CELE MAI MARI OBSTACOLE ÎN CALEA SUCCESULUI

Există două modele comportamentale negative principale pe care le învăţăm în copilărie. Ele sunt acelea care vă împing înainte şi acelea care vă ţin pe loc. Ele afectează tot ceea ce gândiţi, simţiţi si faceţi. Ele vă controlează si vă determină destinul şi sunteţi doar vag conştient de existenţa lor. Au fost denumite modele inhibitive şi modele impuse cu forţa. A înţelege impactul major pe care îl au în viaţa voastră şi a învăţa cum să contracaraţi influenţa lor asupra comportamentului vostru sunt lucruri absolut indispensabile pentru a putea realiza succesul şi fericirea pe care le meritaţi.

“NU E VOIE!”

Comportamentul inhibitiv negativ este învăţat atunci când copilului i se spune întruna: „Nu ai voie! Pleacă de-acolo! Încetează! Nu atinge! Fii atent!”.

Impulsul natural al copilului este de a atinge, a gusta, a mirosi, a simţi şi explora fiecare părticică a lumii lui. Atunci când părinţii reacţionează la comportamentul de explorator al copilului prin strigăte, supărându-se pe el, trăgându-i o palmă sau utilizând orice altă formă de dezaprobare, copilul nu este destul de matur să înţeleagă ce se întâmplă, în schimb, copilul reţine în sinea lui mesajul: „De câte ori încerc ceva nou sau diferit, mama sau tata se supără pe mine şi nu mă mai iubesc. Iar asta este din cauză că sunt prea mic, prea incompetent, sunt incapabil, nu pot, nu pot, nu pot”.

Gândul că „Eu nu pot” se va cristaliza curând în „teama de a greşi”.

Teama de a greşi este cel mai mare obstacol în calea succesului unui adult.

Frica de a greşi apare în interiorul vostru ori de câte ori vorbiţi despre un risc sau faceţi ceva nou sau diferit, care implică riscul de a risipi timp, bani, sau emoţii.

Simţiţi toate modelele comportamentale negative în interiorul corpului vostru. Atunci când sunteţi controlaţi de un model comportamental negativ, simţiţi şi reacţionaţi exact ca şi cum aţi fi în pericol să vă accidentaţi. Locul în care simţiţi modelul comportamental negativ, frica de eşec, se află în partea din faţă-mijloc a corpului, în plexul solar, de unde se răspândeşte peste tot.

Dacă, de exemplu, vă este teamă să vorbiţi în public şi vi s-a spus că veţi fi chemat în faţa unei adunări mari de oameni, prima reacţie va fi o senzaţie de slăbiciune, de spaimă în plexul solar, care este centrul emoţional al corpului. Cu cât vă gândiţi mai mult la evenimentul ce va urma, cu atât mai mult frica se va răspândi. Inima va începe să bată mai repede. Veţi începe să respiraţi mai rapid şi mai superficial. Gâtul vi se poate usca şi puteţi simţi o durere în partea frontală a capului, similară cu cea pricinuită de o migrenă. Vezica urinară se poate umple şi veţi simţi o nevoie irezistibilă de a fugi până la toaletă. Veţi reacţiona ca si cum ar urma să fiţi mustraţi. Toate aceste manifestări fizice ale modelului comportamental inhibitor negativ sunt programate, de obicei, în subconştientul vostru, înainte de a împlini șase ani.

Modelele comportamentale negative declanşează, de asemenea, sentimente de anxietate şi nervozitate însoţite de transpiraţie, bătăi rapide de inimă şi răspunsuri emoţionale, cum ar fi iritaţie, nelinişte şi izbucniri de furie. Cu cât modelul de comportament negativ este mai adânc înrădăcinat, cu atât mai puternică va fi reacţia la situaţia respectivă.

Învăţaţi teama de eşec, teama ca nu cumva să vă inhibaţi – caracterizată de cuvintele „nu pot” – în trei moduri diferite:

1.Asocierea repetată cu un anumit eveniment

În primul rând, învăţaţi prin asocierea repetată cu un anumit eveniment, însoţită de critică distructivă si pedeapsă fizică. Dacă un copil este bătut ori de câte ori atinge pianul, în cele din urmă va începe să aibă o reacţie de frică condiţionată, care poate fi declanşată chiar si numai de gândul de a cânta la pian.

Un client de-al meu care este inginer mi-a spus că a fost bătut, copil fiind, de tatăl său alcoolic. Tatăl se ridica brusc de pe scaun şi, fără să rostească o vorbă, îl lovea. Acum, 50 de ani mai târziu, dacă vede, chiar şi la televizor, pe cineva că se ridică brusc de pe scaun, întregul său corp reacţionează exact ca şi când ar urma să fie atacat. Plexul solar i se contractă. Inima începe să-i bată mai rapid, începe să transpire. Tremură din tot corpul. Aceasta este o reacţie condiţionată, cauzată de o traumă din copilărie – şi probabil că nu va reuşi să scape niciodată de ea.

