitalitatea sa. Familiile ortodoxe din Damasc și alte orașe petreceau în mod tradițional vara acolo. Mănăstirea găzduiește și un orfelinat pentru 37 de fete. În 1948, maica stareță, Maria Hassoun el-Maalouf din Bikfaya – Liban, a înființat o școală pentru călugărițe și a stabilit un ordin monahal format din elevele din orfelinat. Școala a fost recunoscută oficial în 1950 și oferă o diplomă științifică acreditată de Patriarhie.

Din timpurile medievale, călugărițele au purtat articole de îmbrăcăminte din lână și bumbac, legate la brâu de o centură mare de piele. Fiecare călugăriță are propria sa chilie și este responsabilă curățenie și întreținerea acesteia. În mod normal, fiecare chilie are o mică bucătărie și o mică baie.

Monahiile iau parte la slujbele de dimineață și de seară care sunt anunțate de clopotul mănăstirii Maicii Domnului. În perioadele de post, au loc slujbe de patru ori pe zi. De obicei, monahiile mănâncă împreună la trapeză. În timpul zilei, călugărițele își continuă îndatoririle religioase, dar fac și ascultarea care le este dată – activități cum ar fi: tricotatul, broderia și fabricarea de mici obiecte religioase de vânzare. Astăzi, însă, munca lor se concentrează în jurul restaurării icoanelor. Unele călugărițe sunt specializate în confecționarea veșmintelor clericale, iar altele au grijă de pelerini și de vizitatori.

Vara și în zilele de sărbătoare, mănăstirea găzduiește până la 350 de persoane.

Mănăstirea deține încă multe pământuri în Siria și Liban, iar călugărițele își cultivă singure o mare parte din mâncare. Pivnițele de sub celule conțin toate proviziile necesare mănăstirii, majoritatea fiind furnizate din recolta proprie. Cantități mari de cereale, făină, legume uscate și alte bunuri sunt conservate aici în uriașe compartimente de zidărie pentru a satisface nevoile călugărițelor, orfanilor și vizitatorilor. Cele patru fântâni din mănăstire oferă o cantitate suficientă de apă.

Mănăstirea prăznuiește în fiecare an sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului în ziua de 8 septembrie.

Procesiune în oraș în ajunul sărbătorii Nașterii Maicii Domnului

Aceasta este o zi excepțională pentru întregul oraș, care este plin de vizitatori din toată Siria și din tot Libanul. Ei sunt întâmpinați de locuitorii din Saydnaya, care uneori își lasă propriile case vizitatorilor în timp ce ies în stradă pentru a se alătura mulțimii credincioșilor.

După tradiție, maica stareță Febronia Nabhan trimite un grup de oameni care poartă un steag al Sfintei Cruci pentru a întâmpina vizitatorii la coloana din centrul orașului. Toți pelerinii se adună acolo pentru a începe procesiunea cu stindardul crucii în față, cântând imnuri și aprinzând artificii.

O perioadă specială de opt zile de post este decretată în toată Patriarhia Antiohiei înaintea sărbătorii Mănăstirii Saydnaya.

În afară de pelerinaje cu ocazia marilor sărbători, pelerini individuali vizitează frecvent mănăstirea în care stau câteva zile. Vizitatorii vin din toată Siria, din Liban și din Iordania, și chiar din țările occidentale pentru a se ruga Maicii Domnului și a primi binecuvântarea ei. Multe familii arabe creștine fac de obicei jurăminte de a-și boteza copiii la Saydnaya, iar triburile creștine iordaniene vin în mod regulat în luna septembrie pentru a-și boteza toți copiii născuți în anul precedent.

Călătorului care petrece măcar o noaptea în mănăstire i se cere să lase o donație, după posibilități, care este folosită pentru întreținerea chiliilor pentru pelerini.

Vindecată de cancer, o femeie urcă în genunchi zecile de trepte ale mănăstirii

Următoarea întâmplare a avut loc în Siria, înainte de războiul civil. Așa cum se știe, Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Saydnaya este un loc de închinare unde înainte de începerea războiului, mergeau câte 1.500.000 de închinători pe an. Cei mai mulți dintre ei sunt musulmani, alawiți și suniți.

Printre acești închinători a fost și una dintre cele două surori ale Președintelui Siriei, Bashar al Assad. Odată ea s-a îmbolnăvit de o boală gravă, probabil cancer. Toate încercările de a se vindeca pe cale medicală au fost zadarnice.

Deznădăjduindu-se de orice ajutor omenesc, și-a adus aminte de Maica Domnului Saydnaya. A mers, s-a închinat și a făcut o făgăduință Maicii Domnului. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a ascultat rugăciunile ei și a vindecat-o. Sora Președintelui și-a ținut făgăduința și a vizitat din nou mănăstirea, ținând în mâinile ei un vas cu cinci litri de untdelemn de la plantațiile familiei Assad din Laodikia.

Cu toate că mănăstirea, datorită faptului că are un urcuș abrupt cu multe trepte, dispune și de un ascensor exterior, sora președintelui, din respect și recunoștință față de Maica Domnului, a preferat să urce în genunchi până la biserică, ținând în mâini untdelemnul.

Dar astfel de lucruri nu trebuie să ne uimească, de vreme ce numeroși musulmani o invocă în rugăciune pe Maica Domnului cu multă credință, iar ea le ascultă rugăciunile și săvârșește minuni.

Musulmanii obișnuiesc să spună creștinilor: „Voi aveți Credința cea Dreaptă, dar nu credeți. Noi o avem pe cea mincinoasă, dar credem mult”.

O companie neașteptată

S-a întâmplat în vremea războiului cu multe victime din Siria.

Era într-o seară la Mănăstirea Maicii Domnului Saidnaya din Muntele Kalamun – Siria. Porțile mănăstirii fuseseră deja închise. Un vizitator neașteptat lovește insistent în poartă. Călugărița ce avea ascultare la poarta mănăstirii deschide, nu înainte de a se încredința cine este. Într-adevăr, era președintele Siriei, Bashar al Assad.

Mănăstirea Saydnaya la ceas de seară

Monahiile au rămas încremenite de această prezență neașteptată și impunătoare. Președintele le-a salutat cu respect și le-a spus că a venit să se închine. Le-a cerut doar ca să-l lase singur în biserică pentru ca să se roage nestingherit Maicii Domnului. De aceea le-a cerut insistent monahiilor să nu mai fie nimeni în biserică. Călugărițele au simțit atunci un fior nemaiîntâlnit. L-au asigurat că se vor îngriji ca dorința lui să fie îndeplinită.

Președintele a intrat cu evlavie în biserică. În urma sa ușa bisericii a fost zăvorâtă. Acolo, în lumina slabă din biserică, s-a rugat Maicii Domnului …

După ce a trecut câtva timp, președintele a ieșit din biserică. Și-a exprimat deplina sa satisfacție pentru timpul petrecut acolo, dar le-a spus monahiilor că nu și-au ținut cuvântul.

„Am cerut să fiu singur în biserică. Cine a fost, așadar, acea femeie cu pruncul în brațe care a stat cu mine în biserică tot timpul cât m-am rugat?”.

Monahiile au răspuns mirate că nici o persoană nu a intrat în biserică, așa cum făgăduiseră. Uimite de cele spuse de președinte, monahiile au realizat că acea Doamnă pe care a văzut-o nu putea să fie decât … Maica Domnului. Emoția pe care au simțit-o cu toții a fost nespus de mare…

Maica Domnului a deviat racheta

Evlavia foarte mare pe care o au maicile față de Maica Domnului a făcut ca mănăstirea să reziste în vâltoarea primăverii arabe. A fost atacată şi pustiită în dimineaţa zilei de 27 septembrie 2013, dar maicile vieţuitoare s-au întors în mănăstire la numai o săptămână după atac. Deşi forţele guvernamentale le-au avertizat că nu le pot garanta securitatea – fără curent, apă şi hrană, ele au preferat să nu lase pustie mănăstirea, chiar şi cu preţul vieţii.

Nu a existat săptămână în care maicile să nu fie ameninţate cu răpirea sau incendierea locaşului, dacă nu îşi vor părăsi mănăstirea.

Cu toate acestea, viaţa mănăstirii a început, din nou, să pulseze. Mai ales că Maica Domnului a fost acolo, mereu. A acoperit mănăstirea cu Sfântul ei Acoperământ, aşa cum a făcut-o şi în zilele acelea.

Pe 26 ianuarie 2014, un grup de luptători Al Nusra s-a instalat în faţa mănăstirii, ameninţând cu distrugerea ei. Poarta a fost zăvorâtă şi toate maicile s-au adunat în biserică, la rugăciune, săvârşind Acatistul Sfântului Acoperământ.

