Băieți, bănuiesc că știți sentimentul acela: acum e topită după tine și se manifestă drăgăstos, iar un minut mai târziu te ignoră. Ieri ea te-a dus pe culmile fericirii, iar azi nici nu te bagă în seamă. De ce fac asta femeile? E interesată cu adevărat de tine sau își bate joc de tine? Ce se întâmplă de fapt?

Multe persoane de sex feminin emit astfel de semnale confuze spre partenerii lor de sex masculin, în anumite perioade ale vieții, din motive diverse. Mai jos găsești șapte dintre cele mai întâlnite astfel de motive.

Atenție! Fiecare femeie este diferită, așa că nu lua ideile de mai jos drept literă de lege. Cu toate acestea, multe dintre motivele și situațiile de mai jos sunt destul de întâlnite, așa că utilizează informațiile pe care le ai la dispoziție pentru a aprecia care dintre motive se aplică în cazul tău. Depinde de tine să “citești” situația și să realizezi de ce se întâmplă așa.

7 motive pentru care ea te ignoră atunci când ți-e lumea mai dragă

1. Primește semnalele confuze de la tine

Dacă o femeie simte atracție pentru un bărbat, dar acesta nu răspunde semnalelor (non)verbale emise de ea (sau flirturilor ei) și/sau îi trimite semnale confuze, atunci ea devin circumspectă. Începe să se întrebe: “Oare chiar nu mă place? Dacă doar se joacă cu mine? Sau își bate joc de mine? Poate o fi deja într-o relație și eu nu știu? Voi flirta cu el atunci când mă simt în siguranță să flirtez, dar dacă simt/observ chiar și cel mai mic indiciu că nu răspunde la flirtul meu, voi renunța și mă voi preface că nu sunt (chiar așa de) interesată de el. Aș putea chiar să-l ignor data viitoare când îl voi vedea până când îmi va da din nou un semn că este interesat de mine. Abia atunci voi fi mai drăguță cu el.”

Ar fi bine să realizezi că oamenii pot interpreta diferit lucrurile pe care le spui. Cineva ar putea interpreta cu ușurință ceea ce spui ca fiind curtenitor sau nu, în funcție de context. Este, deci, foarte ușor pentru cineva să interpreteze greșit lucrurile pe care tu le spui dacă nu ții seama de context. S-ar putea ca tu să crezi că o “vrăjești”, în timp ce ei i se pare că te comporți ciudat. De exemplu, dacă ai fost în compania respectivei persoane de sex feminin de mai multe ori, dar nu i-ai vorbit deloc (sau ai făcut doar conversație de politețe), iar acum te apuci să-i faci avansuri, ea va deveni confuză pentru că nu știe de ce n-ai făcut asta de la început. De ce acum? Este o intenție reală sau își bate joc de mine?

Femeile sunt ființe sensibile – mai mult decât realizează majoritatea bărbaților (și femeilor)! De multe ori ele iau lucrurile personal, chiar dacă nu este cazul. Întotdeauna când un bărbat devine distant față de o femeie, ea se gândește că acest lucru se întâmplă deoarece ea a făcut ceva care lui nu i-a plăcut. De aceea, dacă ai o zi proastă sau ești stresat de ceva, informează femeia cu care flirtezi și/sau pe care o iubești că acesta este motivul (și nu ea!) pentru care te comporți mai distant față de ea. În felul acesta ea nu își va mai face probleme că acest comportament mai distant al tău este din cauza a ceva ce a făcut ea. Femeia îți va respecta dorința de distanțare și va fi lângă tine atunci când vei fi din nou disponibil din punct de vedere emoțional.

2. Este interesată de prietenul tău (și nu de tine)

Uneori unei femei îi place foarte mult de un bărbat, dar este prea timidă pentru ca să flirteze cu el sau este un bărbat cu personalitate puternică care o intimidează. Ca urmare, ea va flirta cu persoana cea mai apropiată de acel bărbat (de obicei, cu cel mai bun prieten al lui). Va face acest lucru pentru a se face remarcată de adevărata sa “țintă”. În felul acesta ea se va simți în siguranță și nu va fi expusă nici unui risc emoțional. Astfel ea poate arăta că este o bună companie, atractivă, veselă, fermecătoare (și orice altceva vrea ea să arate), dar dacă “ținta” nu o bagă în seamă sau nu îi place, atunci ea nu este expusă emoțional și nici nu se va face de rușine pentru că, ei bine, doar nu flirta cu el, nu-i așa? … În acest fel poate salva aparențele în cazul neinteresului “țintei”.

