Cuvântul tell („indicator comportamental”) vine de la jocul de poker, unde este folosit referitor la semnalele pe care jucătorii le transmit în mod neintenţionat atunci când încearcă să ascundă ce cărţi au în mână sau strategia folosită în joc.
La poker există două aptitudini esenţiale — una este capacitatea de a-ţi ascunde sentimentele, astfel încât ceilalţi jucători să nu ştie dacă partenerul are o mână proastă sau o chintă royală. Aceasta se numeşte aptitudinea de a păstra o figură implacabilă (poker face) — capacitatea de a nu fi citit de ceilalţi.
Cealaltă aptitudine esenţială este aceea de a descifra comportamentul altor persoane — de a deduce ce fel de cărţi au prin simpla observare a acţiunilor lor şi ascultare a mesajelor verbale transmise, în timp ce dumneavoastră ca jucător de poker căutaţi în comportamentul partenerilor indicii care să vă arate ce se întâmplă, ei fac tot posibilul ca să vă inducă în eroare.
Şi situaţia inversă este valabilă — în timp ce partenerii dumneavoastră de joc încearcă să descopere ce puneţi la cale, dumneavoastră faceţi tot ce puteţi pentru a vă asigura că nu furnizaţi nici un indiciu sau că îi puneţi pe o pistă greşită.
Una dintre modalităţile în care un jucător de poker îşi poate ameliora jocul este învăţând să recunoască legăturile dintre acţiunile adversarilor, cărţile pe care le au în mână şi mişcările pe care le fac.
Poate începe să fie mai atent la detalii, de exemplu, la modul în care adversarul îşi ţine cărţile, la felul în care îl priveşte, în care îi cere cărţi, la mişcările mâinilor lui, la modul în care se joacă cu ochelarii — lista de gesturi potenţial revelatoare este nesfârşită.
Mike Caro a studiat o viaţă întreagă indicatorii comportamentali din jocul de poker şi felul în care se dau de gol jucătorii: oftând, fredonând o melodie, bătând cu degetele în masă, trăgând de timp, verificându-şi cărţile şi încercând să construiască piste false.
Mai multe filme, ca: House of Games (Casa jocurilor) şi Rounders (Aşii), au avut scene în care intriga începea cu un personaj care descoperea un indiciu la jocul de poker.
De exemplu, în Rounders este o partidă demonstrativă de poker între Mike, eroul principal (interpretat de Matt Damon), şi Teddy KGB, un gangster rus (interpretat de John Malkovich) care adoră să desfacă şi să mănânce prăjituri chinezeşti în timpul partidelor. Mike câştigă în final partida descoperind că rusul desfăcea prăjitura lângă ureche, atunci când avea o mână bună şi în faţa ochilor săi, atunci când încerca o cacialma!
Jucătorii de poker trebuie să se gândească la multe lucruri în acelaşi timp. Pe lângă faptul că trebuie să decidă cum procedează în continuare, aceştia încearcă constant să submineze tentativele adversarului de a le înţelege strategia, făcând în acelaşi timp tot ce pot pentru a vedea dincolo de mijloacele de apărare ale celorlalţi jucători.
Totul pare foarte complicat dar în realitate nu este mai complicat decât majoritatea lucrurilor pe care le facem de fiecare dată când intrăm în relaţie cu o altă persoană.
În contactele noastre zilnice, încercăm constant să proiectăm o anumită imagine despre noi.
Și partenerii noştri procedează la fel. În timp ce aceştia încearcă să descopere ce gândim noi cu adevărat, noi facem acelaşi lucru cu ei.
Şansele noastre de succes ca şi cele ale jucătorului de poker vor depinde întotdeauna de cât de atenţi suntem la reacţiile celuilalt şi de capacitatea noastră de a recunoaşte şi înţelege indicatorii din comportamentul lor.
0 Comments