Intrarea în Mănăstirea Saynaya. Mănăstirea este situată pe o colină, iar accesul la ea se face numai urcând scările care se văd în imagine.

În momentul în care racheta a fost lansată spre mănăstire s-a auzit un zgomot asurzitor. Toate maicile se aşteptau să moară în următoare clipă … Dar, clipa a trecut … şi nu se întâmplase nimic. Erau vii, nevătămate şi mănăstirea era întreagă. Ce se întâmplase?

Răspunsul l-au aflat mai târziu de la comandantul trupelor guvernamentale. Aflat pe drumul spre mănăstire pentru a o elibera, deşi era conştient că va ajunge prea târziu, ofiţerul sirian a văzut:

„o Doamnă în văzduh, îmbrăcată în albastru, înconjurată de o lumină puternică, care parcă a luat racheta în mâinile ei şi a aruncat-o departe”.

Aceasta este o declaraţie a unui ofiţer musulman, străin de religia creştină care, însă, a mărturisit puterea Maicii Domnului. După eveniment şi după eliberarea zonei, toţi s-au întrebat: care era probabilitatea ca, la o ţintă fixă, de aproape, cu o armă performantă, racheta să ocolească mănăstirea?

Maicile de la Saydnaya ştiu răspunsul corect: Maica Domnului, a cărei icoană străjuieşte de 1.500 de ani în biserica mare, a păzit şi va păzi în continuare mănăstirea lor.

Istoricul mănăstirii

Manuscrise melkite (ortodoxe grecești) în siriacă au fost scrise la Saydnaya până în secolul al XVIII-lea. Influența aramaică se remarcă în dialectul arab folosit de oamenii din Saydnaya. Locuitorii din zona învecinată – orașul creștin Maaloula și alte două sate, cândva creștine, dar acum musulmane – continuă să vorbească limba aramaică până în ziua de azi. Oamenii din Qalamoun își păstrează cu mândrie tradiția autentică și legăturile lor cu creștinismul timpuriu.

Maaloula – oras din vecinatatea Mănăstirii Saydnaya, unul din puținile locuri din lume în care încă se mai vorbește limba aramaică – un dialect al limbii ebraice care se vorbea pe timpul Mântuitorului Hristos.

Originea așezării Saydnaya se pierde în timp. În zonă au fost descoperite câteva artefacte din perioada antică clasică, inclusiv ruine ale unor temple și inscripții grecești. Regiunea Qalamoun a fost creștinată încă de pe vremea Sfântului Apostol Pavel, iar limba aramaică vorbită de locuitorii din zonă până în secolul al XII-lea este derivată din limba vorbită în vremea lui Hristos.

Conform tradiției, mănăstirea a fost construită de împăratul Iustinian I (527-65). Legenda spune că, în timp ce împăratul vâna în regiunea Qalamoun, el a văzut-o pe Maica Domnului, care i-a poruncit să construiască o mănăstire pe stânca înaltă pe care stătea. A doua zi, Justinian a început să lucreze la fundațiile Mănăstirii Saydnaya și, când mănăstirea a fost terminată, sora împăratului – Teodosia – a devenit prima maică stareță a mănăstirii.

Mozaic din mănăstire cu Maica Domnului. La stânga este Împăratul Iustinian – ctitor al mănăstirii (poartă pe mâini o miniatură a mănăstirii care o închină Maicii Domnului. În dreapta este reprezentată Teodosia – sora împăratului – care s-a retras din viața lumească și a devenit prima maică stareță a mănăstirii.

Cu toate acestea, nu există dovezi concrete că împăratul Iustinian ar fi fondat mănăstirea. Zidurile Mănăstirii Saydnaya nu par a fi din secolul al VI-lea, iar Procopie din Cezareea (500-561), ultimul mare istoric al lumii antice, tovarășul și istoricul oficial al lui Justinian, nu menționează întemeierea mănăstirii în istoriile sale. Istoricii creștini medievali nu fac nici o mențiune despre Iustinian, menționând în schimb că mănăstirea a fost fondată de o văduvă din Damasc, în perioada bizantină, care s-a retras în pustia Qalamoun-ului pentru a duce o viața duhovnicească.

Faimoasa icoană a Maicii Domnului de la Saydnaya, Shaghoura, se spune că a fost una dintre icoanele pictate de către Sfântului Evanghelist Luca, medic și pictor.