O să spui că: așa ceva nu se face. Ei, bine, gândește-te ce ai făcut tu atunci când voiai să intri în grațiile unei femei de care îți plăcea, dar care nu te băga în seamă? Nu-i așa că te-ai dat la prietena ei cea mai bună (sau la cineva din anturajul ei)? … Așa că nu învinui femeile de această “tactică” pentru că și bărbații fac la fel. Nu toți. Așa cum nici femeile nu fac toate.

Sfatul meu în acest caz este că, dacă o femeie flirtează deschis cu tine, urmărește-i limbajul corpului pentru a vedea dacă atenția ei este pe deplin asupra ta sau dacă este vorba despre altcineva din cameră. Bine înțeles că și reciproca poate fi adevărată. Adică același lucru este valabil și dacă o femeie care îți place flirtează deschis cu altcineva – nu cumva, din când în când, ea aruncă priviri înspre tine pentru a se asigura că ai remarcat-o?

Dacă o femeie este atrasă serios de tine, odată ce primește semnale pozitive de la tine că ești interesat de ea, ar trebui să înceteze să flirteze cu prietenii tăi. Pe de altă parte, dacă nu o bagi în seamă, sau îți bați joc de ea, sau o umilești, sau o faci să se simtă nesigură de ea, s-ar putea ca ea să apeleze la prietenii tăi (chiar și dacă ești într-o relație cu ea) pentru un spor de încredere atât de necesar!

Se mai poate întâmpla ca o femeie să se împrietenească cu unul dintre prietenii tăi doar pentru a afla dacă tu o placi sau nu. Te va testa pentru a vedea cum reacționezi și, în funcție de reacțiile tale, se va apropia sau se va îndepărta de tine.

3. Este o situație inadecvată

Oricât de mult i-ar plăcea unei femei de un anumit bărbat, uneori ea consideră că este inadecvat să flirteze sau chiar să recunoască că este interesată de acel bărbat. În astfel de momente, femeile pot să pară brusc reci și distante sau chiar îl pot ignora complet pe bărbatul de care se simt atrase. Să ne înțelegem: nu are ceva cu tine, ci cu situația în sine. Hai să vă dau și câteva exemple pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba:

  • Lucrați împreună și ea nu vrea să flirteze la birou pentru că nu dorește să intre în gura lumii (sau a șefului/șefei).
  • Fostul ei prieten (sau fosta ta prietenă) se află undeva în apropiere și ea nu vrea să fie victima unui scandal sau a unui conflict provocat de fostul/fosta.
  • Unul dintre voi este căsătorit sau indisponibil într-un fel sau altul (e logodit sau e într-o relație de durată) și ea nu vreau să fie făcute publice sentimentele voastre.
  • Cineva a spus ceva despre relația voastră și ea vrea să îi demonstreze că a greșit (sau nu vrea să îi dea satisfacție).

Ea se poate preface în fața celorlalți că nu este interesată de tine dintr-o mulțime de astfel de motive. Ceea ce trebuie să reții este că, în astfel de situații, problema nu ești tu, ci situația în sine. Nu se simte confortabil cu situația în care se află.

4. Te pedepsește

Evident că dacă o femeie este rănită emoțional de un bărbat, ea va fi supărată pe el. Atunci când o femeie iubește cu adevărat un bărbat, ea își deschide larg porțile sufletului ei și îi împărtășește lui nu doar sentimentele sale față de el, ci și sentimente pe care le-a reprimat o mare parte a vieții sale. Ea își pune sufletul pe masă în fața ta. Așa că dacă o dezamăgești și iei în derâdere ceea ce-ți spune ea, este ca și cum ai face-o să retrăiască amintiri neplăcute din viața sa. În acest caz ea se va supăra pentru că tu nu știi să apreciezi destăinuirile ei și va avea reacții exagerate. Mai mult decât atât: dacă cumva îți trece prin cap să-i spui că are reacții exagerate, se va supăra și mai tare. Iar ea te va pedepsi prin închiderea în sine și prin răcirea relației. S-ar putea chiar să observi că în timp ce ea se distanțează de tine, îi lasă pe alții să se apropie de ea.

