MANIPULAREA STĂRII EMOȚIONALE PRIN MASS MEDIA

La ora actuală, atunci când citeşti ziarele, ai putea crede că nu prea ai motive să fii optimist(ă). Războaie şi mişcări sociale peste tot, revolte care lasă în urmă mii de morţi, haos provocat de grevele pe care le fac, oamenii disperaţi, violenţa din oraşe, unde se petrec zilnic agresiuni, jafuri, spargeri şi violuri, creşterea inflaţiei şi a ratei dobânzilor, care afectează atâtea familii, distrugerea progresivă a mediului înconjurător – păduri care suferă stricăciuni ireparabile, apa şi atmosfera alterate, atâtea specii sălbatice care au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie. Fără îndoială, numai o persoană ignorantă, nepăsătoare sau frivolă poate să urmărească toate aceste evenimente şi să-şi păstreze încă speranţa!

Se pare că veştile rele, spre deosebire de cele bune, se răspândesc foarte repede. Pe deasupra, ele sunt considerate mai valoroase ca informaţie decât ştirile pozitive, oricare ar fi acestea.

Gândiţi-vă cu ce se alimentează în fiecare zi radioul, televiziunea şi ziarele. Departamentele lor de ştiri sunt, în mod frecvent, pline până la saturaţie cu problemele mondiale – ele trăiesc efectiv de pe urma tulburărilor, crizelor şi catastrofelor.

Oare de ce sunt relatate, în general, numai evenimentele negative?

După un bombardament de ştiri televizate despre moarte, violenţă şi teroare, suntem informaţi, la final, că într-o grădină zoologică oarecare s-a născut un ursuleţ Panda, probabil în ideea că fâşia subţire de poleială a unei veşti bune va uşura enorma povară a veştilor proaste.

Selecţia negativă pe care ne-o oferă frecvent mass-media ne face să uităm că, în realitate, este vorba doar despre o selecţie. Din marele număr de evenimente care au avut loc în lume în ziua respectivă, cineva a ales o parte – şi apoi ne-o prezintă drept “realitate”.

Dar chiar şi puţinele evenimente considerate suficient de importante pentru a fi difuzate au parte doar de câteva minute de comentarii şi de câteva scurte secvenţe, astfel încât avem la dispoziţie o perspectivă şi mai îngustă pentru evaluarea situaţiei.

Ar fi interesant de văzut ce s-ar întâmpla dacă, într-o zi, un redactor s-ar hotărî să difuzeze numai ştiri bune şi să pună în mod deliberat accentul pe lucrurile pozitive care se petrec în lume:

• cum se adună oamenii ca să planteze împreună copaci sau să restaureze clădiri vechi;
• cum se ameliorează relaţiile dintre state;
• cum reuşesc naţiunile, sau companiile, sau indivizii să-şi rezolve problemele, arătându-ni-se ce soluţii au găsit, astfel încât toată lumea să poată învăţa de la ei.

Şi numai la sfârşit câteva secunde despre violenţă şi omoruri …

Sunt sigur că o mulţime de oameni s-ar simţi înşelaţi și ar spune: “Cu siguranţă că asta nu-i tot! Cu siguranţă că trebuie să fie şi nişte ştiri mai importante!”

Nu este ciudat, totuşi, că nu ne punem niciodată aceste întrebări atunci când aflăm despre toate nenorocirile din lume?

Aria acoperită de mass-media în prezent pare să sugereze că numărul problemelor este în creştere. Aşa să fie? Nu cumva este în creştere doar numărul relatărilor din mass-media privind aceste probleme?

În ultimii ani, de exemplu, au apărut tot mai multe articole şi emisiuni având ca subiect abuzurile comise asupra copiilor şi agresarea femeilor. Acestea sunt teme serioase care merită discutate, iar mass-media joacă un rol esenţial în conştientizarea lor, având posibilitatea de a le aduce în faţa unui public vast; ţotuşi, nu înseamnă că, la ora actuală, se comit mai multe abuzuri asupra copiilor decât în unnă cu douăzeci de ani. Înseamnă numai că, datorită conştientizării problemei şi abordării ei mai deschise, tot mai mulţi oameni vin să relateze incidente de acest gen, iar ca rezultat ele apar cu o frecvenţă crescută în mass-media.

Mijloacele de informare în masă au o funcţie importantă, pentru că ele dau jos vălul de pe subiecte tabu, şi numai atunci când privim în faţă o problemă putem începe să-i căutăm soluţia; totuşi, trebuie să reţinem că:

Mijloacele de informare nu pot avea pretenţia reflectării realităţii în întregul ei şi că, doar fiindcă citim dintr-o dată mai multe despre o anumită problemă, nu înseamnă că acea problemă se agravează.

Înseamnă numai că auzim mai multe despre ea.

Cu toate acestea, conştientizarea crescândă a problemelor îşi are preţul ei. Începem să simţim că pierdem controlul şi, o dată cu fiecare nouă ştire, suntem tot mai deprimaţi şi descurajaţi. Deşi în planul conştientului putem încerca să ignorăm informaţiile negative, în planul subconştientului suntem afectaţi.