Sfântul Luca este considerat, în mod tradițional, ca fiind primul pictor de icoane, care a pictat trei icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului după Pogorârea Sfântului Duh și având plinătatea Duhului Sfânt. Această tradiție datează din perioada iconoclastă de la finalul secolului al VIII-lea și începutul secolului al IX-lea.

Deși multe biserici au fost distruse în Siria și Egipt în 1014, la ordinele califului fatimid al-Hakim bi-‘Amr-Allah, totuși Mănăstirea Saydnaya nu apare printre acestea, fiind probabil cruțată.

Mănăstirea este menționată pentru prima dată într-un raport adresat în 1175 împăratului Frederic I Barbarossa de Burchard de Strasbourg, ambasador la curtea din Saladin.

Un întreg paragraf al acestui document descrie Mănăstirea din Sardenay și relatează istoria sa. La începutul secolului al XIII-lea, poeții și menestrelii au început să cânte povestea remarcabilă a acestui sanctuar ortodox din Orientul Mijlociu, ceea ce a dus la atragerea unui număr mare de pelerini occidentali în aceste locuri.

În timpul domniei lor în Siria din 1250 și până în 1517, mamelucii au distrus multe biserici și mănăstiri, dar – din nou – Saydnaya a fost ocrotită cu rugăciunile Maicii Domnului. Doi scriitori arabi din această perioadă o menționează: Chehab al-Din al-Umari (secolul al XIV-lea) laudă darurile bogate pe care le-a primit de la locuitorii săi și notează că pelerinajul în Țara Sfântă a inclus în mod normal o vizită la Saydnaya; celălalt, Yaqut al-Hamawi (secolul al XV-lea), laudă podgoriile și vinurile bune ale mănăstirii.

Călătorii ruși oferă și ei multe informații despre istoria mănăstirii. În perioada otomană timpurie, mănăstirea a fost abandonată de călugări și locuită doar de călugărițe din cauza impozitelor grele impuse de autorități. În 1560, patriarhul Joachim ibn Jum’a i-a scris țarului Rusiei, Ivan al IV-lea cel Groaznic, solicitând ajutor pentru Saydnaya. Treizeci de ani mai târziu, un călugăr a adus 120 de bucăți de aur de la țar celor șaizeci de călugărițe de la Saydnaya.

Documentele Waqf scrise la începutul secolului al XVII-lea citează numele maicii starețe, Marta, fiica lui Haji Sa’ad.

În 1636, Saydnaya a fost restaurată fără permisiunea autorităților turce. Ca urmare. Părintele Stareț Moise a fost închis, torturat și forțat să plătească o amendă mare.

În 1656, Patriarhul Antiohiei, Makarios al-Za’im, a vizitat Moscova și a primit scrisori speciale de la țar, autorizând acordarea de ajutor rusesc mănăstirilor Sf. Gheorghe al-Homeyra, Balamand și Saydnaya.

În 1708, se atestă că în mănăstire erau patruzeci de monahii conduse de un părinte stareț care mai avea în grijă și cincisprezece călugări. Părintele Stareț și călugării își petreceau nopțile în sat, lucrând și rugându-se în mănăstire în timpul zilei.

În 1762, la trei ani după un puternic cutremur care a distrus multe biserici și moschei din Damasc, mănăstirea a fost reconstruită cu permisiunea specială a muftiului otoman din Damasc, șeicul Ali al-Muradi, prin donații făcute de creștinii înstăriți din Damasc. A fost reconstruită pe un plan triunghiular cu optzeci de chilii. Biserica avea patru altare, dintre care unul era rezervat iacobiților (ortodocși sirieni) care veneau să se închine la icoana miraculoasă a Maicii Domnului. În 1768, cronicarul Mihail Burayk a fost desemnat stareț la Saydnaya.

Un călător care a vizitat Siria în 1825 povestește că doar cu doi ani înainte, mănăstirea a fost foarte aproape de a fi distrusă drept represalii pentru declararea independenței Greciei din 1821, dar a scăpat ca prin minune.

În 1840, consulul rus Uspensky a văzut treizeci și opt de călugărițe la Saydnaya și a observat că veniturile mănăstirii se duceau la patriarhie. În vremea sa, multe mănăstiri vecine mai mici, precum cele ale Sf. Barbara, Sf. Gheorghe, Sf. Toma și Sf. Cristofor, erau afiliate Mănăstirii Maicii Domnului din Saydnaya.

