DE CE SĂ NU RĂSCOLEȘTI TRECUTUL

Relațiile sunt trainice atunci când arunci balastul trecutului și îți trăiești viața înainte, fără regrete.

Nu lua cu tine într-o noua relație tarele trecutului, neîmplinirile, frustrările și regretele tale!

Nu îți sabota noua relație cu otrava din relația precedentă.

Acum câțiva ani am avut drept clienți un cuplu extrem de drăguț. Erau amândoi tineri și frumoși, și veniseră să-i ajut pentru ca să pună pe picioare o afacere de familie. Amândoi veneau dupa niște relații de durată (câțiva ani buni) cu alte persoane, amândoi raniți sufletește, amândoi cu regrete și frustrări provenite din fostele relații.

În discuțiile pe care le aveam cu ei, de multe ori (de prea multe ori) făceau referiri la foștii parteneri. “Că fostul îmi spunea să …, că fosta făcea așa, că fostul dregea …, că fosta întotdeauna gândea așa și pe dincolo …” – și le dădeau drept exemple pozitive. Ba mai mult, am observat că atunci când unul dădea astfel de exemple, celălalt venea și el cu exemplele proprii. Mă crispam tot atunci când apăreau astfel de exemple.

Până într-o bună zi în care am realizat că își submineaza relația. Și, implicit, ar fi subminat și afacerea pe care doreau s-o pornească. Așa că am pus piciorul în prag și le-am spus ce am observat. Au fost foarte surprinși la început pentru că o făceau inconștient. Dar, apoi, au recunoscut că, în străfundurile sufletelor lor, acest lucru îi deranja. Și au mai recunoscut că aceste exemple veneau din niște regrete din fostele relații. Odată conștientizate aceste tare, n-a fost greu, ulterior, să-i fac să scape de ele.

Tineți bine minte:

Relațiile eșuează atunci când proiectezi fosta relație peste actuala relație.

Nu le compara!

Sau, chiar dacă le compari, nu exprima concluziile în public și, mai ales, în fața partenerului/partenerei.

Relațiile eșuează și atunci când iei propriile temeri și le proiectezi asupra partenerului ca fiind greșelile acestuia.

Într-o relație trainică, accepți trecutul celuilalt așa cum e (fără a face referiri la acest trecut).

Spre binele vostru …

Lasati un comentariu