2. Influenţe negative subtile

În al doilea rând, puteţi învăţa un model comportamental negativ ca rezultat al influenţelor negative subtile de care s-ar putea să nu fiţi conştienţi. Unii oameni acceptă critica în mod automat, ca şi când totul ar fi adevărat. Alţii cred în aspectele negative descrise în horoscopul lor. Când unii oameni fac un anumit lucru pentru prima oară si nu le iese foarte bine, trag concluzia că nu au aptitudini în acel domeniu.

Lucrul cel mai important pentru voi este să vă întrebaţi continuu: „Dar dacă eu chiar am capacitatea de a fi cu adevărat bun în acest domeniu?” Apoi, presupuneţi că aveţi abilitatea necesară şi porniţi la treabă. Când veţi începe să distrugeţi graniţele convingerilor şi temerilor de auto-limitare, veţi descoperi că în calea voastră se ridică foarte puţine obstacole. Aproape toate se află doar în minte, în reacţiile voastre automate.

3. Evenimente traumatice

Al treilea mod în care puteţi căpăta un model comportamental negativ sau o reacţie de frică este rezultatul unui singur eveniment traumatic, de un fel sau altul.

O anumită experienţă înfricoşătoare din copilărie – cum ar fi pericolul de a muri înecat, sau de a cădea – poate să vă inducă pentru toată viaţa o frică „iraţională” de apă sau de înălţimi. Chiar şi numai gândul că aţi putea face acel lucru, va declanşa în voi o senzaţie ca şi cum aţi paraliza.

Uneori aceste temeri sunt denumite fobii şi pot fi evolutive. O experienţă negativă, de care vă amintiţi şi o retrăiţi continuu, poate deveni o frică puternică ce vă poate afecta în mare parte viaţa şi poate să dăuneze mult fericirii voastre.

Aici, cuvântul cheie este „iraţional”. Situaţia declanşează sentimente de anxietate extremă şi asta vă enervează, dar nu ştiţi de ce. Chiar si simpla amintire a respectivei situaţii vă supără şi dăunează muncii sau relaţiilor cu ceilalţi.

Una dintre cerinţele necesare pentru a deveni o persoană pozitivă este de a vă elibera mintea, de a elibera canalele subconştientului – iar acest lucru impune să identificaţi şi să trataţi orice teamă care v-ar putea ţine pe loc.

Vorbiţi despre temerile voastre cu un prieten bun sau cu partenerul de viaţă. De cele mai multe ori, ceilalţi pot vedea lucruri pe care voi nu le vedeţi. Un coach sau un terapeut profesionist poate să vă ajute să vă eliberaţi de obstacolele mentale care v-au blocat progresul ani de zile.

„TREBUIE SĂ FACI AȘA, CĂ DACĂ NU …”.

Al doilea tip major de model comportamental negativ pe care copilul îl învaţă este cel impus cu forţa. Modelul comportamental negativ impus este învăţat de copil atunci când acestuia i se spune întruna: „Trebuie să faci aşa, că dacă nu …”.

Părinţii spun.-„Dacă nu faci, sau nu încetezi să mai faci cutare lucru, o să ai mari probleme”.

Pentru copil, problemele cu părinţii înseamnă, întotdeauna, retragerea dragostei şi a aprobării.

Atunci când părinţii îşi manifestă dragostea în mod condiţionat, în funcţie de performanţele sau de comportamentul copilului, acesta va înţelege curând mesajul: „Nu sunt iubit şi de aceea nu sunt în siguranţă, decât dacă fac ceea ce doresc mama şi tata. Prin urmare, trebuie să fac ceea ce îi mulţumeşte pe ei. Trebuie să fac ceea ce îi face fericiţi. Trebuie să fac ce vor ei. Trebuie, trebuie, trebuie”.

Acest model comportamental negativ impus se dezvoltă atunci când părinţii îşi manifestă dragostea în mod condiţionat – si nu atunci când iubirea lor este necondiţionată. El se manifestă sub forma fricii de a fi respins.

Teama de a fi respins este al doilea motiv principal pentru eşecul şi incapacitatea adultului de a se afirma în viaţă.

Dacă aţi fost crescuţi într-un mediu de iubire condiţionată, puteţi să recunoaşteţi acest lucru din cauza sentimentele pe care le aveţi ca adulţi. Veţi fi preocupaţi mult prea mult – dacă nu chiar obsedaţi – de opiniile celorlalţi, în special de opiniile părinţilor, ale partenerului de viaţă, ale şefului sau prietenilor.

Cuvântul de bază aici este „excesiv de mult”. E absolut normal si natural să respectăm gândurile şi sentimentele celorlalţi. Acest interes şi respect faţă de opiniile oamenilor constituie liantul societăţii în care trăim. Altfel, ar fi haos.