Un număr mare de manuscrise siriace păstrate la mănăstire au fost arse la începutul secolului al XIX-lea. Făptașii au intenționat să împiedice pretențiile iacobite de a deține proprietatea asupra mănăstirii și, într-adevăr, să șteargă memoria limbii siriace, care a fost încă auzită la Saydnaya de călătorii din secolul al XVIII-lea, cum ar fi Browne, Ritter și Volney.

Măicuțele din Saydnaya s-au dedicate întotdeauna celor mai grele munci. În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, ele lucrau în special la cultivarea mătăsii, iar călătorul din secolul al XVIII-lea, episcopul Pococke, notează că maica stareță i-a arătat mâinile sale aspre de muncă.

De obicei mănăstirea găzduia un număr considerabil de monahii: douăzeci și trei au fost înregistrate în 1384 și douăzeci și patru în 1598. Aproximativ patruzeci de monahii au fost numărate de călători în 1735. Pococke, care a vizitat curând după aceea, consemnează că monahiile erau în număr de douăzeci. Clericul și călătorul englez J. L. Porter a notat în 1852 că mănăstirea găzduia patruzeci de monahii și o maică stareță, același număr fiind înregistrat și în 1930. Azi există la mănăstire treizeci și opt de monahii.

Icoanele mănăstirii

Cea mai faimoasă icoană a mănăstirii – icoana Maicii Domnului “Shaghoura” – nu este arătată niciodată vizitatorilor. Cu toate acestea, au ajuns la noi mai multe descrieri ale icoanei făcute de pelerinii din Evul Mediu.

O primă descriere a acestei icoane faimoase a fost făcută de un pelerin pe nume Giraud în anul 1175:

“În această biserică am văzut o imagine pictată pe lemn, de un cot lungime și o jumătate de cot în lățime, într-o firidă a bisericii, puternic pazită de un grilaj de fier. Era o imagine a Sfintei Fecioare. Dar acum, minunat de spus, pictura este făcută pe lemn și un mir mai parfumat decât orice aromă curge din ea fără încetare. O mulțime de creștini, sarazini și evrei au fost vindecați de diferite boli prin acest mir. Și rețineți că acest ulei nu scade niciodată, indiferent cât de mult se ia din el. Nimeni nu îndrăznește să atingă această icoană, dar toți o pot vedea. Mirul este strâns cu religiozitate, iar când cineva îl ia cu devotament și credință, în cinstea Sfintei Fecioare și cu respectul cuvenit, obține negreșit ceea ce cere. În zilele Adormirii Maicii Domnului și a Nașterii Sale Glorioase, toți sarazinii din zonele înconjurătoare se înghesuie în acest loc pentru a se ruga acolo împreună cu creștinii și pentru a-și oferi darurile lor cu devoțiune.”

Icoana Maicii Domnului “Shaghoura” – cea ,ao faimoasă icoană a Mănăstirii Saydnaya.

Mai avem câteva detalii despre această icoană. Martorii occidentali dau dimensiuni variabile (1 x 1,5 coți, 1 x 1,5 picioare sau 3 x 4 picioare), iar călătorul german Lehmann (care a trecut pe acolo undeva între 1472 și 1480) spune că icoana o arătă pe Fecioara hrănind Pruncul. Un pelerin de la 1336 a descris icoana ca fiind doar o imagine de un roșu închis, acoperită de umiditate. Potrivit vizitatorului arab Ibn Massoud, icoana era o bucată de lemn roșu închis, de două degete grosime și lată de patru palme. Imaginea de pe ea nu mai era vizibilă.  

Alte icoane de pe pereții altarului în care se află icoana Maicii Domnului “Shaghoura” sunt acoperite de un strat gros de funingine de la lumânările care au fost aprinse acolo, în mod constant, de secole. Aproape singura icoană care mai este încă vizibilă este o imagine a Fecioarei cu un bărbat îngenuncheat lângă ea, purtând o mantie de blană verde și un turban. Tradiția locală îl identifică pe acest bărbat ca fiind fie sultanul mameluc Baybars, fie sultanul ayyubid al-‘Adil, fratele lui Saladin. În orice caz, nici unul dintre călătorii din Evul Mediu nu a menționat-o, iar stilul său post-bizantin sugerează că icoana este o reprezentare târzie a unei legende medievale.

