UN CĂRUȚAȘ SAU UN ANTRENOR AL POTENȚIALULUI UMAN? … sau SCURTĂ ISTORIE A COACHING-ULUI

Poate că vă așteptați ca termenul de “coaching”, atât de vehiculat în prezent în lumea afacerilor, dar și în dezvoltarea personală, să fie un alt “englezism” introdus forțat în limba română pentru că “antrenament” suna prea mioritic. O să fiți surprinși să aflați că acest cuvânt folosit de mulți ca panaceu în însănătoșirea unei organizați sau a unei persoane nici măcar nu vine din limba engleză, iar traducerea sa ca simplu “antrenament” limitează prea mult acest concept la sensul sportiv. Și, totuși, de unde vine “coaching”-ul?

Telemah și Mentor

Un sfătuitor al fiului lui Odiseu

Prima referire literară asupra unei relații de dezvoltare personală între două persoane apare în “Odiseea” lui Homer. Acolo se povestește că Telemah (Telemachos), fiul lui Odiseu, fusese educat și sfătuit de un bătrân înțelept numit Mentor. Ulterior, cuvântul „mentor” a devenit asociat cu figura unui consilier înțelept și de încredere.

Școli cu elevi dezbrăcați

În Grecia antică se obișnuia ca sportivilor de elită să li se ofere îndrumare și sprijin de către profesioniști. Cei mai promițători atleți se antrenau în “gymnasion” (“γυμνάσιον”) sub îndrumarea și sprijinul foștilor campioni. “Gymnasion“-ul din Grecia Antică era o școală de pregătire a atleților pentru jocurile publice. Era, de asemenea, și un loc pentru socializare și implicare în activități intelectuale deoarece aici se țineau și prelegeri și discuții despre filozofie, literatură și muzică, iar multe astfel de școli erau în apropierea bibliotecilor publice.

Denumirea de “gymnasion” provine de la termenul grec antic “gymnós” care înseamnă „dezbrăcat” și care descria modul în care se antrenau atleții (că doar nu erau să se antreneze cu hainele pe ei). Obiceiul sportivilor de a se antrena și a de a participa la competiții  îmbrăcați cât mai sumar s-a păstrat până în ziua de azi (nu numai din rațiuni estetice, dar – mai ales – practice). Dacă stați să vâ gândiți, sportul este singurul loc tolerat de societate în care oamenii se pot uita la alți oameni care fac ceva îmbrăcați cât mai sumar (în unele cazuri îmbrăcați numai în chiloți). Doar bărbaților adulți le era permis să intre în “gymnasion“. De la acest termen derivă atât termenii sportivi de: gimnastică, gimnast, cât și cei educaționali de: gimnaziu și (învățământ) gimnazial.

Trebuie remarcat faptul că pentru îndrumătorii atleților din “gymnasion” nu se folosea termenul de „antrenor”, ci cel de „gymnastes”, deși munca pe care o făceau acești foști campioni era cea de antrenor.

Ce-are a face trăsura cu consilierea?

Unii cred că termenul de “coach” (antrenor) provine de la numele unui oraș din Ungaria – Koc (pronunțat „Koci”) în care se construiau trăsuri în secolul al XV-lea. Tipul de vehicul ușor și rapid care se făcea aici a devenit popular în toată Europa. Cuvântul englezesc „coach” se crede că derivă din cuvântul maghiar „kocsi” care înseamnă „din orașul Koc”. Se crede că aceste trăsuri „kocsi” (adică: făcute în orașul Koc) au început să fie folosite în Anglia începând cu secolul al XVI-lea și erau denumite … “coach”. Chiar și în zilele noastre englezii spun la autocar … “coach”.

Conform Dicționarului Etimologic Online (Online Etymology Dictionary)prima utilizare a termenului “coach” (antrenor) pentru a face referire la o persoană pare să fie într-un context academic. Mai precis, în anii 1830, la Universitatea din Oxford cuvântul “coach” (antrenor) era folosit cu referire la o persoană din mediul academic (tutore) care îndruma un student în activitatea sa academică.

Se crede că termenul de “coach” (antrenor) a fost folosit, inițial, în mod informal prin compararea activității de tutore îndrumător cu cea de transport (!). Așa cum o trăsură „kocsi” (adică: făcută în orașul Koc) putea transporta o persoană din punctul A în punctul B, tot așa cu astfel de tutore îndrumător ducea un student din punctul A (neștiind ce trebuie să știe pentru a trece examenul) în punctul B (având o bună cunoaștere a materiei pentru a trece examenul).

Este ca și cum i-ai spune azi unui profesor îndrumător că este un fel de … “cărăuș de oameni” sau “ghid” pentru că îi ajută pe studenți să ajungă dintr-un loc (stadiu) într-altul. Ceea ce, în multe cazuri, este adevărat! Chiar dacă la noi nu ajungi să-i spui acelui profesor că e un … “căruțaș”.

Prima mențiune din domeniul sportului

Generații întregi au considerat antrenamentul ca fiind un factor central pentru performanța sportivă de elită. Anul 1861 aduce prima mențiune istorică a termenului de „coaching” (antrenare) în sens sportiv. Începând cu anii 1860, antrenarea a fost folosită în contextul sportiv din Anglia, antrenorii sportivi susținând sportivii pentru a excela în domeniile alese. Antrenamentul sportiv a devenit atât de important încât s-a simțit nevoia de a se transforma, rapid și consistent, într-un domeniu profesionist. În zilele noastre fiecare echipă sportivă are un antrenor și fiecare sportiv de elită este îndrumat și sprijinit pentru a-și atinge performanța de către un antrenor dedicat.

