Luna asta am fost invitat la mai multe petreceri de firmă. De obicei oamenii se duc la o astfel de petrecere pentru ca să socializeze, dar distracția cea mare începe abia după miezul nopții. O să mă întrebați de ce nu mai înainte? Răspunsul e simplu: pentru că atunci pleacă șefii cei mari. Așa că dacă auziți pe cineva că nu s-a distrat deloc la petrecerea firmei înseamnă că ori a plecat mai devreme de 12 noaptea, ori … e șef(ă). Din ală/aia mare.
Am intrat în localul din Centrul Vechi, am salutat oficialii importanți și cele câteva cunoștințe (foști cursanți și oameni cu care lucrez la dezvoltarea lor personală), după care mi-am croit drum spre bar pentru a servi ceva. Nu am ajuns bine acolo că am și salvat un Laphroaig de la moartea prin îngheț cu trei cuburi de gheață – atâtea se pregătea barmanul să-mi trântească în pahar (asta în ciuda faptului că prietenul Jack (Daniels) îmi făcea cu ochiul, dar … a single malt is a single malt) și mă pregăteam să socializez. În stânga mea, la două scaune depărtare, era o zeiță blondă într-o rochie romană roșie, deja înconjurată de trei klingonieni care se întreceau în a o amuza cu cele mai răsuflate glume. În dreapta mea: un grup de patru fete care bârfeau despre un personaj din sală. Cum le cunoșteam pe două dintre ele, decid să mă alătur grupului.
”Auzi, dragă – îmi spuse bruneta cu părul ca pana orbului și ochi negri ca cele mai grele păcate – îl vezi pe tipul ăla?” Mă uit la bărbatul cu părul grizonat intens, din cealaltă parte a barului, îmbrăcat într-un costum gri, adus puțin de umeri și cu față de contabil. Cu părul tuns perie și cu rama subțire a ochelarilor de vedere aducea puțin cu Sebastian Vlădescu – fostul ministru ală de finanțe, ală de s-a încurcat cu fina sa. În fine, privesc personajul după care mă uit întrebător la brunetă:
“Are 51 de ani. Gurile rele spun că aleargă după fete tinere – continuă fata. Cică s-ar fi încurcat cu una de la Conta care are doar 31 de ani … Nu i-ar fi rușine!”
“Ei şi ce dacă aleargă după fete? – vine replica neașteptată din spatele nostru de la o doamnă șatenă, îmbrăcată elegant și cu un aer distins, care tocmai comanda un Campari de la bar. Şi câinii aleargă după maşini. Şi când prind câte una, parcă pot să le şofeze?”
Fetele izbucnesc în râs la replica doamnei, râd și eu cu jumătate de gură, dar bruneta nu se lasă și simte nevoia să întrebe: “Da’ de unde știți că e așa?”
Replica doamnei cade mai ceva ca lama ghilotinei Revoluției Franceze din Place de la Concorde: “Păi eu nu știu ce poate bărbată-miu!” Atmosfera în grup devine polară, mai ceva ca la ultima Mare Glaciațiune, fețele fetelor îngheață, iar eu abia mă abțin să nu izbucnesc în râs, mai să scap paharul din mână. Fetele își revin abia după ce doamna “Campari” dispare de la bar spre o destinație necunoscută, atunci când blonda mignionă de lângă mine, cu ochi albaștri și cu părul ca nisipul de pe Bathsheba Beach din Barbados, admite solemn: “Un singur lucru îmi place la domnul acela.” “Care?”, o întreb eu cu vădită curiozitate. “Că nu e bărbatul meu”, răspunde blondina readucând starea de veselie în grup.
De asta e bine să nu vii însoțit la petrecerile de firmă …
0 Comments