Alte icoane

Biserica și mănăstirea adăpostesc un număr mare de icoane și obiecte prețioase, care au fost donate în mare parte de pelerini. Icoanele umplu iconostasul și zidurile bisericii principale a Maicii Domnului. Cele mai multe dintre ele aparțin școlii din Ierusalim, care a înflorit după 1860, anul evenimentelor dramatice din Damasc și din Muntele Liban, atunci când mulți creștini au pierit și bisericile au fost distruse.

Odată cu restabilirea păcii, regiunea a asistat la o mare renaștere a creștinismului și la construcția intensă de noi biserici, care au necesitat decorarea cu icoane. Din acel moment, a început o activitate febrilă de producție de icoane și pictori de icoane originale au apărut la Ierusalim. Printre aceștia se numărau: Youhanna Salibi al-Qudsi, Mikhail Mehanna al-Qudsi, N’qula Tadros al-Qudsi și Ishaq N’qula al-Qudsi, care au lucrat pe scară largă în Liban și Siria. Nu pot fi descriși ca artiști de mare rafinament, dar icoanele lor formează un grup coerent, astfel încât se poate spune că acești artiști au introdus un anumit stil și școală de pictură. Stilul nu seamănă cu Alepul, ci este mai aproape de pictura religioasă rusă, care a înflorit la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Icoana izvorând mir de la Mănăstirea Saydnaya (August 2019)

La acea vreme, prezența Rusiei în Palestina era marcantă. Artiștii ruși au lucrat în Țara Sfântă și au lăsat picturi, iar pelerinii ruși au adus icoane cu ei, ceea ce i-a influențat pe acești pictori. La sfârșitul secolului al XIX-lea, iconografia rusă s-a îndepărtat foarte mult de vechea tradiție rusă. În schimb, s-a îndreptat către pictura în ulei religioasă occidentală cu metodele sale vizuale foarte diferite, cum ar fi utilizarea celei de-a treia dimensiuni, jocul de lumină și umbră, pictura narativă și pictura de gen. În acest tip de pictură, spiritualitatea pe care trebuie s-o aibă o icoană este trecută în planul secund. Astfel, icoanele școlii din Ierusalim se caracterizează printr-un aspect decorativ cu culori naturale, în care fundalul aurit al icoanelor bizantine, simbolizând lumina divină, lasă loc unor peisaje cu cer albastru și nori. Compozițiile sunt pline de detalii și elemente inexistente anterior. La fel ca în cazul icoanele rusești din aceeași perioadă, o umbră de sentimentalism este prezentă pe fețele tuturor personajelor.

Un somptuos iconostas desparte naosul de altar. De dimensiuni mari, găzduiește multe icoane de diferite origini, dar mai ales ale școlii palestiniene din secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, cele două icoane regale ale lui Hristos și ale Maicii Domnului aparțin unei perioade anterioare. În stânga ușilor împărătești se află frumoasa icoană a lui Hristos ca Rege al Regilor și Mare Arhiepiscop. Hristos este așezat pe o pernă roșie fin brodată așezată pe un tron ​​somptuos. Poartă coroana regală și veșmintele unui arhiepiscop. Tunica albă este decorată cu un model de flori roșii, dungi verzi și cruci galbene. Mantia este decorată cu un motiv aurit pe un fundal albastru închis, iar veștmântul este roșu cu un model floral albastru. Îngerii sunt arătați îngenuncheați de ambele părți, iar marginile icoanei sunt ocupate de apostoli și profeți. Chipul lui Hristos, cu trăsăturile sale fine, barba scurtă și mustața lungă, îl identifică ca fiind opera lui Mihail Polychronis, cretanul, care a lucrat în Liban și Siria la începutul secolului al XIX-lea. Arta sa este influențată de ornamentele occidentale, cum ar fi decorul baroc al îmbrăcămintei și al tronului.

În dreapta ușilor împărătești se află icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Această icoană datează din 1812, iar stilul, cu fețe ovale și trăsături minuscule delicate, indică din nou opera lui Mihail Polychronis cretanul. Prea Sfânta Fecioara este desemnată prin însemne grecești. Poartă un veștmânt albastru și o mantie roșie decorată cu trei stele. Îngerii plutesc pe nori de ambele părți ale Maicii Domnului care șade pe un tron. Pruncul ține Biblia închisă în mâna stângă și binecuvântează cu dreapta. Aureolele poartă inscripții votive, iar marginile icoanei sunt ocupate de apostoli și profeți.

Lasati un comentariu