O altă lege dintre CELE 7 LEGI ALE CONTROLUI MENTAL este “Legea cauzei și efectului” care afirmă că pentru fiecare efect din viaţa voastră există o cauză specifică. Această lege este atât de importantă, încât a fost denumită „Legea de fier a universului”.

Conform ei, tot ceea ce se întâmplă are o cauză – fie că o cunoaştem sau nu.

Nimic nu este întâmplător.

Trăim într-un univers al ordinii, guvernat sever de legi, şi înţelegerea acestui fapt primează în faţa celorlalte legi sau principii.

Legea cauzei si efectului afirmă că există cauze specifice ale succesului şi cauze specifice ale eşecului. Există cauze specifice pentru sănătate şi pentru boală. Există cauze specifice pentru fericire şi nefericire.

Dacă există un efect în viaţa voastră, care doriţi să se repete, trebuie să mergeţi înapoi la cauze şi să repetaţi cauzele. Dacă există un efect pe care nu-l doriţi, trebuie doar să identificaţi cauza şi să o îndepărtaţi.

Această lege este atât de simplă, încât îi descumpăneşte pe mulţi. Ei continuă să facă – sau să nu facă – lucruri care le cauzează nefericire si frustrare, şi atunci consideră că de vină pentru problemele lor sunt alţii, sau societatea.

Nebunia a fost definită astfel: „să faci aceleaşi lucruri, în acelaşi mod, şi să te aştepţi la rezultate diferite”.

Într-o oarecare măsură, toţi facem la fel. Trebuie să ne confruntăm direct cu această tendinţă şi să o tratăm cu sinceritate. Un proverb scoţian spune: „Mai bine aprinzi o lumânare mică, decât să blestemi întunericul”. Este mai bine să analizăm atent cauzele tuturor problemelor noastre, decât să ne supărăm din pricina lor.

În Pildele lui Solomon din Sf. Scriptură se spune că „cel nelegiuit capătă un câştig înşelător, iar cel ce seamănă dreptatea, o răsplată adevărată” (Pilde 11, 18). Tot acolo aflăm că “cel ce seamănă nedreptatea seceră nenorocire, iar toiagul mâniei lui îl va bate pe el” (Pilde 22, 8).

Această versiune a Legii cauzei şi efectului este denumită Legea semănatului si culesului. Ea spune că;

Ceea ce semănaţi, veţi culege – si, în plus, ceea ce culegeţi astăzi, sunt roadele a ceea ce aţi semănat în trecut.

Este ceea ce spune și proorocul Osea în cartea sa: “Pentru că ei au semănat vânt, vor culege furtună” (Osea 8, 7).

Dacă doriţi să aveţi, în viitor, o altă recoltă în orice domeniu al vieţii voastre, trebuie să plantaţi seminţe diferite astăzi; şi bineînţeles că aceasta se referă, în primul rând, la seminţele mentale.

Cea mai importantă aplicaţie a legii cauzei si efectului, sau a semănatului şi culesului este aceasta: „Gândurile sunt cauze, iar stările sunt efecte.”

Gândurile voastre sunt cauzele primare ale situaţiilor din viaţa voastră. Tot ceea ce trăiţi a început cu un gând de un anume fel – al vostru sau al altcuiva. Tot ceea ce sunteţi sau veţi fi vreodată este rezultatul modului în care gândiţi. Dacă vă schimbaţi calitatea gândirii, vă schimbaţi si calitatea vieţii. Schimbările produse în interiorul vostru vor atrage după sine schimbări în exterior. Veţi culege ceea ce aţi semănat. O faceţi chiar acum. Chiar ]n acest moment.

Frumuseţea acestei legi imuabile constă în faptul că, acceptând-o, preluaţi controlul deplin asupra gândirii, asupra sentimentelor si rezultatelor obţinute.

Aplicând Legea cauzei şi a efectului, vă armonizaţi cu Legea controlului. Vă veţi simţi imediat mai bine şi mai mulţumiţi în ceea ce vă priveşte.

Fiecare aspect al succesului sau eşecului în afaceri poate fi explicat prin această lege fundamentală.

Dacă semănaţi cauze corecte, veţi culege efectele dorite.

Dacă oferiţi produse sau servicii de calitate, pe care clienţii le doresc, de care au nevoie si pe care sunt dispuşi să le plătească şi apoi le veţi promova cum se cuvine, veţi avea succes în vânzarea lor. Dacă nu procedaţi astfel, nu veţi reuşi.

Dacă faceţi un lucru de calitate şi obţineţi rezultatele de care firma la care lucraţi are nevoie pentru a se dezvolta şi prospera, veţi avea succes şi veţi fi fericiţi în carieră.

Dacă îi trataţi bine pe alţii, veţi fi tratat la fel de către aceştia.

Întotdeauna veţi primi de la viaţă ceea ce aţi pus în ea – şi voi sunteţi cei care controlaţi ceea ce puneţi în ea.

Categories: Coaching

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *