Majoritatea oamenilor nu intră într-o relație cu intenția de a-și trișa partenerul. De cele mai multe ori, infidelitatea este rezultatul unei situații care apare, mai degrabă decât al unui plan de acțiune bine pus la punct. Sunt multe lucruri de spus pentru a evita astfel de situații care ar putea provoca probleme în cuplu. Cu cât vă jucați mai mult cu focul, cu atât mai mult există pericolul ca un flirt nevinovat să se transforme într-o situație incontrolabilă de amor incendiar cu persoana care nu trebuie. Însă cum ne dăm seama că persoana de lângă noi ne înșală?

CINE ÎNȘALĂ?

Bărbații au o reputație proastă atunci când vine vorba de a înșela. Atunci când ne referim la partenerul din cuplu care înșală, de obicei ne gândim la un soț care este prins cu amanta lui. Dar un bărbat nu înșală singur: atunci când un bărbat înșală, de obicei, există și o femeie implicată în acest proces.

Cum mai mult de jumătate din totalul căsătoriilor se încheie cu un divorț, nu ar trebui să ne mire faptul că cineva, undeva, înșală. Potrivit statisticilor recente, cel puțin 30% dintre persoanele căsătorite vor înșela pe soțul/soția lor la un moment dat în timp. Mai este de mirare faptul că atât de multe căsătorii se termină cu un gust amar?

Atunci când o căsătorie sau o relație trece prin momente/perioade dificile, crește riscul ca unul dintre parteneri să înșele. O persoană are mai multe șanse de a căuta consolare în brațele alteia dacă se simte neînțeleasă, ignorată, neiubită sau neapreciată. Pe măsură ce relația se deteriorează, dorința de a continua și de a crea noi legături devine mai puternică.

Deși, istoric vorbind, bărbații au reputația de a fi cei care înșală, femeile devin din ce în ce mai predispuse la a avea probleme de infidelitate. Cum cele mai multe femei lucrează și petrec un timp substanțial în compania altor colegi de la muncă, ele pot dezvolta, de asemenea, relații intime în afara căsniciei lor. Nu numai soții pot fi prinși în relații amoroase cu colege de muncă, ci și femeile devin la fel de susceptibile de a dezvolta relații extra-maritale cu alți bărbați.

Unele studii sugerează că cu cât este mai atractivă o persoană (nu numai din punct de vedere fizic, dar și emoțional, social și financiar), cu atât posibilitatea ca acea persoană să înșale este mai mare. Pe măsură ce oamenii devin mai siguri din punct de vedere financiar, atenția lor se schimbă de la supraviețuire la plăcere. Ei vor să-și extindă orizonturile și să se bucure de tot ceea ce viața le oferă.

CARE SUNT SEMNELE?

Iată zece semne pe care le-ar putea manifesta o persoană care își înșală partenerul. Desigur, ar putea exista o explicație plauzibilă pentru fiecare dintre cele zece semne, dar schimbările de comportament menționate mai jos sunt caracteristice persoanelor care inșală.

Încrede-te în instinctul tău.

În cele mai multe cazuri, instinctul nu te înșală (mai ales dacă ai verificat acest lucru de-a lungul timpului).

Odată ce ai intuit faptul că partenerul tău te înșală, ai mai multe opțiuni. Stabilește dacă acest lucru este important pentru tine, dacă te afectează sau nu. Dacă nu contează, atunci poți să abandonezi investigația și să-ți continui relația ca și până acum.

Dacă te afectează ceea ce ai intuit, atunci ar trebui să ai o discuție cu partenerul tău/partenera ta. Nu te aștepta la un răspuns onest. Înșelătorii sunt înșelători. De cele mai multe ori ei îți vor spune ceea ce dorești să auzi. Dacă ai dovezi, atunci le poți prezenta. Și apoi trebuie să iei o decizie.

Crezi că este momentul să iei o pauză în relația cu celălalt? Sau să vă separați pentru o anumită perioadă? Numai tu poți decide dacă relația merită salvată în ciuda comportamentului celuilalt.

