Mihnea este un medic de mare succes în Cluj. El este adesea invitat să susțină discursuri sau să apară pe paneluri distinse la conferințe medicale din toată țara. Într-una dintre călătoriile sale la București, el a cunoscut-o pe Laura, care se ocupa cu organizarea și promovarea conferințelor medicale pentru marile companii farmaceutice, universități și alți clienți. Mihnea și Laura au fost atrași imediat unul de celălalt și între ei s-a înfiripat în curând o iubire intensă.

Dragostea lor a avut atât entuziasmul, cât și dificultățile care caracterizează relațiile la distanță, având în vedere că el locuia la Cluj, iar baza de operațiuni a Laurei era în București. Pe măsură ce relația se dezvolta, Mihnea avea să zboare la București aproape săptămânal pentru weekenduri pasionale, dar mult prea scurte.

Începuturile

Când a venit pentru prima oară să mă vadă, l-am întrebat pe Mihnea ce l-a atras inițial la Laura. Mi-a spus, fără ezitare, că îi plăcea încrederea pe care o afișa. Era frumoasă, bine pregătită, sigură pe sine, o extraordinară parteneră de conversație și o femeie pasională. Dar, mai presus de toate, el prețuia aparenta ei independență. Ea și-a construit o carieră de succes și, din perspectiva lui, ca participant la multe dintre conferințele medicale pe care le-a orchestrat, Laura părea extrem de competentă și în meseria ei.

O decizie extrem de importantă

După șase luni de trăit separat, Mihnea și Laura au decis că partea de distanță a relației lor devine prea complicată pentru amândoi și au început să se gândească la a locui împreună. Din vorbă în vorbă, au stabilit că cea mai bună soluție ar fi să se căsătorească. Au fost amândoi de acord să-și unească destinele, iar detaliile nunți au fost rapid tranșate. Detaliile evenimentului au fost rapid schițate fără prea multe dezbateri referitioare la logistică.

Au fost de acord că ar fi atât neînțelept, cât și nepractic pentru Mihnea să renunțe la practica sa medicală înfloritoare și să o ia de la zero în București. Prin urmare, Laura s-a oferit să se mute ea în Ardeal. La o lună de la decizia lor, Laura și-a dat demisia de la frima la care lucra, și-a făcut bagajele și s-a mutat cu Mihnea în minunata lui vilă din Cluj.

La început totul a fost pe roze pentru amândoi. Laura îl adora pe Mihnea, făcându-se mereu disponibilă lui. Îi plăcea să gătească pentru el, să se tolănească în brațele lui, iar lui Mihnea îi plăcea atenția pe care o primea și la care încerca să răspundă cu gesturi tandre. Și amândurora le plăcea să facă dragoste.

Un banal joc de tenis care îl face ghem pe Mihnea

Apoi, într-o zi, la câteva săptămâni după noua configurație, Mihnea a anunțat că și-a făcut planuri să joace tenis cu câțiva dintre prietenii săi sâmbăta viitoare. Laura nu a fost deloc încântată de asta. Reacția ei l-a luat pe Mihnea prin surprindere.

Ea s-a plâns și s-a lamentat că a fost „abandonată” după ce „a renunțat la tot” pentru a se muta în Cluj. I-a reproșat lui Mihnea că ea nu cunoștea pe nimeni în Cluj și nu știa ce anume trebuia să facă în timp ce el era afară toată ziua. I-a mai spus că nu se aștepta să fie lăsată singură, mai ales că abia se mutase la Cluj.

Mihnea rămase uimit. Femeia din fața lui părea o alta față de Laura pe care o cunoscuse. Bucureșteanca independentă și încrezătoare în sine arăta acum mai mult ca o femeie nesigură și dependentă.

Aceasta era o latură a Laurei pe care Mihnea nu o mai văzuse până acum – și una care nu-i plăcea. Dar starea de spirit a Laurei a revenit după ce Mihnea i-a promis că se va grăbi înapoi la ea de îndată ce jocul se va fi terminat, renunțând la planurile sale de a lua prânzul cu prietenii săi.

Pentru o vreme, a părut că „vechea” Laura s-a întors.

Apar nori de îngrijorare pe cerul senin al iubirii

Cu toate acestea, incidentul jocului de tenis a fost doar începutul.

De fiecare dată când Mihnea dorea sau trebuia să meargă undeva singur, plângerile și lamentările Laurei se activau brusc. La început, ea a încercat tot felul de tactici de influențare: să se îmbufneze, să plângă, să se victimizeze, să nu mai vorbească cu el și chiar să nu mai facă dragoste cu el – ca modalități de a-l forța să-și schimbe decizia și de a-l pedepsi pe Mihnea. Laura era expertă în a-l face pe Mihnea să se simtă vinovat că a lăsat-o singură. Folosind astfel de tertipuri, de cele mai multe ori Laura reușea să-l convingă să-și schimbe planurile sau, ocazional, să o invite și pe ea la întâlnirile cu prietenii lui.

De-a lungul timpului, îmbufnarea ei s-a transformat în izbucniri de furie și crize de țipete.

Cum lui Mihnea nu-i plăceau astfel certuri și haosul emoțional, rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Și-a anulat întâlnirile cu colegii de muncă și prietenii, a refuzat invitațiile la tenis și golf și și-a scurtat antrenamentele la sală.

Izbucnirile ei de furie îl deranjau atât de mult pe Mihnea, încât căuta să o liniștească rapid pe Laura ori de câte ori începea să țipe la el.

Laura, la rândul ei, a observat cât de eficientă putea fi o voce ridicată sau o ceartă, astfel încât și-a păstrat (și perfecționat) aceste arme puternice în arsenalul ei și nu a ezitat nici o secundă în a le folosi cu o frecvență alarmantă.

Pe el îl deranja atât de mult crizele pe care le făcea Laura încât avea dureri de stomac acute ori de câte ori își făcea planuri să joace tenis sau golf cu prietenii săi. Laura nu rata nici o ocazie să-i amintească lui Mihnea de tot ceea ce renunțase ea pentru a se muta cu el în Cluj.

E greu să lupți cu o femeie, d-apăi cu două!

Aceasta a făcut ca, într-un final, Mihnea să capituleze la orice tentativă de suspiciune sau ceartă din partea Laurei și să îndeplinească aproape instant orice i-ar fi cerut ea. Era sătul de izbucnirile ei și nu căuta decât să o vadă împăcată pentru a putea avea liniște la rândul lui.

Uneori, după el își cerea scuze și promitea că nu o va mai „abandona” niciodată, Laura „cea veche” se întoarcea, cel puțin pentru scurt timp.

Însă Mihnea era tulburat de aceste tipare de comportament care se dezvoltaseră. Cel mai mult, era deranjat de propriul său comportament.

De-a lungul timpului, Mihnea avusese printre colegi și printre prietenii săi, oameni însurați care erau “sub papucul” soțiilor lor. Niciodată nu-i plăcuseră astfel de bărbați pentru că i se păreau slabi. Ba chiar făcea glume pe seama lor, iar aceștia îi răspundeau cu clasicul: “Las’ că vezi tu când te-nsori!”. Acum lui Mihnea i se părea că aceste “blesteme” ale lor l-au ajuns din urmă.

„Noua” Laura îi făcea viața grea cu comportamentul ei agresiv și capricios. Ea era în lacrimi sau furioasă ori de câte ori el încerca să-și facă planuri cu prietenii. Mai mult decât atât, Laura descoperise punctele vulnerabile ale lui Mihnea și îl pedepsea prin a nu-l băga în seamă și a nu face dragoste cu el ori de câte ori el era „de gardă” în weekend.

El era dezamăgit și de faptul că ea nu făcea nici un efort pentru a-și face prietene sau pentru a-și găsi un serviciu. În schimb, ea era expertă în a se victimiza. Lui Mihnea îi trecuse prin minte și ideea separării, dar își făcea scrupule spunându-și în sine: “La urma urmei, cum aș putea să o abandoneze după toate sacrificiile pe care le-a făcut pentru mine?”

Așa că el a început să-i cumpere cadouri scumpe pentru a-și uşura conştiinţa, un comportament pe care Laura l-a încurajat în mod activ. Dacă Mihnea primea acasă vreun apel telefonic de la unul dintre prietenii lui , simțea că Laura începea să mârâie și să se “aricească”, iar stomacul i se încorda de durere în așteptarea scenei care avea să urmeze cu siguranță.

Mihnea se simțea ca și cum ar trăi cu două Laure: Laura “veche” – femeia încrezătoare și independentă de care se îndrăgostise cu doar nouă luni în urmă și Laura “cea nouă”- cea care utiliza orice stratagemă emoțională pentru a-l face pe Mihnea să se comformeze dorințelor ei.

Când nu-ți place de ceea ce ai creat

Problema cea mai mare era că Laura “cea nouă” nu-l plăcea și nu-l respecta pe „noul” Mihnea pe care tot el îl crease.

La nouă luni după ce Laura s-a mutat la el, Mihnea a venit să mă vadă. Fusesem recomandat de un alt medic, prieten comun, care i-a sugerat cu tact lui Mihnea că durerile de stomac pe care le are sunt foarte probabil rezultatul apariției a „două” femei în viața lui.

Cu Mihnea am avut multe ședințe de coaching în primul rând pentru a conștientiza cauzele care au dus la situația în care se afla și, în al doilea rând, pentru a scăpa de starea de vinovație pe care o avea.

Cum credeți că s-a finalizat toată povestea asta?

Categories: Relații

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *