10 SFATURI DE DEZVOLTARE PERSONALĂ DE LA ARCA LUI NOE

Tot ce trebuie sǎ ştiu despre viaţǎ am învǎţat de la Arca lui Noe.

1.Nu rata plecarea bărcii. S-ar putea să nu mai ai niciodată ocazia respectivă. Vecinii lui Noe râdeau de el atunci când s-a apucat să construiască arca.

2. Aminteşte-ţi cǎ toţi suntem în aceeaşi barcǎ. Familia lui Noe a înțeles că este important să se ajute unii pe alții de la construcția arcăi până la navigarea acesteia, de la aprovizionarea cu alimente pentru animale până la îngrijirea acestora.

3. Fǎ-ţi planuri în avans. Nu ploua când Noe a început să-și construiasxă arca.

4. Fii mereu pregǎtit. Se poate întâmpla ca spre bătrânețe să ți se ceară (sau să vrei) să faci ceva cu adevărat important. Noe avea 600 de ani atunci când Dumnezeu l-a sfătuit să se apuce de construit arca.

5. Nu băga în seamă pe cei care te critică; mergi  înainte cu treaba care trebuie fǎcutǎ. Noe n-a băgat de seamă la criticile celor din jur și și-a văzut de construcție.

6. Atunci când îți planifici viitorul, gândește la scară mare și nu te feri să-ți propui lucruri mari. Noe nu s-a speriat de dimensiunile uriașe ale arcăi și nici nu a renunțat la ceea ce și-a propus să facă chiar dacă cei din jur considerau că o asemenea arcă nu este cu putință a fi realizată.

7. Pentru confortul și siguranţa ta, cǎlǎtoreşte cu perechea ta. Voiajul este mai plăcut atunci când nu călătorești singur pentru că ai cu cine schimba o vorbă. Noe nu a plecat singur la drum, ci și-a luat soția cu el. La fel au făcut și cei trei fii ai săi – Ham, Sem și Iafet – care și ei și-au luat soțiile pe arcă. Până și animalele au venit perechi.

8. Viteza nu reprezintă întotdeauna un avantaj. Melcii și gheparzii au parcurs aceeași distanță cât timp s-au aflat pe arcǎ.

9. Atunci când eşti stresat, permite-ți să pluteşti pe apǎ o perioadǎ.

10. Aminteşte-ţi că arca a fost construitǎ de amatori, iar Titanicul de profesionişti.

Spune-mi la comentarii care dintre cele 10 sfaturi îți place mai mult? Și de ce? Tu ce alt sfat ai mai da în legătură cu arca lui Noe?

Lasati un comentariu