TOP 10 SEMNE CĂ PARTENERUL/PARTENERA VĂ ÎNȘALĂ

10: Scrie și trimite mesaje la ore ciudate și în locuri neobișnuite.

Dacă el/ea începe brusc să scrie mesaje la diverse ore din zi și din noapte, atunci acest comportament ar putea fi un semn că te înșală. Stă târziu noaptea? Se trezește mai devreme și primul lucru pe care îl face este să-și verifice mesajele de pe telefon? Își ia telefonul cu el/ea ori de câte ori se duce la baie? Ai observat că iese râzând de la baie cu ochii în telefon? L-ai descoperit/Ai descoperit-o scriind mesaje în baie și a fost surprins(ă)?  Se ridică de lângă tine și iese din cameră pentru a scrie/trimite un mesaj? Își ascunde telefonul și se ferește atunci când scrie/primește mesaje? Acestea ar putea fi semne că partenerul tău/partenera ta te înșală.

Trimiterea de mesaje text pe diverse tipuri de platforme și rețele sociale a devenit o modalitate facilă pentru ca oamenii să-și trădeze partenerii. Este foarte ușor să intri în conversații lungi și intime cu altcineva decât soțul tău/soția ta sau partenerul tău/partenera ta prin intermediul unor astfel de platforme și rețele sociale.

Mesajele text și chat-ul permit oamenilor să-și spună unii altora lucruri pe care nu și le-ar fi spus niciodată față-în-față. De asemenea, posibilitatea de a-ți asuma un profil fals permite flirtul, o mai mare intimitate și avansarea de propuneri indecente  către alte persoane, fără repercursiuni morale și sociale. Odată ce avem de a face cu o comunicare mai intimă, există șanse mari ca această intimitate în comunicare să alunece spre o intimitate fizică.

9: Schimbă parolele pe toate mijloacele de comunicare (telefon, PC, laptop etc.) și devine mai misterios.

Ați avut împreună aceeași parolă pentru fiecare aplicație și site web, dar acum parolele s-au schimbat și telefonul său nu mai poate fi accesat liber. Dacă până acum îți putea împrumuta telefonul, deodată acest lucru nu se mai poate. Sau se poate, dar sub stricta sa supraveghere.

Nu trimite mesaje atunci când este cu tine în aceeași cameră, iar dacă telefonul bâzâie, sare din pat și pleacă să răspundă. Acum, când te gândești la asta, observi că și-a pus telefonul pe tăcere și îl ține în buzunar mai tot timpul. Nu-l mai lasă prin diverse locuri așa cum îl lăsa înainte.

Dacă, înainte, pagina sa de facebook sau adresa sa de e-mail-ul rămâneau deschise pe calculator, acum o închide după fiecare utilizare. Observi că dacă te duci spre el/ea atunci când lucrează la calculator, se panichează și închide rapid pagina pe care tocmai scria ceva.

Cu toate acestea, există atât de multe modalități de a vă înșela cu tehnologia. Are două telefoane mobile? Are mai multe conturi de e-mail, de facebook sau de whatsapp? Tehnologiile actuale oferă și modalitățile prin care partenerul care înșală poate să-și ascundă sau să-și șteargă conversațiile sau pozele compromițătoare.

8: Ascultă brusc genuri muzicale noi, neobișnuite pentru gusturile sale

Gusturile muzicale se pot schimba odată cu dezvoltarea și schimbarea personalității, dar când soția ta începe să asculte brusc jazz și face o pasiune pentru acest gen pe care, anterior, îl detesta, ar putea fi un semn de rău. Atunci când prietenul tău începe să fredoneze melodii neobișnuite pentru gusturile sale muzicale și/sau nu-și împărtășește noile preferințe muzicale cu tine, ar putea fi și acesta un semn.

Desigur, testarea unui nou stil muzical ar putea fi și din curiozitate sau din dorința de dezvoltare personală. Dar ar putea fi, de asemenea, și datorită faptului că partenerul/partenera are un prieten căruia îi place jazz-ul. Așa că începe să asculte jazz fără tine, tocmai pentru că îi amintește de ea.