De aceea este bine ca atunci când o femeie își deschide sufletul, tu să stai să o asculți. Dacă un bărbat s-ar simți la fel, cel mai probabil că s-ar izola și ar căuta să rezolve singur problemele fără a le împărtăși cuiva. O femeie, însă, trebuie să vorbească despre problemele ei. Asta nu înseamnă că te face vinovat de problemele cu care se confruntă, ci acesta este modul ei de a medita la problemă și de a căuta o soluție. Nu este nevoie să-i oferi sfaturi sau să vii cu soluții, doar ascultă! Odată ce a discutat despre problema pe care o are, își va da seama și va recunoaște că a exagerat cu racțiile sale. Și va fi gata să-ți arate aprecierile sale pentru că ai lăsat-o să-și verse năduful.

5. Se simte nesigură

Poate că s-a întâmplat ceva care o face să se simtă nesigură de ea și/sau de relația voastră. Este îngrijorată că lucrurile nu merg bine. Ori relația a intrat într-o rutină și tu nu te mai comporți atent cu ea, ori sunteți de mult timp împreună, iar tu nu ai dat nici un semn că vrei să te căsătorești cu ea, ori vrea să aibă un copil, dar tu nu i-ai dat nici un semnal că ai de gând să întemeiezi o familie cu ea. Ea are nevoie ca bărbatul de lângă ea să-i dovedească că este ceea ce îi trebuie, că este persoana potrivită pentru ea. Într-un astfel de caz, ea îl va pune la încercare. Ori se va îndepărta de el, ori va fi tristă și fără chef sau poate chiar va fi supărată.

Este un moment cheie pentru că, dacă te îndepărtezi de ea și o ignori în astfel de momente, este un semn pentru ea că nu îți pasă. Și atunci, cu siguranță, va fi și mai supărată pe tine. În astfel de situații ea are nevoie ca tu să-i arăți că o iubești. Trebuie să-i spui și să-i arați că o vrei în viața ta, că o vrei de soție, că vrei copii cu ea, și atunci totul va fi din nou în regulă. Ar fi bine dacă ai avea o discuție caldă, sinceră și responsabilă cu ea. Ascult-o fără a o întrerupe și încearcă să privești din punctul ei de vedere pentru a o înțelege. Altfel riști să nu treci testul și să se răcească relația voastră.

În cazuri extreme, ea poate chiar să te părăsească pentru cineva care îi arată că este mult mai reponsabil și știe ce vrea de la viață (și de la ea).

6. Ea se joacă cu tine

Nu este interesată de tine, dar știe că îți place de ea, știe că ai sentimente pentru ea și îi place atenția pe care i-o acorzi. Dacă încerci să fii mai intim cu ea, atunci ea va face tot ce îi stă în putere pentru a te opri. Dacă îți pierzi interesul pentru ea, atunci îi va lipsi atenția ta și va încerca să o redobândească fiind mai atentă și mai drăgăstoasă cu tine. Până când încerci să te apropii mai mult de ea – situația în care va deveni din nou distantă. Ești doar cu joacă pentru ea. E un joc dur, crud, dar, din păcate, se întâmplă des.

Dacă o femeie îți face asta, vezi-ți de drum! Nu merită timpul sau energia pentru a te împotmoli în așa ceva. Încearcă să nu o iei personal, deoarece probabil că are acest tip de comportament și cu alți bărbați. Există o mulțime de alte femei frumoase, așa că de ce să pierzi timpul cu ea?

7. Nu este interesată de tine, ci este doar politicoasă

Mulți bărbați sunt atractivi, dar asta nu înseamnă că o femeie vrea să aibă o relație cu fiecare dintre ei. Așa cum tu ești atras de unele femei, iar de altele – nu, tot așa și o femeie poate fi atrasă de unii bărbați, dar îi poate găsi neatractivi pe alții. De cele mai multe ori, o femeie nu va respinge direct un bărbat neatractiv care îi face avansuri pentru că ea consideră că și el este – totuși – o ființă cu sentimente și emoții. Uneori s-ar putea ca ea să răspundă moderat, doar din politețe, la avansurile pe care i le-ai făcut, dar a doua zi s-ar putea ca nici să nu te bage în seamă. Uneori ea ar putea să răspundă politicos la flirtul tău pentru că ar fi nepoliticos să facă altfel. Se poate ca ea să te placă, dar să te vadă nu ca pe un partener de viață, ci ca pe un simplu prieten.