Atunci când psihologia intră în acțiune

Lumea afacerilor a fost mereu interesată de posibilitatea îmbunătățirii performanței umane, în special de explorarea modul de îmbunătățire a performanței umane folosind instrumentele psihologiei. Între anii 1940 și 1960, unele organizații au oferit conducătorilor lor consiliere oferită de psihologi ocupaționali sau organizaționali. Aceste intervenții au fost concepute pentru a sprijini directorii să-și depășească propriile barierele și să exceleze în activitatea lor.

Varianta modernă a coaching-ului își are rădăcinile în “Mișcarea Potențialului Uman” (“Human Potential Movement”) din deceniul ‘60, un deceniu de studii asupra creșterii și dezvoltării umane. Doi psihologi de seamă, Abraham Maslow și Carl Rogers, au fost reprezentanții psihologiei umaniste și promotori ai dezvoltării potențialului uman. Această mișcare a propus o viziune optimistă asupra naturii umane, susținând că toți oamenii manifestă o dorință intensă de a-și atinge potențialul maxim. Ca urmare mișcarea a arătat că, pentru îmbunătățirea performanței companiilor, este mult mai important să-ți tratezi mai bine angajații decât să te concentrezi numai pe îmbunătățirea performanței tehnologice. Cu alte cuvinte, a arătat că oamenii este cea mai importantă resursă din cadrul organizației.

Importanța „jocului interior”

Conceptul de „joc interior” (în engleză: “inner game”) a fost propus de Timothy Gallwey în cartea sa din 1974, “The Inner Game of Tennis” (“Jocul interior al tenisului”). În acest text revoluționar, Gallwey a sugerat că „jocul interior” al unui jucător (atitudinea psihologică) este la fel de important ca și „jocul extern” (abilități fizice și competențe). Cu alte cuvinte, lupta împotriva propriilor îndoieli, temeri și credințe autolimitative este la fel de importantă precum lupta împotriva unui adversar extern. Deși această primă carte a abordat problema „jocului interior” al unui jucător de tenis, a devenit curând evident că acest concept se poate aplica în orice situație.

Intrarea “coaching”-ului în lumea afacerilor

Această teorie a fost îmbrățișată de comunitatea de afaceri din S.U.A. în anii ’70 -’80. De aici a fost “importată” în Marea Britanie de Graham Alexander și John Whitmore, care au aflat de abordarea lui Gallwey atunci când se aflau în S.U.A. Conectându-se cu o firmă internațională de consultanță, Alexander și Whitmore au dezvoltat conceptul în bine-cunoscutul model GROW, care este predat acum în majoritatea programelor de formare în domeniul coaching-ului. În urma publicării cărții lui Whitmore “Coaching for Performance”(“Coaching pentru performanță”) în 1992, coachingul executiv a început să înflorească în Marea Britanie în ultimii ani ai secolului al XX-lea și a câștigat teren în mod constant de atunci.

Coaching-ul este folosit în prezent pentru dezvoltarea personală a studenților, liderilor, pacienților, profesioniștilor din domeniul sănătății, viitorilor lideri, directorilor – de fapt a oricărei persoane care dorește să își atingă potențialul maxim de performanță.

Se spune că un coach este o persoană care:

  • îți spune ceea ce nu vrei să auzi și
  • te face să vezi ceea ce nu vrei să vezi

astfel încât să fii ceea ce întotdeauna ai știut că poți să fii.

Ce zici? Ai nevoie de un antrenor bun pentru asta?

2 thoughts on “UN CĂRUȚAȘ SAU UN ANTRENOR AL POTENȚIALULUI UMAN? … sau SCURTĂ ISTORIE A COACHING-ULUI

  1. Mihai

    Un articol documentat. Păcatul este ruperea de rădăcini. Eu sînt dac, bihorean, român naționalist. Am dezbătut termenii management și cu academicianul Tăbarcea și prof. Albu Grigore. Domnul Tabarcea mi-a povestit ce haos a produs la o întîlnire internațională unde a explicat istoria cuvîntului computer. TGD, traco-geto-daca este limba care a stat la originea limbii latine. În Bihor, există de mii de ani cocie, cocieș și mai recent, numele de familie magharizat Cociș. Vorbim.

    • Renaldo Nita

      Ma bucur ca ti-a placut acest articol, Mihai. Din pacate, de ceva ani ingurgitam termeni din limba engleza fara a incerca sa vedem daca nu cumva exista niste traduceri potrivite pentru acesti termeni. De aceea nu mai avem sfarsit de saptamana pentru ca avem “weekend”, de aceea nu ne mai depunem candidatura pentru un post vacant pentru ca facem o “aplicatie” sau “aplicam” pentru un post (scuze, de fapt se zice “job”) si cate si mai cate … Pe de alta parte, este adevarat ca unii termeni precum “management”, “coaching”, “lobby” daca ar fi tradusi prin “gestionare”, respectiv “antrenare” si “influentare” si-ar pierde din complexitate. Si eu sunt pentru pastrarea unei limbi romane cat mai curate. Cat despre istoria adevarata a neamului romanesc si a stramosilor, noi nu numai ca nu vrem sa o stim, dar mergem exact in directia opusa, adica o denigram pe cat de mult putem. Nu cred ca exista un popor care sa-si renege trecutul si care sa nu vrea sa-l cunoasca asa cum este poporul roman in timpurile actuale. Iar asta ne va costa foarte mult …

Lasati un comentariu