Atunci însă când această tendinţă este dusă la extrem, ca şi în cazul temerilor de orice fel, ea poate fi paralizantă. Poate atinge punctul în care oamenii sunt incapabili să ia o decizie, până când nu primesc aprobarea altcuiva.

Noi avem nevoie de respectul celorlalţi şi ne străduim să-l obţinem, dar oamenii superiori, cei care se realizează prin propriile lor forţe, au suficientă încredere în ei înşişi pentru a asculta opiniile celorlalţi – şi abia apoi să ia propriile decizii, bazate pe ceea ce simt că este bine pentru ei.

Nu uitaţi, tuturor ne este frică. Ne temem, în special, de critică şi dezaprobare. Ne vom strădui mult pentru a câştiga bunăvoinţa şi aprobarea oamenilor pe care-i respectăm. Vom face sacrificii de tot felul pentru a fi plăcuţi.

Soldaţii îşi riscă chiar si vieţile pentru a nu-i dezamăgi pe ceilalţi. Dar trebuie să fiţi în permanenţă conştienţi de această influenţă perfidă. Ea poate, aşa cum a scris Francis Bacon: „să facă un om să nu fie fidel propriilor lui interese“.

În fiecare situaţie în care îşi exprimă şi alţii părerea, întrebaţi-vă: „Ce anume vreau cu adevărat să fac? Ce m-ar face cel mai fericit?” Apoi luaţi deciziile pentru acea persoană care va trebui să suporte consecinţele, adică, propria voastră persoană.

Modelul comportamental impus se face simţit în plan fizic sub forma unei tensiuni în ceafă şi în umeri, şi a unei dureri în partea de jos a şirei spinării. Se manifestă, de obicei, atunci când vă simţiţi suprasolicitaţi sau „cu pistolul la tâmplă” sau când aveţi prea mult de lucru şi prea puţin timp la dispoziţie. Aceste dureri fizice sunt rezultatul major al stresului şi al lucrului în exces. Ele pot conduce la boli psihosomatice grave.

Comportament de tip “A”

Femeile tind să manifeste frica de respingere prin depresii, închidere în sine şi simptome fizice.

Bărbaţii tind să manifeste acest model comportamental negativ impus prin ceea ce se numeşte „comportament de tip A”. De obicei, acest comportament îşi are rădăcinile în relaţia dintre tată – fiu sau tată – fiică.

El este cauzat de sentimentul copilului că niciodată nu va primi cantitatea suficientă şi calitatea adecvată de dragoste, de la propriul tată.

Pentru bărbaţi, această nevoie inconştientă de dragoste din partea tatălui lor este transferată, în viaţa adultă, asupra şefului de la locul de muncă.

Comportamentul de tip A se manifestă, apoi, sub forma unei atitudini de îngrijorare excesivă, cauzată de teama de a nu primi aprobarea şefului. În cazuri extreme, aceasta îl poate face pe un bărbat să devină obsedat faţă de locul de muncă, mergând chiar până la a-şi distruge sănătatea şi familia.

Îmi amintesc de o clientă care lucra în consultanță și care, atunci când tatăl ei a murit, s-a simţit foarte prost. A simţit că nu apucase să se ridice la înălţimea aşteptărilor tatălui ei, că nu făcuse niciodată îndeajuns pentru a-i câştiga întreaga dragoste şi afecţiune. La doi ani după moartea sa, mai simţea încă o imensă pierdere şi un sentiment de gol, ori de câte ori se gândea la el.

Apoi, într-o seară, și-a invitat mama la cină, în oraş, şi i-a împărtăşit sentimentele pe care le simțea față de tatăl ei. Mama a fost surprinsă şi i-a zis că nu avea nici un motiv să fie tristă sau supărată. I-a explicat că tatăl ei nu avusese niciodată prea multă dragoste de oferit cuiva. Din cauza copilăriei şi a experienţelor din tinereţe, el avusese prea puţină dragoste pentru el însuşi şi, din această cauză, şi pentru copiii lui – inclusiv pentru clienta mea. Mama ei i-a spus că nu ar fi putut face nimic în plus pentru a primi mai multă dragoste din partea tatălui decât cea pe care a primit-o.

De-a lungul timpului am descoperit că majoritatea bărbaţilor care suferă de “comportament de tip A” încă mai încearcă să câştige dragostea şi respectul taţilor lor. Am învăţat că, indiferent de câtă dragoste primiţi sau aţi primit de la tatăl vostru, doar atât a fost el în stare să vă ofere. Nu aţi fi putut face nimic mai mult şi nu puteţi face nimic nici acum pentru a schimba această situaţie. Odată ce înţelegeţi şi acceptaţi acest lucru, vă puteţi relaxa puţin şi apoi puteți să vă vedeţi de viaţa voastră.

Lasati un comentariu