Cu ceva timp în urmă, căutam niște sfaturi pe care doream să le dau unei persoane care era blocată, înțepenită, înghețată într-o relație care nu o făcea fericită și care nici nu o lăsa să se dezvolte la adevăratul potențial. Avusesem niște ședințe de coaching cu respectiva persoană, abordasem subiectul acesta delicat, dar aveam nevoie de niște declanșatoare de mini-explozii de conștientizare care să topească gheața din jurul zonei de confort în care era prizonieră. Căutam pe net unele astfel de activități care să i se potrivească și, printre altele, am găsit articolul acesta superb al lui Marc Chernoff. Mi-a plăcut atât de mult și mi s-a părut atât de potrivit, încât l-am și dat persoanei respective să-l citească. Șapte luni mai târziu, persoana de care vă vorbeam lua primele decizii majore și ieșea din zona de confort pentru a se bucura de viață. Semințele aruncate atunci dăduseră roade!
În continuare aveți o traducerea adaptată a articolului în cauză. Este unul dintre articolele mele preferate pentru că spune în foarte puține cuvinte ceea ce ar trebui să facă o persoană care vrea să înceapă să fie fericită.
După cum spunea Maria Robinson:
“Nimeni nu poate să se întoarcă în timp și să înceapă o altfel de viață (decât cea de până acum), dar oricine poate începe ASTĂZI să lucreze la un ALTFEL DE SFÂRȘIT al vieții de până acum”.
Este cât se poate de adevărat! Dar, înainte de a începe acest proces de transformare, trebuie să încetezi să mai faci lucrurile negative care te-au ținut prizonier(ă), trebuie să scapi de lucrurile și gândurile care te-au tras înapoi, care nu te-au lăsat să crești și să-ți dezlănțui potențialul.
Iată câteva idei de unde poți începe:
1. Nu mai pierde timpul cu oamenii nepotriviți.
Viața este prea scurtă pentru a pierde timpul cu oamenii care-ți storc fericirea din tine. Nu trebuie să lupți pentru nici un loc în inima nimănui. Dacă cineva te vrea în viața sa, va găsi o modalitate de a face loc pentru tine în inima sa. Dacă nu face asta, înseamnă că nu este interesat de tine. Nu insista niciodată să-ți faci loc în inima cuiva care nu dă doi bani pe tine și pe ceea ce ești. Și nu uita: prietenii adevărați nu sunt cei care care stau alături de tine atunci când ți-e bine, ci cei care mai rămân alături de tine atunci când treci prin momentele grele, dificile, din viață.
2. Nu mai fugi de problemele tale.
Nu le mai evita, nu te mai păcăli, nu le mai amâna sperând că se rezolvă de la sine. Fii onest(ă): recunoaște-le și înfruntă-le direct. Nu, nu va fi ușor. Nici o persoană din lume nu este capabilă să rezolve pe loc și eficient toate problemele care se abat asupra sa. Nu trebuie să rezolvăm imediat problemele căzute asupra noastră. Nu suntem făcuți așa. De fapt, suntem făcuți să fim supărați/supărate, triști/triste, răniți/rănite, să ne împiedicăm, să cădem. Și să ne ridicăm. Și să o luăm de la capăt. Pentru că, de fapt, acesta este scopul vieții: de a ne confrunta cu probleme, de a învăța din lecțiile date de viață, de a ne adapta din mers și de a ne rezolva problemele în timp, de a deveni mai buni și de a ne crește potențialul odată cu înaintarea în viață. În cele din urmă toate acestea sunt cele care ne modelează personalitatea și ne transformă în persoana care dorim să devenim.
3. Nu te mai minți.
Poți minți pe oricine din lume, dar nu te poți minți pe tine însuți/însăți. Viețile noastre se îmbunătățesc numai atunci când riscăm, iar primul și cel mai dificil risc care îl putem alege este să fim cinstiți cu noi înșine/însene.
4. Nu mai pune propriile nevoi mereu pe locul II.
Cel mai dureros lucru este să te pierzi în procesul de a iubi pe cineva prea mult și să uiți că ești și tu o persoană specială. Da, ajută-i pe ceilalți; dar ajută-te și pe tine însuți/însăți. Dacă a existat vreun moment în care să-ți urmezi pasiunea și să faci ceva ce contează pentru tine, acel moment este ACUM.
5. Încetează să fii ceea ce nu ești.
Una dintre cele mai mari provocări din viață este să fii tu însuți/însăți într-o lume care încearcă să te facă una cu ceilalți. Cineva va fi întotdeauna mai frumos/frumoasă ca tine, cineva va fi întotdeauna mai inteligent(ă) ca tine, cineva va fi întotdeauna mai tânăr(ă) ca tine, dar ei nu vor fi niciodată TU. Nu te schimba numai de dragul celor din jur. Nu te schimba numai pentru că vrei ca oamenii să te placă. Fii tu însuți/însăți și oamenii potriviți te vor iubi pentru ceea ce ești cu adevărat, nu pentru ceea ce mimezi că ești.
6. Nu te mai agăța de trecut.
Alungă fantomele trecutului. Nu te mai gândi la ceea ce a fost. Nu-ți irosi energia rememorând eșecuri și neîmpliniri. Ia din trecut ceea ce e de folos – lecțiile învățate – și folosește-și energia pentru a merge înainte, pentru a construi, pentru a-și atinge idealurile. Nu poți începe următorul capitol al vieții tale dacă tu continui să-l recitești pe cel de dinainte.
7. Nu-ți fie teamă de greșeli.
A face ceva și a greși este de cel puțin zece ori mai productiv decât să nu faci nimic. Fiecare succes are, în spate, o serie de eșecuri. Și fiecare eșec ne duce mai aproape de succes pentru că ne arată pe unde să nu mergem. În cele din urmă, o să regreți mai mult lucrurile pe care NU le-ai făcut decât cele pe care le-ai făcut.
8. Încetează să te mai acuzi pentru greșelile din trecut.
S-ar putea să fi iubit persoana greșită și să fi plâns pentru lucrurile greșite însă, indiferent de cât de mult am greșit, un lucru este sigur: greșelile ne ajută să găsim persoana și lucrurile potrivite pentru noi. Cu toții facem greșeli, ducem bătălii și chiar regretăm lucrurile din trecutul nostru. Însă tu nu ești suma greșelilor tale, nu ești suma bătăliilor tale și ești aici, ACUM, cu puterea de a-ți modela ziua și viitorul. Fiecare lucru care s-a întâmplat vreodată în viața ta te pregătește pentru un moment care urmează să vină.
9. Nu încerca să-ți cumperi fericirea.
Multe dintre lucrurile pe care le dorim și la care tânjim sunt scumpe. Însă adevărul este că lucrurile care ne fac fericiți, în realitate, sunt absolut gratuite: iubire, râs și lucrul la pasiunile pe care le avem.
10. Nu căuta fericirea exclusiv în ceilalți.
Dacă nu ești mulțumit de cine ești în interior, nu vei fi fericit într-o relație de lungă durată cu nimeni. Trebuie să creezi, mai întâi, stabilitate în propria ta viață înainte de a o putea împărți cu altcineva.
11. Nu mai fi indecis(ă).
Nu gândi prea mult sau vei crea o problemă care nici măcar nu a existat. Evaluează situația și ia măsuri decisive. Nu poți schimba ceea ce refuzi să confrunți. Progresul implică riscuri. Ține minte asta!
12. Încetează să mai crezi că nu ești pregătit.
Nimeni nu se simte 100% pregătit atunci când apare o oportunitate. Deoarece cele mai multe dintre oportunitățile majore din viață ne obligă să trecem dincolo de zonele noastre de confort, asta înseamnă că nu ne vom simți total confortabil la început.
13. Încetează să te mai implici în relații din motive greșite.
Relațiile trebuie alese cu înțelepciune. E mai bine să fii singur(ă) decât să fii într-o companie proastă. Nu trebuie să te grăbești. Dacă ceva trebuie să se întâmple, se va întâmpla – la momentul potrivit, cu persoana potrivită și pentru cel mai bun motiv posibil. Îndrăgostește-te atunci când ești gata și ești pregătit(ă) pentru asta, nu atunci când ești singur(ă).
14.Nu mai respinge noi relații doar pentru că cele vechi nu au funcționat.
În viață vei realiza că există un motiv pentru orice întâlnire pe care o ai. Nici o întâlnire nu este întâmplătoare. Unii te vor testa, unii te vor folosi și unii te vor învăța. Dar ceea ce e și mai important este că unii vor scoate din tine și vor pune în valoare tot ceea ce ai mai bun.
15. Nu mai concura împotriva tuturor.
Nu-ți face griji cu privire la ceea ce fac alții mai bine ca tine. Concentrează-te pe bătăliile tale din fiecare zi și pe depășirea propriilor bariere. Succesul este o bătălie numai între TINE și EUL TĂU.
16. Nu mai fi invidios/invidioasă pe ceilalți.
Invidia este arta de a număra binecuvântările pe care le primesc ceilalți în loc de a număra binecuvântările pe care le primești tu. Întreabă-te: “Ce am eu și nu au ceilalți? Ce doresc ceilalți de la mine?”
17. Nu te mai văicări și nu-ți mai plânge de milă.
Necazurile și ispitele vin asupra ta cu un motiv: pentru a întoarce pe calea pe care ai de mers și care, de obicei, este cel mai bun drum posibil. Este posibil ca să nu realizezi sau să nu înțelegi totul în momentul în care ți se întâmplă astfel de necazuri, iar astfel de experiențe pot fi cu adevărat dificile. Dacă treci prin așa ceva, atunci meditează la experiențele negative din trecut: vei realiza că, de cele mai multe ori, aceste experiențe te-au condus spre un loc, o persoană, o stare de spirit sau o situație mai bună. Așa că, zâmbește! Să știe toată lumea că astăzi ești mult mai puternic(ă) decât ai fost ieri. Și cu siguranță vei fi. Și mulțumește pentru ceea ce ți se întâmplă pentru că asta îți arată că ești din nou propulsat(ă) pe drumul cel bun.
18. Nu fii ranchiunos/răzbunător.
Nu-ți trăi viața cu ură în inima ta. Vei sfârși prin a te răni mai mult decât cei pe care îi urăști. Spune-ți tot timpul: “Nu voi lăsa ca ceea ce mi-ai făcut să-mi ruineze fericirea pentru totdeauna.” Iertarea este răspunsul cel mai bun … Uită, găsește-ți pacea, eliberează-te! Și adu-ți aminte că iertarea nu este doar pentru ceilalți, ci este și pentru tine. Iartă-te, mergi mai departe și încearcă să faci mai bine data viitoare.
19. Nu permite altora să te aducă la nivelul lor.
Nu-ți coborî standardele pentru a se potrivi cu cele ale celor care refuză să și le ridice pe ale lor. Dacă cel de lângă tine îți cere așa ceva, poate că nu ai lângă tine persoana potrivită.
20. Nu-ți pierde timpul justificându-te în fața celorlalți.
Prietenii tăi nu au nevoie de așa ceva, iar dușmanii tăi oricum nu te vor crede. Fă ceea ce-ți spun inima și conștiința că e bine.
21. Nu mai face aceleași lucruri mereu, fără a face o pauză.
Momentul cel mai bun în care trebuie să te oprești și să tragi aer adânc în piept este exact atunci când nu ai timp pentru asta. Dacă continui să faci ceea ce faci, vți continua să obții ceea ce ai obținut și până acum. Uneori trebuie să te distanțezi pentru a vedea lucrurile mult mai clar.
22. Nu trece rapid peste frumusețea micilor momente și detalii.
Bucură-te de lucrurile care ți se par mici și insignifiante acum pentru că, într-o zi, s-ar putea să privești înapoi și să descoperi că ele sunt, de fapt, lucrurile cele mai importante. Cea mai mare parte a vieții tale va consta din astfel de momente minore, nedefinite clar, pe care le vei petrece zâmbind la cineva care contează mult pentru tine.
23. Nu mai încerca să faci lucrurile perfect.
Lumea reală îi recompensează pe cei care fac lucruri, nu pe cei care vor să le facă perfect. De cele mai multe ori perfecționismul este o barieră imaginară care ne împiedică să facem ceva, orice, ceva oricât de minor.
24. Nu mai mergeți pe soluția de minimă rezistență.
Încetați să alegeți drumul cel mai simplu și mai puțin riscant. Viața nu este ușoară, mai ales atunci când intenționați să faceți și/sau să obțineți ceva valoros. Nu alegeți calea cea mai ușoară. Alegeți să faceți ceva extraordinar!
25. Nu mai pretinde că totul este bine atunci când nu este.
E normal să mai ai căderi din când în când. Nu trebuie întotdeauna să te prefaci că ești tare și puternic(ă) și nu este nevoie să dovedești mereu că totul merge bine. Nu trebuie să te preocupe ceea ce gândesc ceilalți. Ai voie să plângi dacă simți nevoia. Este chiar sănătos să-ți verși lacrimile în clipele de tensiune și tristețe. Cu cât faci asta mai devreme, cu atât mai repede vei reuși să zâmbești din nou.
26. Nu-i învinui pe alții pentru necazurile tale.
Măsura în care visele tale se vor îndeplini depinde de măsura în care îți asumi responsabilitatea pentru propria-ți viață. Atunci când îi învinuiești pe ceilalți de eșecurile și neîmplinirile tale, refuzi asumarea responsabilității. De fapt acorzi celorlalți putere pentru acea parte a vieții tale atunci când faci asta.
27. Nu mai încerca să fii totul pentru toată lumea.
A face acest lucru este imposibil, iar încercarea ta nu va duce decât la consumarea propriilor baterii. În cazurile grave, te alegi și cu creierii prăjiți. Și nu cred că vrei asta! Însă a face o persoană să zâmbească POATE schimba lumea. Poate nu întreaga lume, ci numai lumea acelei persoane. Așadar, restrânge-ți zona de acțiune.
28. Nu te mai îngrijora atât de mult.
Dacă te îngrijorezi nu vei scăpa de grijile de mâine, ci vei scăpa de fericirea de azi. O modalitate de a verifica dacă merită să te îngrijorezi este să-ți pui întrebările: “Va mai conta această problemă peste un an? Dar peste trei ani? Dar peste cinci ani?” Dacă răspunsul este NU, atunci nu merită să-ți faci griji.
29. Nu te mai concentra pe ceea ce nu vrei să se întâmple.
Concentrează-te pe ceea ce dorești să se întâmple. Gândirea pozitivă este în prim-planul oricărei mari povești de succes. Dacă te trezești în fiecare dimineață cu gândul că ceva minunat se va întâmpla astăzi în viața ta (și ești atent la acest lucru), atunci vei decoperi că ai dreptate de cele mai multe ori.
30. Încetează să mai fii nerecunoscător/nerecunoscătoare.
Oricât de bună sau de rea ar fi viața ta, trezește-te în fiecare zi recunoscător pentru faptul că ai fost adus la viața. Mulțumește pentru viața pe care o ai. Cineva, în altă parte a lumii, poate că se luptă cu disperare pentru propria viață. În loc să te gândești la ceea ce îți lipsește, încearcă să te gândești la ceea ce ai și poate că le lipsește altora.
(Sursa: Blogul “Marc & Angel Hack Life”)
2 Comments
Enculescu · September 22, 2019 at 05:57
Pas cu pas! Ori și mai eficient în opinia mea, puțin câte puțin, clipă de clipă!….O abordare bruscă poate duce la depresie! Și poate ar mai fi ceva de adăugat în aceeași notă!
Declicul este conștientizarea! Conștientizarea strict în opinia mea este un dar de Sus! Darul și binecuvântarea este Sfânta Cruce! Un Sfânt Părinte spunea despre Sfânta Cruce că este “toată înălțimea, toată adâncimea și toată lățimea”.
Renaldo Nita · September 24, 2019 at 02:24
Într-adevăr, primul pas este conștientizarea acestor “pietre de moară” care nu ne lasă să creștem, să ne dezvoltăm,, să fim fericiți. Unele dintre aceste tipare ne sunt inoculate de mici, din fragedă copilărie. Altele le-am dobândit pe parcurs datorită unor experiențe mai puțin plăcute. În orice caz, abordarea este pas cu pas. E ca un dispozitiv minat pe care nu poți să-l dezactivezi dintr-o singură mișcare: trebuie să ai răbdare și să tai fir cu fir, în ordinea care trebuie …