TREBUIE SĂ EMPATIZEZ CU PARTENERUL?

 

Într- o relație nu împărţiţi numai patul, copiii, datoriile sau prietenii, ci – de asemenea – schimbaţi între voi stări de spirit, emoții, sentimente. Este provocarea prin care trece orice relaţie normală. Acest flux emoțional du-te-vino garantează echilibrul cuplului şi, de aceea, este important să-l păstraţi viu şi în formă. Tu nu comunici doar verbal, ci şi corpul tău vorbeşte şi transmite în tăcere ceea ce simţi prin fiecare gest şi postură. În mare acest lucru s-ar traduce prin: “Mă bucur atunci când te bucuri și mă doare atunci când te doare”.

Problema se complică atunci când unul dintre soţi prezintă cel puţin una dintre următoarele impedimente:

  1. incapacitatea de a descifra ceea ce simte celălalt (analfabetism emoţional) şi/sau
  2. indiferenţa, apatia sau refuzul faţă de sentimentele partenerului (indolenţă sentimentală).

Iubirea sănătoasă are nevoie de o bună înţelegere emoţională reciprocă. Cum ai putea să ignori fericirea sau tristeţea persoanei dragi? Nici măcar nu este un angajament. A empatiza cu persoana de lângă tine se întâmplă pur şi simplu dacă există suficientă dragoste, pentru că:

Iubirea înseamnă a deschide porţile şi a micşora zidurile din jurul tău.

Dar această reciprocitate fundamentală nu este întotdeauna prezentă. Există persoane egocentrice cărora le este greu să iasă din ele însele şi să se pună în locul altcuiva: „Nici bucuria ta nu mă bucură, nici durerea ta nu mă doare.”

„Nu este treaba mea”, a declarat o amică care vedea cum soţul ei se cufunda tot mai adânc în depresie. Am întrebat-o cum de nu o durea să-l vadă suferind şi răspunsul ei a fost: „Nu are motive serioase să fie aşa.”

Ajungi acasă şi vezi că partenerul tău plânge – oare chiar nu-ţi pasă de durerea lui? Ce mai contează dacă este o durere raţională sau iraţională?! Cel mai important lucru este să-l ajuţi, să fii acolo pentru ea/el, să-o/să-l susţii. Poate că ţi se va părea că exagerează şi simţi că în locul lui/ei nu ai reacţiona aşa. Ei, şi ce-i cu asta? Oare din cauza asta suferinţa lui/ei este mai mică (sau nu trebuie luată în considerare)? ÎI doare la fel de mult, îl tulbură la fel de mult, oricât de absurd ţi s-ar părea. Susţine-l şi atunci când se va simţi mai bine şi mai relaxat dezbate cu el de ce, cum şi când. Lasă alte „analize” pentru mai târziu. A spune că durerea persoanei iubite nu te interesează pentru că este „stupidă” nu face decât să te facă pe tine stupid(ă).

Dacă partenerul tău are nevoie ca durerea ta să fie bine „fundamentată” sau „logică” şi „obiectivă” pentru ca să-şi facă griji pentru tine şi să te ajute, poate că nu te iubeşte.

Nu spun că trebuie neapărat să fie o cruzime din partea sa, dar acest comportament care să ofere ajutor/compasiune ar trebui să vină în mod natural.

Compasiunea (împărtăşirea durerii) şi felicitările (celebrarea bucuriei) sunt două emoţii care trebuie să fie prezente pentru ca iubirea să poată fi simţită pe deplin. Nimeni nu se resemnează la indiferenţă:

Este preferabilă durerea despărţirii, decât să ai parte de o iubire insensibilă.

Lasati un comentariu