În articolul de aici, spuneam să există trei lucruri importante la care trebuie să renunți pentru a atrage bărbatul potrivit pentru tine. Al doilea dintre ele este “povestea” proprie. Dar la ce se referă această “poveste” proprie și cum influențează șansele tale de succes în stabilirea unei relații cu un bărbat îți explic în rândurile de mai jos.
Povestea ta reprezintă o barieră majoră în calea întâlnirii și atragerii bărbatului ideal. Ce vreau sa spun prin “povestea ta”?
Povestea ta reprezintă experiențele trecute (negative) pe care le-ai avut și pe care le transformi în adevăruri (sau credințe) universal valabile. Și asta e valabil pentru fiecare domeniu din viața ta – inclusiv în cel referitor la relațiile cu bărbații.
De exemplu, dacă bărbatul (sau bărbații) din trecutul tău s-au folosit de tine doar pentru a face sex, s-ar putea ca povestea ta să susțină că “bărbații sunt interesați doar să se culce cu femei” sau că “bărbații vor spune orice pentru a face o femeie să facă sex cu ei“.
Un alt exemplu ar putea fi faptul că bărbații nu ți-au acordat prea multă atenție în trecut și, în schimb, au renunțat la relația cu tine pentru una din prietenele tale mult mai atractive. Povestea ta ar putea atunci include credința că: “Bărbații sunt superficiali și aleg doar fetele drăguțe”.
(Apropos, să nu crezi că ești singura care are o astfel de poveste. Nu numai că nu ești singura femeie care are o astfel de poveste, dar și bărbații au, de asemenea, propriile lor povești; adică propriile versiuni asupra unor astfel de evenimente. Probabil ai întâlnit bărbați care au probleme serioase cu femeile, care desconsideră femeile sau care le urăsc. Motivul este că astfel de bărbați au fost răniți de femei în trecut și au creat povestiri legate de aceste experiențe pe care le-au generalizat.)
Problema cu a avea convingeri negative despre bărbați, cum ar fi cele pe care le-am menționat mai sus, este că tu nu faci decât să aduci cu tine aceste convingeri în fiecare nouă relație cu un bărbat și acest lucru te poate face să eșuezi în relație de fiecare dată.
Undeva, în mintea ta, fiecare nou bărbat pe care îl întâlnești este vinovat de aceeași infracțiune pe care un anume bărbat a comis-o, în trecut, împotriva ta (și îl și faci să simtă acest lucru). Acest nou bărbat îți poate simți rana, furia și suspiciunea profundă, iar acest lucru nu te face deloc atractivă în ochii lui. Ba – din contra: are potențialul de a speria foarte mulți bărbați decenți.
Bărbații nu doresc să se aibă lângă ei femei furioase care îi fac să se simtă vinovați doar pentru că sunt bărbați.
Și, atunci, ce trebuie să fac?
Ceea ce trebuie să faci este să renunți la povestea ta despre bărbați (fiecare femeie are una) și să dai fiecărui bărbat nou pe care îl întâlnești șansa de a demonstra, în timp, că este vrednic de atenția, iubirea și respectul tău.
Cu alte cuvinte, pornește de la prezumpția de nevinovăție: dă-i dreptul de a fi nevinovat până când se dovedește că este vinovat (și NU dreptul de a fi vinovat până când se dovedește că este nevinovat!).
Desigur, nu spun că trebuie să ignori semnele clare de avertizare pe care le vezi atunci când un bărbat încearcă să te folosească sau să-ți facă rău.
Dar nu te grăbi să judeci imediat și nu trata pe fiecare tip care îți arată că este interesat de tine drept un farseur.
Tratează un bărbat pe baza comportamentului său față de tine și nu pe baza modului în care te-a tratat un alt bărbat acum cinci ani.
Începe să creezi o poveste pozitivă cu privire la bărbați (spre deosebire de cea negativă pe care o ai, probabil, acum). Gândește-te la experiențele pe care le-ai cu bărbații și alege cele mai bune experiențe pe care le-ai avut.
Apoi, încearcă să le generalizezi pe acestea.
Amintește-ți de timpul când un băiat din clasa ta și-a cheltuit puținii bani pe care îi economisise pentru a te scoate la un film atunci când aveai 14 ani.
Amintește-ți de prietenul tău din liceu care era tot timpul un gentlemen și care sărea întotdeauna să deschidă portiera taxiului pentru tine sau care îți dădea hanoracul său să te încălzești atunci când se lăsa răcoarea.
Sau tipul acela drăguț care s-a oprit să te ajute atunci când ai avut o pană în mijlocul pustietății.
Numai dacă te gândești doar la aceste exemple care îți vin rapid în minte și ar trebui să vezi că nu toți bărbații sunt nemernici și mârșavi. Bărbații sunt și generoși, cavaleri și admirabili.
Atunci când te concentrezi pe experiențele tale pozitive cu bărbații și le transformi într-o poveste nouă, vei începe să ai o atitudine complet diferită față de bărbați. Chiar dacă până acum totul a fost destul de bine, de acum încolo va fi grozav!
Ca rezultat, sunt sigur că vei descoperi că experiențele viitoare cu următorul bărbat vor fi mult mai pozitive (în medie) decât au fost până acum.
Bărbații te vor trata mult mai diferit decât au făcut-o în trecut și ar trebui să începi să ai mult mai mult succes pe partea romantică.
Acest lucru se datorează faptului că, atunci când bărbații observă că îi placi și îi apreciezi foarte mult, vor căuta să-ți răspunda în mod similar, având același comportament față de tine.
Despre ultimul lucru la care trebuie să renunți ai detalii aici.
0 Comments