5 LUCRURI DE FĂCUT CU UN PARTENER INDECIS

Partenerul tău oscilează între dragoste şi indiferenţă, iar tu nu știi ce să faci? Mai jos sunt detaliate cinci lucruri pe care le poți face pentru a înfrunta ambiguitatea emoţională si a evita căderea în jocul unei aşteptări inutile.

1.Nu accepta respingerea cu pasivitate sau cu bunăvoinţă

De ce ar trebui să acceptăm cu resemnare iritarea şi respingerea partenerului? O „minisaturaţie” sporadică este normală şi apare practic în toate relaţiile, dar dezamăgirea repetată este inacceptabilă. Tu ştii când ţine la tine cu adevărat, când te iubeşte sau când se satură de tine. Tu o ştii şi nu ai nevoie de o armată de specialişti pentru ca să-ți arate ceea ce este evident.

Un client pe care soţia îl abuza psihologic şi care era orbit de infatuare, mi-a spus odată: „Exagerezi, prietene! Ea nu mă urăşte chiar tot timpul.” Adică ar fi acceptabil dacă ne torturează doar un pic? Există probleme în care calea de mijloc nu este o soluție posibilă. Nu găsi scuze pentru indiferenţa partenerului. Nu spune: „Lasă că trece; acum este în toane proaste, dar mâine mă va iubi din nou …”.

Recomandarea mea este simplă:

Atunci când partenerul tău nu vrea „nici cu tine, dar nici fără tine” şi intră în etapa de antipatie şi/sau dispreţ, dă-te la o parte. Nu mai sta acolo pentru a primi pedeapsa pentru respingere.

Retrage-te, izolează-te, stabileşte un precedent care să-i transmită că nu eşti dispus(ă) să continui în aceste condiţii. Această retragere strategică se cheamă time out/pauză. Ieşi din situaţia care îţi scapă de sub control, pentru a o analiza de la distanţă și a fi mai obiectiv. Dacă faci acest lucru şi te îndepărtezi, comportamentul tău va vorbi pentru tine, deşi nu spui nici un cuvânt. Ceea ce transmiți astfel este faptul că:

Vrei sau nu, eu nu accept fluctuaţiile tale emoţionale. Îndoielile tale nu sunt negociabile pentru mine”.

2. Nu-ţi schimba comportamentul în funcţie de starea de spirit a partenerului tău

Acest punct este o concluzie a celor spuse anterior, o reafirmare a acestui „până aici”. Dacă vei decide cu seriozitate să ieşi din joc, vei observa că emoţiile tale vor începe încetul cu încetul să depindă de tine. Acest proces este numit auto-reglare. Atitudinea ezitantă a partenerului te va afecta mai puţin. Atunci când cineva este puternic în interior – ceea ce înseamnă că are grijă de sine („Eu sunt propriul meu stăpân.”) – lucrurile exterioare te mişcă, dar nu te doboară.

Îmi amintesc de cazul unui client care îşi schimba comportamentul în funcţie de starea de spirit a partenerei sale, care nu-l putea uita pe fostul ei iubit. În perioadele în care ea nu-şi amintea de fostul, era iubitoare şi drăgăstoasă, dar dacă memoria ei se activa, era distantă şi răutăcioasă. Curios este că acest om dezvoltase o sincronizare perfectă cu aceste stări emoţionale, astfel încât trecea de la depresie la euforie în funcţie de felul cum se simţea: iubit sau nu de către partenera sa (persoanele apropiate puteau deduce dacă ea fusese „nostalgică” doar privindu-l pe el). Este adevărat că avea și o empatie foarte mare și resimțea din plin sentimentele/emoțiile fetei de lângă el.

După câteva luni de ședințe intense şi dificile, am reuşit să creez un ritm emoţional mai independent. Gândurile lui pozitive erau:

  • „Eu sunt propriul meu stăpân”,
  • „Nu voi permite să mă afecteze emoţiile ei negative.”,
  • „Mă voi gândi mai puţin la ea.”,
  • „Viaţa mea nu poate să graviteze în jurul stării ei de spirit.”

În cele din urmă, a început o luptă interioară, un plan de rezistenţă emoţională pentru a nu se lăsa târât de incertitudinea şi îndoiala pe care ea le manifesta. După mai multe încercări nereuşite de a salva relaţia, femeia s-a întors la fostul ei prieten, iar clientul  meu, care era deja întărit psihic şi pregătit pentru ceea ce era mai rău, nu a resimţit atât de puternic lovitura şi a reuşit să iasă fără traume din acest blocaj.

3. Evită explicaţiile şi discuţiile inutile

Atunci când eşti cu cineva care are sindromul „nici cu tine, dar nici fără tine”, poţi ajunge să crezi că, dacă vei recurge la argumente logice şi bine întemeiate, persoana respectivă va realiza care este cauza îndoielilor sale şi se va schimba în bine. Nu-ţi face iluzii, problema nu se datorează lipsei de informaţii. Mai mult decât atât, este foarte probabil ca încercările tale „explicative” să sfârşească prin crearea unui climat de opoziţie negativă de o şi mai mare anvergură. Nu te complica într-un conflict inutil şi nici nu încerca să rezolvi problema cu demonstraţii şi argumente pedagogice: cauza este adesea mult mai profundă, în plus, ce anume crezi că îi vei explica? Că o dragoste normală nu are atâtea oscilaţii şi îndoieli? Oare nu ştie toate astea?

Unele lucruri nu poţi să le pretinzi. Ce părere ai avea despre cineva care ar spune: „Partenerul meu m-a abuzat; deja m-a băgat în spital de două ori … Cred că între noi este o lipsă de comunicare.”

Vorbeşte mai puţin şi acţionează mai mult.

Ori te iubeşte aşa cum meriţi, ori să nu te mai iubească deloc.

4. Nu confunda rolurile: tu eşti perechea, nu terapeutul

Unele victime ale sindomului „nici cu tine, dar nici fără tine” îşi asumă rolul de terapeuţi şi încep să ţeasă tot felul de teorii (cele mai multe dintre ele fiind însă neîntemeiate şi trase de păr) pentru a explica indecizia partenerului. De fapt, este mai puţin dureros să credem că o „boală” cauzează această situaţie decât să ne gândim că pur şi simplu nu ne iubeşte din cauza noastră.

Aceşti „buni samariteni” citesc pe această temă, merg la cursuri şi colectează tot felul de citate pentru a rezolva enigma care îi macină: „Mă iubeşte cu adevărat?

Preferăm să fim terapeuţi decât să fim victime.

O clientă care trăia de mai bine de doi ani în acest joc de du-te-vino, mi-a spus într-o zi: „Bietul de el, nu este bine. Refuză orice ajutor, dar mi-ar plăcea să ştiu cum să-l scot din groapa în care se află ...” Această clientă avusese trei episoade de depresie şi tulburări de panică din pricina relaţiei întortocheate pe care o avea cu partenerul său nehotărât, dar prefera mai degrabă să-l ajute pe el,  decât să se ajute pe sine! Între timp, pe el părea să-l doară în cot de ceea ce i se întâmpla şi refuza să fie tratat, deşi ştia foarte bine cât rău îi făcea. Nu era oare un motiv suficient să-l lase în plata Domnului?

În primul rând, ai grijă să rezolvi mai întâi propriile-ți problemele. Încearcă să te vindeci după atâta agitaţie şi apoi, dacă mai ai putere, hotărăşte ce să faci: rămâi în gura lupului sau te eliberezi. Cel puţin vei acţiona din convingere. Și nu uita:

Conflictul partenerului tău despre cum şi cât de mult te iubeşte trebuie să-l rezolve el, nu tu.

5. Nu pune botul la dulcegăriile pe care ți le șoptește la ureche

Este atât de uşor să convingi o persoană îndrăgostită! Acest lucru nu înseamnă că nu ar trebui să ne credem partenerul, dar uneori este mai bine să păstrăm o doză sănătoasă de scepticism.

Criteriul de încredere ar putea fi după cum urmează:

În ce măsură acţiunile sale din trecut i-au susţinut promisiunile şi angajamentele pe care şi le-a luat?

Trecutul te condamnă sau te susţine. Dacă ţi-a tot promis un lucru şi nu s-a ţinut de cuvânt, rezervă-ţi dreptul de a te îndoi sau de a nu-1 crede. Gândeşte-te: dacă a fost o persoană inconsecventă şi mincinoasă înainte, de ce n-ar fi şi acum? A suferit cumva vreo mutaţie necunoscută?

Dragostea trebuie să se şi vadă, nu doar să se declare. Ştiu că putem deveni dependenţi de cuvinte frumoase, dar cel mai bun antidot împotriva cântecelor de sirenă este acela de a nu pierde din vedere contextul întregii relaţii. Cuvintele se spulberă în vânt şi ceea ce rămâne, la urma urmelor, sunt faptele.

Meditează asupra aceastei premise: la ce bun să-ţi şoptească dulcegării la ureche dacă îti amărăște viața?

Lasati un comentariu