Stăteam la terasă cu două dintre cele mai bune „studente” ale mele cu care lucrez de aproape un an la dezvoltarea personală și la carieră. Amândouă – bune prietene, amândouă – cu funcții importante în organizații mari. Discuția ajunsese undeva la modul în care Industry 4.0 (poate că o să vă povestesc odată și despre acest “tsunami” economico-social) va influența cariera în organizații și societatea per ansamblu, când – pe nepusă masă – d-ra A. aruncă replica suspinând ușor: “Iubi nu m-a mai sunat de o zi.”

D-ra A era, de vreo câteva luni, extrem de îndrăgostită (sau, cel puțin, așa spuneau toți cei din anturajul ei) de un bărbat mai în vârstă, după ce trecuse printr-o altă relație din care ieșise șifonată și dezamăgită. Acum găsise iubirea vieții și era extrem de fericită. Sau cel puțin așa declara, deși azi nu arăta deloc ca o persoană cu zâmbetul pe buze.

„Sper că nu te apuci să suni TU din nou!”, veni replica d-nei C. „Lasă-l trei zile! … Nu-i așa, Renaldo?”, spuse cealaltă damă întorcându-se spre mine în căutarea unui aliat de nădejde. Nu apucai să deschid gură pentru că întrebarea d-rei A. veni cu repeziciune:

“Cum adică să-l las trei zile? ”, întrebă d-ra A. pe jumătate uimită și pe jumătate speriată.

“Cum adică să-l las trei zile?” o îngână oarecum supărată d-na C. “Simplu! Așteaptă trei zile. Nu tu telefon, nu tu whatsapp, nu tu facebook, nu tu mesaje, nu tu invitații. Nimic. Ia vezi – o să te mai caute?”

“TREI ZILE??!!”, strigă speriată d-ra A. “Și dacă nu pot sta trei zile? Dacă nu rezist atât fără să-l aud măcar?”

“Pai, vezi tu, A.: e vina ta. Tu l-ai învățat prost.”, începu explicația d-na C. “Faci ce faci și îl suni chiar dacă el nu catadicsește să te sune. Lui îi este foarte conforabil pentru că știe că, indiferent dacă te sună sau nu, tu îl cauți. Știe că mereu te întorci la el. De ce n-ai da tu nici un semn de viață timp de trei zile pentru ca să vadă cum e să nu te sune cealaltă persoană. Poate că atunci ar realiza: Băi, stai puțin, treaba e gravă de nu mă mai sună. Dacă o pierd?

Nu mai puteam de bucurie: nici eu n-aș fi prezentat situația mai concis și mai la obiect precum d-na C.

“Și dacă nu mă mai sună deloc?” spuse d-ra A. cu înfrigurare, abia șoptit.

“Păiii … n-ar fi nici o pierdere”, începu să explice d-na C. privind când la A., când la mine pentru a vedea dacă o susțin sau nu. “De ce ai vrea să fii cu cineva care nu arde de nerăbdare să te vadă? De ce ai vrea să fii cu cineva căruia nu-i pasă de tine? De ce ai vrea să fii cu cineva care nu te vrea?”

Dacă un bărbat nu te sună înseamnă că nu vrea să te sune. Dacă nu te invită la o cafea o face pentru că nu vrea să te vadă. Dacă nu te bagă în seamă sau își bate joc de tine o face pentru că nu-i pasă de tine. Dacă te lasă să pleci înseamnă că nu vrea să fie cu tine.

Atunci când un bărbat îți spune:

“Ești iubirea vieții mele și aș vrea să fiu cu tine, dar nu sunt pregătit acum”

sau

“Ești o femeie extraordinară. Țin foarte mult la tine, însă tu meriți ceva mai bun”

o face pentru că nu vrea să fie cu tine.

Nu te mai îmbăta cu apă chioară! Nu-i mai fă jocul! Nu mai trage de el! Pune capăt șirului de minciuni, scuze și complicații.

Atunci când un bărbat vrea să fie cu o femeie, face orice pentru ca să o aibă.

Nu ai nevoie de un bărbat care nu știe ce vrea. Nu ai nevoie de cineva care nu-ți recunoaște valoarea. Nu ai nevoie de cineva care nu te apreciază. Ai nevoie de un bărbat care te apreciază, care îți recunoaște valoarea, care luptă pentru a te cuceri în fiecare zi.

Poate că unii bărbați, după ce testează alte “teritorii”, alte femei, se mai trezesc și realizează ce au pierdut atunci când ți-au dat cu piciorul. Și se vor întoarce spășiți, încercând să recucerească ceea ce au sfărâmat, inițial, în bucăți. Nu te lăsa păcălită! Un bărbat care și-a bătut joc de tine nu are cum să te iubească acum. Mai devreme sau mai târziu, disprețul lui față de tine se va reaprinde.

Cel care ți-a sfărâmat inima, nu are cum să ți-o repare.

Dacă ținea la tine, dacă te iubea, ar fi prețuit de la bun început ceea ce i-ai încredințat și nu și-ar fi bătut joc de tine. Și nu uita zicala din popor cu “ciorba reîncălzită care nu mai are același gust”. Nu de pomană se spune asta.

În astfel de cazuri, greșeala pe care o face femeia este să spere că o să-l schimbe pe el. Total greșit! El nu se va schimba! Asta e doar în filme.

Bărbatul face alt fel de greșeală: el crede că femeia de lângă el nu o să plece. Ei bine, total greșit! Ea o să plece! O să plece dacă nu îi convine cum este tratată, o să plece dacă o ignori, o să plece dacă o trădezi.

Nu-ți frânge inima pentru cineva care, cel mai probabil, nu este pe atât de bun pe cât te aștepți. Dă-ți șansa de a fi fericită și de a fi cu cineva care chiar te merită și te apreciază.

Așa că nu te căsători doar pentru că …

  • … realizezi că începi să ai o vârstă.
  • … ești singur(ă).
  • … ai nevoie de cineva care să te sprijine din punct de vedere financiar.
  • … ai rămas însărcinată (din greșeală).
  • … nu crezi că vei mai avea o altă ocazie.
  • … familia face presiuni asupra ta.
  • … îți plac ideea de căsătorie și rochiile de mireasă.
  • … mai toți prietenii tăi/prietenele tale s-au căsătorit și tu nu.
  • … ești disperat(ă).
  • … o faci din interes.
  • … ai o obligație.
  • … e frumos/frumoasă și are un fizic extraordinar.

În schimb căsătorește-te pentru că …

  • … ești îndrăgostit(ă).
  • … el/ea este cel mai bun/cea mai bună prieten(ă) al tău/a ta.
  • … știi că, atunci când dragostea nu va mai fi, el/ea încă te va mai face să zâmbești.
  • … este o persoană responsabilă, care te iubește, ține la tine și te respectă.
  • … are aceleași valori și principii ca și tine.
  • … șimți că te va iubi la fel și peste 20 de ani. (Notă: Și reciproca trebuie să fie adevărată).
  • … vrei ca viitorii voștri copii să-i semene.

Nu te căsători cu cineva cu care poți trăi, ci căsătorește-te cu cineva fără de care nu poți trăi.


2 Comments

Maria · December 26, 2022 at 09:42

Buna dimineata! Felicitari pentru acest articol! Am o singurã recenzie contra…, ultima replica a facut sa-si piarda mult din valoare acest discurs motivational. Am sa va argumentez de ce cred acest lucru.
Majoritatea femeilor isi doresc sã se casatoreasca cu barbatii care nu le iubesc sau le detesta pentru ca isi imagineaza ca nu vor putea trai fara ei! Din perspectiva mea, as schimba acel citat, deoarece stirbeste fundamental valoarea articolului.
Casatoriti-va cu cineva cu care puteti trai, respectate, iubite si valorificate! Sa lasam extremele , sa putem trai pentru noi.
Va multumesc!

    Renaldo Nita · January 7, 2023 at 21:06

    Multumesc pentru comentarii. Inteleg la ce va referiti si va dau dreptate. Ultima replica se referea la faptul ca sa nu te casatoresti din convenienta (sau ca asa trrebuie), ci sa te casatoresti cu cineva la care chiar tii, pe care chiar il iubesti. Evident ca daca persoana respectiva nu te iubeste, nu ai ce cauta acolo. Insa realizez ca poate avea si intelesul pe care il mentionati dvs.

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *