10 DINTRE CELE MAI UZUALE MOTIVE PENTRU CARE UN TIP NU-ȚI MAI RĂSPUNDE LA MESAJE

S-a întâlnit cu un băiat la un concert. El era prietenul prietenului colegei sale de cameră. S-au plăcut din priviri, au schimbat numerele de telefon, și-au trimis mesaje o perioadă și au vorbit la telefon o perioadă, după care au decis să iasă la o cafea în oraș. Au ieșit de trei ori, după care el a dispărut brusc din peisaj. Nu tu mesaje, nu tu apeluri. Deși l-a sunat și i-a scris, nu a mai primit nici un răspuns. Fata este destul de mâhnită pentru că nimic nu prevestea un astfel de final. Din punctul ei de vedere lucrurile păreau să meargă bine, se simțeau bine împreună, vorbeau câte în lună și în stele, și nu exista nici un indiciu că ar exista vreun motiv de supărare între cei doi. Și acum este dezorientată: nu știe ce să facă.

Mi-aș dori să pot spune că este un caz izolat, dar – din păcate – a devenit un obicei destul de frecvent ca băieții să nu mai comunice (nici telefonic, nici prin mesaje) cu unele fete cu care au ieșit împreună fără nici un fel de avertisment sau explicație. (Evident că și unele fete fac exact la fel cu unele cuceriri ale lor, dar acest articol se va concentra pe motivul pentru care băieții încetează brusc să mai trimită mesaje fetelor și ce pot face fetele în acest sens.)

Schimbul de mesaje între două persoane de sex opus poate sta la baza înfiripării unei relații, însă poate duce și la zdrobirea inimilor atunci când avem de a face cu despărțiri.

10 dintre cele mai uzuale motive pentru care un tip nu-ți răspunde la mesaje

Trăim acum într-o lume a satisfacției instantanee ceea ce face ca băiatul de lângă tine să te părăsească fără prea mult cuvinte dacă nu simte că mai este atras de tine sau dacă simte că nu ești sufletul lui pereche. Bine înțeles că și tu trebuie să fii atentă dacă băiatul de care te simți atrasă manifestă astfel de tendințe spre iubiri și satisfacții instantanee.

Listă de mai jos nu este în nici un caz exhaustivă, ci este făcută pentru a-ți da o idee despre motivele pe care le poate avea un băiat atunci când nu mai răspunde la mesaje. Vei observa, de asemenea, că ultimele motive sunt destul de inofensive și pot fi, de fapt, indicatori ai unei relații sănătoase. Așa că, dacă nu-ți răspunde la mesaje pentru câteva zile, nu sări imediat la concluzia că lucrurile s-au terminat între voi.

De ce nu-ți răspunde la mesaje?

1.      Conversația nu îl interesează, așa că nu simte nevoia să răspundă.

2.      El nu mai este interesat de tine și nu vrea să te rănească spunându-ți asta (reține că, dacă ești într-o relație oficială, cu siguranță nu este bine să termini lucrurile în acest fel).

3.      A început să iasă cu altcineva și nu are decența/curajul să-ți spună.

4.      Nu este interesat de tine acum, dar vrea să te păstreze ca pe o variantă de rezervă (în cazul în care nu-i merg vrăjelile cu cealaltă), așa că te pune “pe așteptare”.

5.      A simțit că nu ești „aleasa inimii” și a renunțat la tine.

6.      Și-a dat seama că nu o să te culci cu el și și-ai pierdut interesul (dur, dar adevărat – în unele cazuri, acesta poate fi singurul lucru pe care îl dorea de la tine).

7.      Se confruntă cu o depresie într-un asemenea grad încât s-a izolat complet de toată lumea (asta trebuie verificat și cu ceilalți, cel puțin din trei surse independente).

8.      I s-a descărcat bateria la telefon.

9.      Este ocupat cu munca, prietenii sau cu altceva (ori nu a avut ocazia de a răspunde la mesajul tău – fiind prea prins – ori pur și simplu nu l-a văzut încă).

10.  Se simte confortabil cu tine și nu mai simte nevoia să răspundă imediat.

Mai știi și alte motive pentru care el nu-ți răspunde la motive? Împărtășește-le cu noi în rubrica sde comentarii.

Lasati un comentariu