CUM SĂ GĂSEȘTI PE CEL/CEA HĂRĂZIT(Ă) ȚIE

Auzim de multe ori fete sau băieți care se plâng de faptul că nu găsesc persoana potrivită pentru a întemeia o familie. Nu întotdeauna dragostea la prima vedere funcționează sau, dacă se produce, nu este o garanție a faptului că cei doi se potrivesc. Modul în care ne găsim perechea este un mister. Și, nu de puține ori, perechea ne găsește pe noi. Cele trei povestiri de mai jos ne arată cât de minunate sunt cărările iubirii ..,

1. Un sfânt șugubăț

O tânără dorea să se căsătorească, însă toate încercările făcute în ultimii ani fură în zadar. Văzând-o cât de mult se măcina fata pentru că nu putea să-și întemeieze și ea o familie, bunica ei a chemat-o la ea și i-a dat o icoană spunându-i: „Ia această icoană și să te rogi la sfântul acesta timp de 40 de zile. Dar să știi că sfântul acesta lucrează mai aparte decât alți sfinți”. Nu-l mai văzuse până atunci pe sfântul din icoană, însă bunica i-a spus că acela este Sfântul Apostol Anania și că era grabnic ajutător la rugămințile inimilor curate.

Fata a luat icoana, a dus-o acasă, a aprins o candelă în fața icoanei și s-a pus pe rugăciune și post. Nu trecea zi în care să nu zăbovească ore în șir în fața icoanei rugându-se cu lacrimi pentru ca sfântul să-i trimită și ei un soț vrednic de ea. Și așa au trecut cele 40 de zile în post și rugăciune, însă fără nici un rezultat. De supărare, văzând că rugăciunile sale nu au reușit să-l înduplece pe sfânt, fata a luat icoana în mână și i-a spus: „M-am rugat atâta timp și nu ai vrut să mă asculți! Nu ești bun de nimic! De acum nu mai am nevoie de tine!”. Zicând acestea, a luat icoana și a aruncat-o pe fereastră, fără să se uite unde a căzut.

Nu după mult timp, cineva sună la ușa fetei. Fata se duse să vadă cine o caută. Când deschise ușa, văzu un tânăr cu capul spart și plin de sânge pe față. „Mă iertați de deranj, spuse el, dar mi-a căzut această icoană în cap și văzând că a căzut de la geamul dumneavoastră, v-am adus-o înapoi”.

Atunci fata, înroșindu-se toată, își ceru iertare, și-l rugă pe tânăr să intre în casă pentru ca să-i spele și să-i bandajeze rana. După ce l-a îngrijit, l-a întrebat cum îl chemă. Nu mică îi fu mirarea fetei atunci când află că pe tânăr îl cheamă … Anania. Fata l-a rugat să treacă pe la ea și în ziua următoare pentru ca să-i schimbe bandajul, ca un umil gest de iertare pentru rana pe care o provocase. Și așa, trecând tânărul de mai multe ori, s-au împrietenit, iar apoi, după scurt timp, s-au căsătorit.

2. Căluțul fermecat

Cu mulţi ani în urmă, într-un sat din munţii Apuseni, trăia un tânăr credincios, care dorea să se însoare. Fete nemăritate erau o mulţime în sat, dar pe care s-o ia? S-a tot gândit vreme îndelungată, apoi ce-a socotit. “Doamne, iată, eu vreau să mă însor. Dar, Te rog, să îmi alegi Tu fata care-i potrivită să-mi fie mireasa. Doamne, să se facă voia Ta. Şi ca să înţeleg şi eu, nepriceputul, voia Ta, Te rog să-mi dai și mie un semn. Acolo unde se va opri căruţa cu calul meu, acolo să fie casa în care stă mireasa rânduită mie”.

Zis şi făcut. Băiatul se ridică de la rugăciune, înhamă calul şi porni cu căruţa prin sat, lăsând hamurile lejer, pentru că animalul să poate merge în voie. Dar iată că, spre surprinderea băiatului, calul se opri în faţa unei căsuţe mici, sărăcăcioase, în care locuia o fată orfană. Băiatul, când a văzut asta, a lovit uşor calul şi acesta a plecat mai departe. Iar când calul a ajuns în faţa casei unde locuia fata care îi era dragă băiatului, acesta a tras uşor hăţurile, iar calul s-a oprit. “Îţi mulţumesc, Doamne că voia Ta coincide cu voia mea. Fii binecuvântat.” A urmat apoi o nuntă ca-n poveşti. Viaţa care a urmat după ce nunta s-a terminat a fost însă una brăzdată de lacrimi, nemulţumiri, frustrări. Datorită legilor nescrise ale satului, din acea vreme, soţii nu s-au despărţit, dar viaţa lor era departe de a fi una frumoasă, liniştită.

3. Promisiunea îndeplinită

Era odată un tânăr gospodar, vrednic și credincios care, dornic şi el să se însoare, se tot ruga Domnului să-i găsească mireasa. După cum era obiceiul în sat, tânărul se duse să întrebe pe bătrânii satului ce să facă pentru ca să-și găsească și el o fată vrednică de a-i fi soție. Căci așa era obiceiul în satul acela, ca tinerii să se sfătuiască cu bătrânii satului în toate cele trebuincioase vieții, mai ales la un lucru așa mare precum nunta. Tinerii satului țineau și ei foarte mult la acest obicei pentru că, nu de puține ori, bătrânii satului vedeau și judecau lucrurile mult mai detașați de fierbințelile dragostei. Ei, bine, sfătuit de cei mai în vârstă dintre oamenii satului, tânărul se hotărâ să ceară lui Dumnezeu un semn: prima fată care avea să intre în Biserică, aceea îi va fi sortită să-i fie mireasă.

După o perioadă de rugăciune, iată că se grăbeşte seara să ajungă la vecernie înaintea tuturor pentru ca să vadă care fată va fi prima în biserixă. Îndată după ce el soseşte, iată vine o fată împreună cu mama ei. Fata era oarbă şi era adusă de mama ei. Tânărul se întristează şi se roagă Domnului să-i repete semnul pentru a vedea dacă este într-adevăr voia Sa. Şi iată că, timp de trei săptămâni la rând, aceeaşi fată împreună cu mama ei vin primele la vecernie. Văzând că atâtea semne nu pot fi decât din voia Domnului, băiatul se hotărî să-și țină promisiunea și se duse la fată şi la mama ei pentru ca să ceară mâna fetei. Urmă apoi o nuntă frumoasă, la care tot satul umplu biserica cea mare. Slujba era săvârșită de către părintele cel bătrân, care îl botezase pe ambii tineri. Și în timp ce părintele rostea cuvintele ”Se cunună roaba lui Dumnezeu Ana cu robul lui Dumnezeu Vasile” și punea cununiile pe capul miresei, aceasta nu-și putu stăpâni un mic strigăt de uimire și bucurie: pentru prima dată în viață fata a început să vadă!