Fie că vrem sau nu, imaginile negative produc sentimente negative.

Informaţiile negative din buletinele de ştiri distorsionează realitatea, şi acelaşi lucru îl fac filmele unde este etalată puterea fizică şi mentală.

Dacă ne comparăm cu eroii din filmele pe care le vedem, ne vom considera deprimant de neputincioşi, iar dacă plecăm urechea la toate ştirile îngrozitoare, ne vom simţi de două ori mai incapabili să înfruntăm viaţa.

Pentru a evita să cădem în această capcană, este important să reţinem că noi suntem realitatea şi, ca atare, noi trebuie să fim etalonul competenţei, nu vreun erou iluzoriu de la televizor. Putem hotărî singuri în ce măsură vrem să ne expunem influenţelor negative. Este, oare, absolut necesar să ascultăm buletinul de ştiri la radio, să citim ziarul şi să urmărim jumalul de seară? Este lăudabil căvrei să fii informat, dar, în mod cert, nu-i nevoie să te înfunzi într-o mentalitate negativă!

În aceeaşi ordine de idei, de ce ne este atât de uşor să criticăm şi atât de greu să lăudăm?

Parcă am avea un tipar, dinainte fixat, de gândire negativă, în care încap numai “rateurile”. În aparenţă, pesimismul este îndreptăţit: poţi întotdeauna să fii sigur că ceva o să meargă prost la un moment dat. Multor oameni le este teamă să fie optimişti. Este aproape ca o superstiţie: dacă eşti prea fericit, atragi dezastrul.

Evident, problema cu gândirea negativă este că ea funcţionează ca o profeţie ce se împlineşte prin sine.

Din cauză că gândeşti negativ, eşti tensionat, nervos, prost dispus şi nu te simţi în formă. Iată de ce, dacă apare o situaţie dificilă, este puţin probabil că te vei descurca tot atât de bine ca o persoană cu mentalitate pozitivă. Pentru că nu faci faţă, ţi se confirmă presimţirea dezastrului iminent, iar gândirea negativă prinde noi aripi: aşa se creează cercul vicios.

Din fericire, nu eşti silit să-ţi trăieşti viaţa în această manieră negativă pentru că sistemul funcţionează tot atât de bine şi invers.

Suntem conştienţi de faptul că viaţa nu este nici întruna minunată şi nici întruna mizerabilă. Adevărul se află undeva la mijloc, şi putem înclina balanţa în favoarea noastră dacă hotărâm, în mod conştient, să ne îndreptăm privirea spre partea luminoasă.

Asta nu înseamnă că trebuie să ignorăm dificultăţile sau să evităm problemele, ci dimpotrivă. Nu are nici un rost să fugi de probleme, fiindcă oricum vor alerga ele după tine.

Ceea ce trebuie să facem este să întoarcem capul şi să ne uităm bine la ceea ce ne supără sau ne sperie, iar apoi să întreprindem acţiunea potrivită pentru a rezolva lucrurile.

Dacă avem o atitudine pesimistă, vom avea îndoieli dacă merită sau nu să rezolvăm problema, pe când dacă suntem optimişti, vom fi pregătiţi s-o abordăm.

Dacă te uiţi în urmă la toate progresele înregistrate de-a lungul anilor în medicină, inginerie şi tehnologie, ceea ce vezi sunt realizările unor oameni optimişti care nutreau credinţa că trebuie să existe o soluţie la problemele cu care se confruntau – şi care au pornit în căutarea acelei soluţii. Un pesimist ar fi renunţat pur şi simplu şi n-ar fi descoperit niciodată răspunsul.

Dacă ne gândim la poluarea industrială care ameninţă mediul şi la pericolul în care se află speciile de animale ucise pentru profit, putem foarte uşor să cădem pradă disperării şi să ne resemnăm cu gândul că am mers prea departe cu distrugerea planetei şi că nu se mai poate face nimic. Dar un optimist a considerat că nu este prea târziu pentru iniţierea unei misiuni de salvare şi a înfiinţat o organizaţie, ca Greenpeace sau ca World Wild Life Fund. Acestui optimist i s-au alăturat alţii, care aveau aceleaşi convingeri, şi, după un timp, s-au închegat organizaţii puternice, care au căpătat influenţă şi se luptă cu guvernele.

Sigur, progresul este lent, dar devine treptat tot mai vizibil. Trebuie timp pentru a opera schimbări în atitudinile şi comportamentul oamenilor; adesea devenim nerăbdători pentru că vrem să vedem repede rezultatele.

Optimismul este credinţa potrivit căreia merită să faci un efort; optimismul înseamnă speranţa că se poate ajunge la un rezultat pozitiv, în ciuda oricăror obstacole care barează drumul.

Îţi trebuie curaj ca să fii optimist, dar este singura noastră opţiune dacă vrem să reuşim şi să evităm calea înfundată a resemnării şi a negativităţii.

(Traducere și adaptare după Vera Peiffer, “More Postive Thinking”, Element Books Limited, Shaftesbury, Dorset, U.K., 1999)