Acest lucru nu se limitează numai la muzică, ci și la noi genuri de filme, actori preferați diferiți de cei de până acum (ca și stil) sau cărți. S-a putea ca noile sale gusturi să fie influențate de o persoană nou apărută în viața sa. Și dacă fredonează o melodie pe care o curmă brusc atunci când intri în cameră, poate că este ceva mai mult decât dragostea lui/ei pentru muzica clasică.

7: Observi că își schimbă rutina zilnică

Partenerul tău avea un model previzibil: trezire leneșă cât mai târziu, direct la duș, apoi un expresso mare acompaniat de minim două țigări, plecat la lucru, un telefon de verificare la prânz și sosirea acasă între 18.00-18.30.

Acum, lucrurile sunt diferite. Se trezește imediat dimineața. Merge la alergat sau la sala de gimnastică/forță. Este băgat(ă) până peste cap în proiecte și nu mai are timp să dea telefon la prânz. Pleacă mai devreme la lucru și ajunge din ce în ce mai târziu acasă. Când ajunge acasă este prea obosit(ă)/epuizat(ă) pentru ca să mai vorbească cu tine. Chiar evită să mai vorbească cu tine sau să mai faceți dragoste. Menține comunicarea cu tine la nivel minim.

Bine înțeles că poate că și-a schimbat rutina de exerciții pentru a-și stimula metabolismul, așa cum susține el/ea. Dar dacă pleacă la lucru mult mai de dimineață sau își întețește și își prelungește vizitele de seară la sala de gimnastică, acestea ar putea fi semne că ceva nu este în regulă în relația dintre voi.

În loc să dorească să-și petreacă weekend-ul cu tine, are “planuri cu prietenii/prietenele” care nu te includ și pe tine. Vrea să meargă mai des la cafea/filme cu prietenii/prietenele sau iese în mai multe seri fără tine decât o făcea înainte. Și acestea ar putea fi semne că te înșală.

Atunci când partenerul își schimbă rutina zilnică în mod semnificativ sau devine reticent în legătură cu planurile comune, s-ar putea ca să facă acest lucru pentru că este influențat(ă) de programul unei noi persoane intrate în viața sa.

6. Își schimbă aspectul fizic în mod semnificativ.

Prietena ta adoptă din senin o coafură nouă sau o tunsoare scurtă (ea care nu suporta nici măcar ideea de a-și scurta părul)? El era neglijent cu aspectul său vestimentar, dar acum este extrem de dischisit și de la modă oricând pleacă de acasă? Era adeptul ținutei sport, dar acum a cotit-o brusc spre un business casual? Ea începe să poarte lucruri mai drăguțe și mai sexy decât o făcea înainte?

Observi că soțul tău urmeazî cure de slăbire, este mult mai atent cu ceea ce mănâncă și se bărbierește în fiecare zi? Nu puteai să-l convingi să facă duș în fiecare zi, dar acum el merge la duș imediat ce ajunge acasă. Dacă soțul tău merge la duș imediat ce intră pe ușă, s-ar putea ca el să încerce să scape de parfumul amantei.

Vezi că lenjeria intimă a prietenei tale este mai sexy decât de obicei și nu o folosește atunci când este cu tine, ci numai când pleacă din casă? Atunci când soția/prietena ta dorește să-l surprindă pe noul ei amant, ar putea încerca o nouă lenjerie intimă.

Modificările bruște ale aspectului fizic ar putea indica un partener care înșală. Aveți grijă de schimbările în aspectul fizic, îmbrăcăminte și miros, deoarece acestea pot indica o apariția unei noi persoane.

5. Are schimbări bruște de dispoziție.

Începi să crezi că ești nebun pentru că persoana de lângă tine trece brusc de la un comportament dulce și drăgăstos la unul furios și frustrat, aparent fără nici un motiv întemeiat. Atunci când o întrebi dacă vrea să vorbească, te respinge spunând că nu înțelegi nimic.

Dacă partenerul/partenera caută o scuză pentru a pleca o oră sau două din casă, ar putea alege să pornească o ceartă cu tine pentru a putea ca, la finalul acesteia, să iasă din casă pentru ca să “se liniștească”, în timp ce în realitate petrece acest timp cu noua persoană din viața sa.

Dacă observi că te copleșește dintr-o dată cu iubirea sa, sărutându-te și mângâindu-te, cu dorința de a se împăca cu tine, acest lucru ar putea indica faptul că se simte vinovat(ă) și încearcă să compenseze într-un fel alunecarea sa către o altă persoană. Asta se întâmplă, de obicei, la începutul relației cu cealaltă persoană.

Atunci când partenerul/partenera începe să reacționeze diferit, indiferent dacă izbucnește în certuri fără nici un motiv sau dacă se arată neobișnuit de iubitor/iubitoare și afectiv(ă), atunci s-ar putea să ai o problemă.

4. Începe să încerce tot felul de lucruri noi.

Știai că preferă poziția clasică a “misionarului” atunci când făceați dragoste, dar de la un timp observi că adoptă alte poziții, mult mai “sălbatice”? Îți face în pat lucruri pe care nici nu le-ai visat?

Bine înțeles că s-ar putea să fi citit o carte de genul “Cum să-ți satisfaci soția”. Sau poate că noua sa amantă l-a învățat câteva trucuri noi? Atunci când începe să-și schimbe comportamentul în pat, ar putea fi un semn că lucrurile se încing în altă parte decât în cuibușorul conjugal.

Dacă începe să-ți facă lucrurile pe care ai dorit întotdeauna să ți le facă, ar trebui să te întrebi de ce. Nu numai în pat, ci în viață. Dacă prietenei tale începe să-i placă, din senin, aventura și entuziasmul sau începe să-și asume riscuri neobișnuite, s-ar putea ca altcineva să-i fi influențat acest comportament.

Cu toții ne schimbăm pe măsură ce creștem, dar dacă observi devieri semnificative față de comportamentul normal, atunci ar putea exista o problemă.

3. Vine mai târziu de “la serviciu” și devine mai secretos/secretoasă cu finanțele

Jumătatea ta avea un program de lucru previzibil, dar dintr-o dată începe să stea peste program, să lucreze până târziu în noapte și să se ducă mult mai devreme la serviciu.

În plus, până acum aveați banii la comun, dar vezi că dorește ca fiecare să fie cu banii lui. Sau încă mai aveți banii la comun, dar observi că lipsesc niște bani. Sau vezi un extras de cont de la o altă bancă decât cea la care aveți cont sau o aplicație bancară nouă pe computer. Cand iți intrebi jumătatea despre aceste lucruri, te expediază rapid, spunându-ți că este ceva legat de serviciu sau pentru un proiect de la muncă.

Când o suni la birou, jumătatea ta nu răspunde (deși înainte îți reproșa de ce nu o suni sau era încântată că o suni). Iar când îi trimiți mesaje, nu răspunde (cu toate că acasă sare de la masa de seară ori de câte ori bâzâie telefonul pentru a răspunde la mesaje). Un astfel de comportament ar putea indica faptul că jumătatea ta te trădează.

2. Pare să uite șirul lucrurilor și, uneori, povestirile sale nu au sens.

Partenerul/partenera obișnuia să-ți spună toate lucrurile despre oamenii cu care lucrează și tot ceea ce se întâmpla la serviciu. Împărtășea povești și anecdote amuzante. Acum e mut(ă). Cu greu scoți ceva de la el/ea. Acum, când vorbește despre muncă, este întotdeauna o poveste despre uimitorul său coleg (sau extraordinara sa colegă) care are o viață atât de dură cu amărâta sa soție (nenorocitul său soț).

Sau, ea îți povestește mereu despre tipul ăsta cu care lucrează, care știe chestia asta și face chestia ailaltă și îți sugerează că ar trebui să ieșiți cândva împreună cu el.

Uneori, când vorbește despre un film pe care l-a văzut sau despre ceva care s-a întâmplat, devine brusc foarte vag și schimbă subiectul. Sau știe detalii extrem de intime despre cineva sau despre lucruri care s-au întâmplat.

Când partenerul/partenera începe să-și petreacă timpul în altă parte, s-ar putea să-i poate fie greu să mai discearnă sau să-și mai amintească care este adevărul și care este minciună, ce s-a întâmplat între voi doi și ce s-a întâmplat între ei doi. S-ar putea să aducă în discuție idei sau fapte dintr-o conversație cu amanta/amantul, uitând că – de fapt – nu a discutat aceste lucruri cu tine. În momentul în care realizează acest lucru, așteaptă-te ca acea conversație să devine vagă și să se termine brusc prin schimbarea subiectului.

1. Intuiția ta îți spune că jumătatea ta te înșală.

Toate semnele din lume nu te pot face să crezi că persoana de lângă tine te înșală. Dar ce spune intuiția ta? Adesea micile indicii observate la comportamentul persoanei de lângă noi ne conduc spre adevăr. Însă, uneori, există un sentiment că ceva nu este așa cum ar trebui să fie. Atunci când se întâmplă acest lucru, ai încredere în intuiția ta.

Intuiția ta îți poate semnala indicii subconștiente ale comportamentului persoanei de lângă tine. Atunci când cineva te înșală, nu poate ascunde acest lucru pentru totdeauna. Poți să ignori schimbările de comportament de care am discutat mai sus, dar dacă intuiția ta îți spune că se întâmplă ceva, probabil că așa este.

CE FACI MAI DEPARTE?

Deci, ai văzut semnele. Intuiția ta îți spune că se întâmplă ceva. Ce faci în continuare?

Îți poți confrunta partenerul și îl întrebi direct dacă te înșeală.

Nu te aștepta la un răspuns onest. Chiar dacă întrebi de mai multe ori, s-ar putea să nu afli adevărul.

Un soț care înșală va minți nu numai pentru a se proteja, dar și pentru a-și proteja amanta. Și – chiar dacă crezi asta sau nu – va minți și pentru ca să te protejeze și pe tine de impactul unui astfel de adevăr.

Deși este greu de crezut, un partener necredincios probabil că nu vrea să îți rănească sentimentele. De cele mai multe ori, atunci când începe o idilă extra-conjugală, partenerul care înșală nu se gândește la persoana pe care o înșală, ci se gândește la modul în care se simte și la modul cum amanta/amantul îl/o face să se simtă.

Ce ai putea face? Păi ai putea să o faci pe detectivul, să culegi dovezi și să îl/o prinzi în flagrant. Ai putea încerca să îi interceptezi mesajele. Ai putea s-o filezi și să vezi unde merge după ce iese de la serviciu. Ai putea merge merge la sala de sport atunci când spune că este acolo și să vezi că nu e. Dacă îl/o prinzi cu o minciună, probabil că te va minți și mai mult a-și acoperi minciunile. Odată ce i-ai dovedit că știi că te înșală, întrebarea rămâne. Și acum ce fac mai departe?

Păi, nu ai decât două opțiuni. Poți decide să rămâi în continuare cu jumătatea ta (care, din când în când, a fost și jumătatea celeilalte persoane) sau poți decide să o părăsești. Tu decizi – e alegerea ta. Desigur, dacă sunt implicați și copii în relația dintre voi, atunci lucrurile se complică.

Dacă partenerul te-a înșelat o dată, atunci sunt mari șanse ca să o facă din nou.

Spre deosebire de ceea ce cred multe persoane, în timp, persoanei care înșală îi va fi mult mai ușor să facă acest lucru (și nu mai greu – așa cum poate v-ați imagina unii dintre voi). Odată ce și-a dat seama unde a greșit sau ce anume a dat-o de gol, persoana care înșală va fi foarte atentă data viitoare pentru ca să nu mai fie prinsă.

Dacă nu s-a produs o schimbare imensă în sentimentele sale, va fi extrem de dificil să ai încredere în ceea ce va spune ea în viitor.

Deci, ceea ce ai de făcut este să stabilești dacă relația merită salvată, în ciuda infidelității. Dacă răspunsul este da, atunci începeți drumul lung spre vindecarea și repararea relației. Dacă răspunsul este nu, atunci este timpul să ieși pe ușă și să părăsești persoana respectivă fără a te mai uita înapoi.

Categories: Relații

0 Comments

Leave a Reply

Avatar placeholder

Your email address will not be published. Required fields are marked *