Dacă o femeie este atrasă de tine suficient de mult pentru a vrea să te cunoască mai bine, vei ști asta cu siguranță. Va găsi o modalitate de a te anunța, de a-ți spune, de a-ți arăta. Multe femei acționează prietenos și flirtează tot timpul, însă asta nu înseamnă neapărat că sunt interesate de tine.

Abordarea semnalelor confuze

Bănuiesc că deja știți asta: femeile sunt persoane complexe și complicate, de multe ori mult mai complexe și complicate decât bărbații.

Cred că trucul, dacă există unul, în a trata semnalele confuze ale unei femei este să privești întreaga situație în ansamblu.

  • Ce tocmai s-a întâmplat?
  • Cine este în jur?
  • Care este comportamentul general al femeii față de tine?
  • Care sunt reacțiile ei, în general, în raport cu tine?

Așa cum v-am mai spus, femeile transmit mereu tot felul de semnale confuze, ba că ar flirta cu tine, ba că sunt distante. Cu toate acestea, nu cred că există vreun bărbat care să fi fost plăcut de o femeie și să nu fi realizat asta.

Fii sincer și deschis față de ceea ce simți – asta te va ajuta să clarifici o mare parte din nedumeririle pe care le ai față de relația în care ești sau în care speri să fii. Nu presupune că femeia de care te simți atras este interesată de tine doar pentru că ți se pare ție că flirtează cu tine.

  • Nu cumva face acest lucru și cu alți colegi sau prieteni ai tăi?
  • Nu cumva acesta este modul ei obișnuit de a se comporta cu bărbații?
  • Nu cumva se uită spre prietenul tău atunci când vorbește cu tine?
  • Nu cumva îi place să fie în centrul atenției (și nimic mai mult)?

De ce ea nu mai răspunde la mesajele mele?

Regulile schimbului de mesaje pot fi confuze într-o lume în care tehnologia are un impact atât de puternic asupra relațiilor. Dacă ea a încetat brusc să îți trimită mesaje, nu înseamnă neapărat că nu mai este interesată de tine. Pot fi multe motive pentru care ea nu îți mai trimite mesaje:

Are probleme cu telefonul

Telefoanele mobile se mai și strică din când în când. Fie că și-a scăpat telefonul pe jos, sau în apă la mare, fie că bateria a lăsat-o, motivele tehnice pentru care ea nu poate primi sau trimite mesaje sunt suficiente.

Nu-i place să scrie mesaje

Unele femei nu scriu mesaje foarte des și nici nu au o dorință aprinsă de a comunica cu ceilalți prin mesaje. Nu toate femeile stau lipite de telefonul lor (deși multe o fac).

Te testează

Așa cum am mai spus, unele femei vor să testeze bărbații retrăgându-se, făcând un pas înapoi și văzând cum reacționează. Dacă observi asta și te superi pe ea, și începi să-i trimiți o mulțime de mesaje de reproș, acesta este un semn pentru ea că ești prea dependent de ea (ceea ce nu e deloc bine). În schimb, las-o în pace, n-o mai căuta, nu-i mai trimite mesaje și lasă-o să fie ea cea care să înceapă din nou contactul cu tine.

Este ocupată cu munca

Fie că vorbim de un proiect nou, de o avansare sau de un șef nou, se prea poate ca ea să nu aibă timp să-ți dea la fel de multe mesaje ca înainte pentru că este foarte prinsă cu ceea ce are de făcut la muncă.

Ce pot face bărbații atunci când o femeie reacționează cu toane

Din perspectiva unui bărbat, există câteva lucruri de făcut pentru a ajuta situația. Nimănui nu-i place să fie sucit, jucat în funcție de toanele unei femei, așa că aceste sfaturi vor ajuta la atenuarea unor probleme produse de confuzia cauzată de astfel de femei cu toane.

Fii clar

Dacă te deranjează semnalele confuze pe care ea le transmite, atunci discută cu ea și spune-i clar ce sentimente și ce planuri ai pentru ea. Dacă ai de gând să intri într-o relație romantică cu ea, atunci fă-ți clare intențiile de la bun început. Un bărbat ar putea crede că transmite tot felul de indicii subtile care indică interesul său romantic, dar nu există nici o garanție că femeia de care se simte atras va descifra aceste indicii.

Analizează situația

Pot exista multe motive valide pentru care ea a devenit mai distantă (mai mult de muncă la serviciu, e obosită, nu se simte sigură pe ea, nu știe ce vrea să facă etc.). Multe dintre aceste motive nu au nici o legătură cu tine. Nu te precipita și nu presupune că e mai distantă doar din cauza ta sau pentru că tu ai făcut ceva ce nu i-a plăcut.

N-o presa

Uneori ea are nevoie de ceva timp în care să fie singură și să se gândească la sentimentele ei. A fi permanent în preajma ei nu ajută situația. Dacă vrea las-o singură cu gândurile sale  pentru ca să se liniștească. Întoarce-te după o perioadă și vezi cum mai stau lucrurile. Acest lucru este valabil mai ales dacă ai lămurit-o că ai sentimente pentru ea și planuri de viață/familie împreună.

Fii gentil

Data viitoare când o vezi, poartă-te frumos și gentil. Nu te comporta de parcă te-ar deranja ceva. Dacă simți nevoia să-i spui ceva, nu te porni pe reproșuri sau acuzații. Nu vei face decât să agravezi lucrurile. Reacțiile exagerate nu vor face decât să înrăutățească situația. Tu trebuie să arăți respect și înțelegere pentru ea.

Ce să NU faci dacă ea te ignoră

Dacă te trezești într-o astfel de situație, există anumite lucruri pe care trebuie să te abții să le faci. În caz contrar, nu vei reuși decât să înrăutățești situația. Sunt două lucruri extrem de importante pe care să nu le faci niciodată în relația cu o femeie:

Nu te arată neajutorat și disperat

Dacă ea încetează brusc să-ți trimită mesaje sau observi că, din senin, ea nu mai vorbește cu tine, nu încerca s-o îmbunezi, să te milogești de ea, să-i reproșezi comportamentul sau să te enervezi.  Astfel de reacții te vor face să pari disperat și neajutorat – o imagine pe care femeile o detestă la bărbați. În schimb, las-o în pace, las-o singură, nu-i scrie și nu-I telefona. Vezi cum reacționează. Dacă te iubește, te va suna ea, te va căuta. se va întoarce. Dacă nu te iubește – asta e! – nu ai pierdut nimic. Ba din contra, te-ai lămurit că nu e ceea ce credeai sau ceea ce îți trebuia. Sunt o mulțime de fete frumoase care abia așteaptă să fie remarcate de cineva.

Nu te enerva

O reacție nervoasă a ta va dinamita orice șansă de a avea (sau de a continua) o relație și nu este un aspect bun pentru indiferent ce tip de bărbat preferă ea. În schimb, încearcă să rămâi calm și să te gândești la alte lucruri mai importante în loc să rămâi obsedat de o persoană care nu știe ce vrea.

Ca de obicei, vă aștept cu întrebări legate de eventualele nelămuriri pe care le aveți despre relația în care vă aflați. Sunt doar la un click distanță de voi.

Categories: Relații

3 Comments

Alexandru · March 4, 2023 at 09:12

Eu am încercat totul.Nu mai știu ce să fac.

    Renaldo Nita · March 23, 2023 at 15:11

    Dacă ai încercat totul, atunci n-o mai baga în seama. Ignori. Ai încercat asta?

      Cosmin · September 28, 2023 at 13:30

      Și eu sunt în situația în care nu mai pot îmi place foarte mult de ea,dar nu mai știu ce sa fac să o îndrept spre mine, ea ma sună, îmi trimite mesaje dar foarte rar, dar câteodată mă ignoră, și pe mine mă consumă mult treaba asta că mi-e drag tare de ea și am început să îi spun nemulțumirile ea tot zice că o să încerce să mă mulțumească dar nu văd nici o schimbare la ea, încerc să îmi găsesc puterea să o las mai moale să nui mai scriu să văd ce se întâmplă, ori mergem înainte cu cunoașterea ori ne oprim! Greșeală mea poate că am grăbit un pic lucrurile și am zis tot ce simt pentru ea, dar ea a fost reținută în acest caz,mi-a mai zis din când în când că mă place, că nu mă suna altfel, dar nu știu ce să zic….

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *