ATUNCI CÂND NU AUZI URAGANUL DE LÂNGĂ TINE

Iubirea nu este numai lapte și miere. O relație nu trece numai prin clipe de fericire, ci și prin tensiuni și necazuri.

A-l înțelege pe cel de lângă tine, a-l asculta în momentele în care simte nevoia să-și verse sufletul sau să-și spună păsurile, a căuta să înțelegi și perspectiva celuilalt, reprezintă dovezi de maturitate și inteligență emoțională, de deschidere și comunicare.

Cea mai mare problemă în comunicare este iluzia că aceasta a avut loc.

De prea multe ori nu ascultăm cu intenția de a înțelege, ci ascultăm cu intenția de a răspunde.

Nu fă asta!

Concentrează-te pe ce spune celălalt!

Fii curios!

Atunci când ascultăm cu o curiozitate autentică, nu ascultăm cu intenția de a răspunde, ci ascultăm pentru a afla realitatea din spatele cuvintelor.

Atunci când auzi doar ceea ce vrei să auzi, de fapt nu asculți cu adevărat. Ascultă și partea pe care pe care nu vrei să o auzi. Doar așa puteți să deveniți mai puternici împreună.

Pe de altă parte, nu ai de unde să știi prin ce a trecut azi persoana respectivă.

Așa că nu te lenevi în a judeca pripit situația ei. Fii bun. Fii docil. Fii un bun prieten. Fii un bun vecin. Fii un bun ascultător. Uneori, o persoană nu are nevoie decât o ureche empatica – vrea doar să știe că cineva o ascultă. Simpla ascultare a celuilalt, cu inima deschisă la suferința sa, poate fi incredibil de recomfortantă pentru cel aflat în necaz.

Nu face presupuneri. Dacă ai dubii, întreabă direct persoana respectivă până când te clarifici.

Atunci când ai răbdare să asculți, cu smerenie, ceea ce spun oamenii, este uimitor cât de multe lucruri poți învăța.

Mai ales atunci când persoana care îți vorbește este chiar persoana care te iubește.

Lasati un comentariu